Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 2302/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2302/2009

Ședința publică de la 01 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Liviu Ungur

JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac

JUDECĂTOR 3: Axente Irinel

GREFIER

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta SC AGRO SRL, împotriva sentinței civile nr. 2238/2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ și intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 30.09.2009 s-a depus la dosar, de către recurentă dovada achitării taxelor judiciare de timbru.

Curtea după deliberare, având în vedere faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, motiv pentru care, în temeiul art. 150 Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 2238 pronunțată la data de 24 IUNIE 2009 în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, a fost admisă cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, în contradictoriu cu pârâta SC AGRO SRL, iar pe cale de consecință, a fost dispusă dizolvarea SC AGRO SRL în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 237 alin. 1 lit. b din legea nr. 31/1990 republicată întrucât societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale ce trebuiau depuse la Oficiul Registrului Comerțului.

Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta SC AGRO SRL solicitând admiterea, casarea sentinței, respingerea cererii.

În motivare se arată că pârâta nu a avut și nu are nici o activitate, în acest sens depunându-se declarația la Direcția Generală a Finanțelor Publice.

Examinând recursul declarat, în raport cu probele administrate, cu prevederile art. 3041.pr.civ. și cu dispozițiile legale incidente, Curtea reține că acesta este întemeiat.

În acest sens se reține că art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, în cuprinsul său, prevede că la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul "va putea pronunța dizolvare, în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; b) societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situații financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la oficiul comerțului.".

Din norma enunțată rezultă că legea recunoaște legitimarea procesuală activă Oficiului Registrului Comerțului de a sesiza tribunalul cu acțiune în pronunțarea dizolvării juridice pe temeiul prevederilor la lit. b, precum și a oricărei persoane interesate, dizolvarea judiciară fiind facultativă atât pentru partea care are dreptul să o ceară, cât și pentru instanță care apreciază dacă dizolvarea, ca sancțiune a societății, este oportună sau nu.

În cazul în care din acte rezultă că activitatea societății nu a încetat și că dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune, cererea întemeiată pe art. 237 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată poate fi respinsă.

În speță, actele îndeplinite de recurentă prin depunerea la organele financiare, dar și prin depunerea ulterioară la celelalte autorități, în afara termenului, se impun a fi validate, interesul menținerii ființei societare urmând să primeze alături de ocrotirea acestuia, impunându-se și ocrotirea deopotrivă a altor persoane juridice cu care se presupune că a intrat în raporturi juridice, câtă vreme activitatea sa comercială nu a încetat, iar societatea reflectă voința de a continua activitatea și de a îndeplini obligațiile impuse de lege. Ori, în acest context, nu mai apare ca justificată aplicarea sancțiunii dizolvării, de vreme ce publicitatea în registrul comerțului a actelor și faptelor din activitatea recurentei a fost îndeplinită.

Prin urmare, reținând că nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 237 din Legea nr. 31/1990, se va admite recursul, modifica hotărârea atacată în sensul respingerii cererii formulate de Oficiul Registrului Comerțului M pentru dizolvarea societății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC AGRO SRL împotriva sentinței civile nr. 2238 din data de 24.06.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o modifică, în sensul că respinge cererea de dizolvare formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Dispune radierea mențiunilor din Registrul Comerțului efectuate în baza sentinței recurate.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 01.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - ---

Red./

5 ex./5.10.2009

Jud.fond.-

Președinte:Liviu Ungur
Judecători:Liviu Ungur, Delia Marusciac, Axente Irinel

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 2302/2009. Curtea de Apel Cluj