Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 2252/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2252/2008
Ședința publică din 17 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța Președintele secției
JUDECĂTORI: Eleonora Gheța, Sergiu Leon Rus Rodica
-
GREFIER: -
S-a luat spre examinare recursul declarat de pârâta SC COM SRL B-M, împotriva Sentinței civile nr. 1366 din 8 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI - PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, privind și pe intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M, având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este timbrat cu 19 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, precum și că prin însuși memoriul de recurs pârâta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Se constată că recursul este formulat și motivat în cadrul termenului procedural, precum și că a fost comunicat cu intimații.
Se mai constată că la data de 23 septembrie 2008 reclamantul intimat ONRC - prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureșa înregistrat la dosar întâmpinare, prin care arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează a fi pronunțată și solicită, în temeiul art. 242 alin. 2.pr.civ. judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, observând că pricina se află în stare de judecată, o reține în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1366/08.07.2008, dosar nr- al Tribunalului Maramureș, a fost admisă cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, în contradictoriu cu pârâta SC COM SRL B-M, și a fost dispusă dizolvarea SC COM SRL B-M, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 237 alin. 1 lit. b din legea nr. 31/1990 republicată întrucât societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare ce trebuiau depuse la Oficiul Registrului Comerțului aferente anului 2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC COM SRL B-M,solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii.
În motivare, recurenta a arătat că între timp a depus la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș situațiile financiare in discuție.
Prin întâmpinare, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureșa arătat că dizolvarea a fost justificată de nedepunerea situațiilor financiare.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Recursul este fondat.
Potrivit art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul "va putea pronunța dizolvare, în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; b) societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situații financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la oficiul comerțului.".
Din acest text legal rezultă că dizolvarea judiciară este facultativă atât pentru partea care are dreptul să o ceară, cât și pentru instanță care apreciază dacă dizolvarea, ca sancțiune a lipsei diligenței necesare, este oportună sau nu.
Prin urmare, dacă activitatea societății nu a încetat, dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune, iar cererea întemeiată pe art. 237 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată poate fi respinsă. De asemenea, această soluție este valabilă și în cazul în care societatea dizolvată nu a desfășurat activitate, publicarea situațiilor financiare fiind în acest caz o formalitate.
Depunerea ulterioară a situației financiare asanează conduita inițială ilicită, interesul menținerii societății urmând să primeze.
Prin această menținere sunt protejate deopotrivă și persoanele fizice sau juridice cu care societatea a intrat în raporturi juridice.
Totodată, în temeiul art. 237 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 corelat cu art. 21 lit. h, art. 25 și art. 6 alin. 1 din Legea nr. 26/1990, ca efect al prezentei decizii, se va dispune efectuarea mențiunilor corespunzătoare în Registrul Comerțului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC COM SRL B- împotriva Sentinței civile nr. 1366 din 8 iulie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o modifică în sensul că respinge cererea de dizolvare formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Maramureș.
Dispune radierea mențiunilor din Registrul Comerțului efectuate în baza sentinței recurate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - --- - - -
Președinte:Eleonora GhețaJudecători:Eleonora Gheța, Sergiu Leon Rus Rodica