Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 236/2010. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 236/
Ședința publică din 16 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Raluca Suciu
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A împotriva sentinței comercială nr. 2939 din 30 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu reclamantul intimat Oficiul Național al Registrului Comerțului B, reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad.
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura este completă.
Recursul este legal timbrat cu suma de 19,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează faptul că la 11 februarie 2010, pârâta recurentă a depus prin registratura instanței cu adresă dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 2939 din 30 octombrie 2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea comercială formulată de reclamantul B, prin de pe lângă Tribunalul Arad, și a dispus dizolvarea pârâtei A, înregistrarea hotărârii la Oficiul Registrului Comerțului, comunicarea acesteia Direcției Generale a Finanțelor Publice A și publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a pe cheltuiala reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 28 și 34 din Legea nr. 82/1991 republicată și art. 237 alin.1 din Legea nr.31/1990, republicată, în termenul prevăzut de art. 35 din Legea nr. 82/1991, obligația de publicitate a situațiilor financiare fiind prevăzută în capitolul V din acquis-ul comunicat de negociere cu și art. 2 alin. 1 lit. f al Primei Directive a Consiliului European nr. 68/151/ din 9 martie 1968.
Față de cele arătate, având în vedere dispozițiilor Legii nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului, republicată și apreciind că în cauză a fost justificat interesul reclamantei, instanța a admis acțiunea și a dispus dizolvarea pârâtei A conform art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, republicată, precum și publicarea sentinței în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a pe cheltuiala reclamantului, potrivit dispozițiilor art. 237 alin. 3 și 4 din Legea nr.31/1990, republicată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta A, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de dizolvare, fără cheltuieli de judecată, întrucât la data de 3 decembrie 2009 depus la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad situația financiară aferentă anului 2007.
În motivarea recursului, pârâta recurentă arată aceste situații financiare nu au fost depuse la timp numai dintr-o eroare și nu din rea-voință sau că nu ar fi fost întocmite, de aceea apreciază că în aceste condiții recursul este întemeiat.
Intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, deși legal citat, nu s-a prezentat la dezbateri și nici nu a formulat întâmpinare.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor art.304 și art.3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art.306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este fondat, urmând să-l admită ca atare, având în vedere următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art.237 alin.1 lit. b) din Legea nr.31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, " la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care:
b) societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului".
Este adevărat că la data formulării cererii de dizolvare de către, reprezentat de de pe lângă Tribunalul Arad (05.10.2009) societatea comercială pârâtă - A nu și-a respectat obligația impusă în sarcina sa cu privire la depunerea situațiilor financiare anuale aferente anului 2007, ceea ce a determinat admiterea de către Tribunalul Arada cererii de dizolvare.
Ulterior însă, așa cum rezultă din confirmarea nr. 75951 din 3 decembrie 2009 emisă de la. de pe lângă Tribunalul Arad, reprezentanta a depus situațiile financiare pentru exercițiul financiar 01.01.2007- 31.12.2007.
În acest condiții, Curtea contată că cererea de dizolvare formulată de reclamanta de pe lângă Tribunalul Arad în baza art. 237 alin.1 lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, nu mai poate fi primită, nemaisubzistând temeiurile care au justificat-o la data înregistrării, astfel că sentința recurată va fi modificată în sensul respingerii cererii de dizolvare a
Față de cele reținute în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul declarat de recurentă, să modifice în tot hotărârea recurată, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, împotriva pârâtei, având ca obiect dizolvare societate, dispunând totodată comunicarea unui exemplar din prezenta hotărâre Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A împotriva sentinței comercială nr. 2939 din 30 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Modifică în tot hotărârea recurată în sensul că:
Respinge cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului, reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, împotriva pârâtei, având ca obiect dizolvare societate.
Dispune comunicarea unui exemplar din hotărâre către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /03.03.2010
Dact. /03.03.2010 - 4 ex.
Emis 2 com.
Primă instanță - Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Raluca Suciu, Maria