Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 226/2010. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA Ă DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 226

Ședința publică din data de 10 februarie 2010

PREȘEDINTE: Dinu Florentina

JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu

- - - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC EURO- cu sediul în com. Vadu Pașii, Cod poștal -, Județ B prin administrator, împotriva sentinței nr.1424 din 6 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția ă și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimat - reclamant OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUZĂU cu sediul în B,. 2. Cod poștal -, Județ

Cererea de recurs este timbrată cu 20,00 lei taxă judiciară de timbru potrivit chitanței nr. - din 22 decembrie 2009, timbru judiciar de 0,15 lei, ce au fost atașate și anulate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile: recurenta pârâtă SC Europa 95 SRL și intimatul reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanță faptul că recursul se află la primul termen de judecată, motivat, timbrat.

Curtea verificând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată, rămânând în deliberare pronunță următoarea decizie.

CURTEA

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Buzău sub nr- reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B - prin Oficiul

Registrului Comertului de pe lângă Tribunalul Buzău, a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC EURO- să se dispună dizolvarea societatii pârâte, în temeiul art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 republicată.

In motivarea acțiunii, reclamantul a învederat ca pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a depune la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Buzău situațiile financiare anuale pentru exercițiul financiar al anului 2006, conform prevederilor art. 185 al.1 din Legea nr.31/1990, republicata în referire la art. 28, 34 si 35 din Legea contabilității nr.82/1991, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 237 al.1 lit.b) din Legea nr.31/1990, republicata, în sensul pronunțării de catre instanta a dizolvarii societatii.

Pârâta deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță.

In urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Buzăua pronunțat sentinta nr.1424/6.11.2009 prin care a admis cererea și a dispus dizolvarea societății.

Pentru a pronunța această sentință, instanta de fond a reținut în considerente că reclamantul este o instituție publică, care are obligația de a asigura opozabilitatea actelor și faptelor comercianților, prin publicarea acestora, contribuind în acest fel la circuitul comercial, obligație pe care nu și-a putut-o îndeplini, deoarece pârâta nu a depus situatiile financiare aferente anului 2006. Comercianții care nu îndeplinesc această obligație legală, sunt sancționați cu dizolvarea societății la cererea oricărei persoane care dovedește un interes, conform art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 republicată.

Impotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta SC EURO-, criticând-o ca netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:

Societatea a depus situațiile financiare anual la Direcția Generală a Finanțelor Publice B, iar în cursul anilor 2006, 2007, 2008 le-a depus și la Oficiul Registrului Comertului de pe lângă Tribunalul Buzău, conform copiilor de pe bilanț de la filele 7-32 dosar recurs, făcând dovada deplină a îndeplinirii obligațiilor prevăzute de lege.

Sancțiunea dizolvării societății pentru nedepunerea situatiilor financiare la se bazează pe o prezumtie simplă de încetare a activității societăților respective, situație care nu este aplicabilă recurentei.

Societatea pârâtă, susține că la data pronunțării sentintei de dizolvare nu mai erau îndeplinite condițiile prev. de art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 republicată, motiv pentru care solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect.

Intimații deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță pentru a-și formula eventualele apărări.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate în recurs, Curtea reține următoarele:

Recurenta făcut dovada în recurs, că depus în cursul anului 2009, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău, situațiile financiare aferente anilor 2006, 2007 și 2008, astfel încât nu mai subzistă măsura dispusă de instanța de fond, de dizolvare a societății, nemaifiind întrunite cerințele art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 republicată.

Scopul publicării situațiilor financiare anuale de constă în stabilirea poziției financiare pe piața de capital, a performanțelor financiare și alte informații relevante referitoare la activitatea societății respective. Cum recurenta a îndeplinit această obligație legală, chiar dacă peste termenele prevăzute de legiuitor,

instanța urmează ca în baza art. 304 pr.civila, să admită recursul, să modifice în tot sentința și pe fond să respingă acțiunea.

Urmare a admiterii recursului, instanța va dispune și radierea mențiunii dizolvării din Registrul comerțului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC EURO- cu sediul în com. Vadu Pașii, Cod poștal -, Județ B prin administrator, împotriva sentinței nr.1424 din 6 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția ă și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimat - reclamant OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUZĂU cu sediul în B,. 2. Cod poștal -, Județ B și în consecință:

Modifică în tot sentința și pe fond respinge cererea de dizolvare.

Dispune radierea mențiunii de dizolvare a societății de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 10 februarie 2010.

Președinte, JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu

Grefier,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Red. EC/DD

4 ex/11.02.2010

f- Tribunalul Buzău

Președinte:Dinu Florentina
Judecători:Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 226/2010. Curtea de Apel Ploiesti