Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 269/2010. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 269

Ședința publică din 3 februarie 2010

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Gabriel Adrian Năsui

JUDECĂTORI: Gabriel Adrian Năsui, Maria Hrudei Floarea

-

GREFIER: -

S-a luat spre examinare recursul formulat de către pârâta SC SRL B- împotriva Sentinței civile nr. 2968 din 29 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, în contradictoriu reclamantul intimat OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, privind și pe intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M, având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este legal timbrat cu 19,50 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.

Raportat la cauza dedusă judecății se reține că recursul este declarat și motivat în cadrul termenului procedural, precum și că a fost comunicat.

Se constată că la data de 1 februarie 2010 s-a înregistrat la dosar un înscris din partea pârâtei recurente SC SRL B-M însoțit de dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, înscris prin care reiterează cererea de judecare în lipsă.

La aceeași dată, 1 februarie 2010, s-a înregistrat la dosar o întâmpinare din partea reclamantului intimat Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, prin care arată că lasă la aprecierea instanței de judecată soluția ce urmează a fi pronunțată.

Curtea, în raport de obiectul cauzei și înscrisurile existente la dosar, reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.2968 din 29.09.2009 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis acțiunea reclamantei Oficiul Național al Registrului Comerțului, - Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, intentată pârâtei

În temeiul art. 237 alin.1 lit. b din Legea nr.31/1990 modificată, privind societățile comerciale, s-a dispus dizolvarea societății pârâte.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că Oficiul Național al Registrului Comerțului B - Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureșa chemat în judecată pârâta cu sediul în B M, str.- nr.7/41, jud.M, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună dizolvarea acesteia în temeiul art. 237 alin.1 lit. b din Legea nr.31/1990 modificată privind societățile comerciale.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale la Oficiul Registrului Comerțului pentru anul 2007.

Pârâta a fost legal citată dar nu s-a prezentat în instanță.

Acțiunea este întemeiată pentru următoarele considerente:

Obligația de-a depune situațiile financiare la Registrul Comerțului a fost stabilită distinct în Legea nr. 31/1990 modificată, pentru -uri și pentru SA-uri.

Potrivit art.185 din lege, în cazul societăților pe acțiuni în termen de 15 zile de la data adunării generale, administratorii societăților pe acțiuni sunt obligați să depună o copie de pe situațiile financiare anuale însoțite de raportul lor, raportul cenzorilor, raportul auditorilor financiari precum și procesul verbal al adunării generale a acționarilor, la Oficiul Comerțului.

Aceeași obligație este prevăzută și pentru societățile cu răspundere limitată în art. 201 din Legea nr. 31/1990 republicată.

Textele de mai sus se coroborează cu art. 35 din Legea nr. 82/1991 republicată. În acest articol termenele limită pentru depunerea situațiilor financiare la sunt de 150 respectiv de 120 de zile, de la încheierea exercițiului financiar, în funcție de faptul că societatea aplică sau nu Internaționale de Financiară.

Legea contabilității nu amintește de obligația de-a depune situațiile și la Oficiul Registrului de Comerț dar aceasta nu înseamnă că prevederile la Legea nr.31/1990 au fost anulate, dimpotrivă, termenele prevăzute pentru sunt valabile și pentru Oficiul Registrului de Comerț, prin asimilare.

Articolul 185(1) din Legea nr.31/1990 trimite expres la "condițiile prevăzute în legea contabilității".

La expirarea termenelor de mai sus societățile au o perioadă de grație de 6 luni după care, potrivit art. 237 alin. 1 lit. b se poate cere dizolvarea acestora.

Pârâta nu a respectat obligația de-a depune situațiile financiare aferente anului 2007, omisiune care a fost sancționată cu dizolvarea.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta pârâta SC SRL B- solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În motivarea recursului, pârâta a arătat că din eroare a omis depunerea documentelor la Oficiul Registrului Comerțului, că această omisiune a fost îndreptată prin depunerea din data de 11.12.2009 a situațiilor financiare aferente anului 2007.

Examinând recursul declarat, în raport cu probele administrate, cu prevederile art. 3041. proc. civ. și cu dispozițiile legale incidente, Curtea reține că acesta este întemeiat:

În acest sens, se reține că art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, în cuprinsul său, prevede că la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul "va putea pronunța dizolvare, în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; b) societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situații financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la oficiul comerțului.".

Din norma enunțată rezultă că legea recunoaște legitimarea procesuală activă Oficiului Registrului Comerțului de a sesiza tribunalul cu acțiune în pronunțarea dizolvării juridice pe temeiul prevăzut la lit. b, precum și a oricărei persoane interesate, dizolvarea judiciară fiind facultativă atât pentru partea care are dreptul să o ceară, cât și pentru instanță care apreciază dacă dizolvarea, ca sancțiune a societății, este oportună sau nu.

În cazul în care din acte rezultă că activitatea societății nu a încetat și că dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune pentru asigurarea asanării activității comerciale, că o manifestare a voinței societare nu lipsește cererea întemeiată pe art. 237 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată poate fi respinsă.

În speță, actele îndeplinite de recurentă prin depunerea la organele financiare, dar și prin depunerea ulterioară la celelalte autorități, în afara termenului, se impun a fi validate, interesul menținerii ființei societare urmând să primeze alături de ocrotirea acestuia, impunându-se și ocrotirea deopotrivă a altor persoane juridice cu care se presupune că a intrat în raporturi juridice, câtă vreme activitatea sa comercială nu a încetat, iar societatea reflectă voința de a continua activitatea și de a îndeplini obligațiile impuse.

Ori, în acest context, nu mai apare ca justificată aplicarea sancțiunii dizolvării, de vreme ce publicitatea în registrul comerțului a actelor și faptelor din activitatea recurentei a fost îndeplinită.

Prin urmare, reținând că nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 237.pr.civ. se va admite recursul, modifica hotărârea atacată în sensul respingerii cererii formulate de Oficiul Registrului Comerțului M pentru dizolvarea societății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC SRL B-M împotriva sentinței civile nr.2968 din 29.09.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o modifică în sensul că respinge cererea de dizolvare formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ.

Dispune radierea mențiunilor din Registrul Comerțului efectuate în baza sentinței recurate.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 03.02.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Gabriel Adrian Năsui, Maria Hrudei Floarea

--- - - - -

GREFIER

-

RED.MH/MB

04.02.2010/6 ex.

jud.fond:

Președinte:Gabriel Adrian Năsui
Judecători:Gabriel Adrian Năsui, Maria Hrudei Floarea

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 269/2010. Curtea de Apel Cluj