Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 3/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

DECIZIA Nr.3/ DOSAR Nr-

Ședința publică din 10 ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Comșa președinte de secție

- - - - JUDECĂTOR 2: Laura Fețeanu

- - - - JUDECĂTOR 3: Doina Grigoraș

- - - - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta "" împotriva sentinței civile nr.3259/C din 8 octombrie 2007, pronunțate de Tribunalul Brașov în dosarul nr. 6118/62/COM /2007.

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat consilier juridic pentru recurenta pârâtă "", lipsă fiind intimatul reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Procedura îndeplinită.

Recursul nu este timbrat.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, arătându-se că Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov pentru intimatul reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin adresa nr.67980/3.12.2007, a comunicat instanței faptul că recurenta "" a depus situația financiară aferentă anului 2004, cu cererea de înregistrare nr.67980/3.12.2007.

Consilierul juridic depune delegație de reprezentare, taxă judiciară de timbru în sumă de 19,50 lei, timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și un set de înscrisuri, învederând că nu are cereri de formulat.

Nemaifiind formulate alte cererii, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă părții prezente cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Constată că, prin sentința civilă nr.3259/C din 8 octombrie 2007 Tribunalul Brașova admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului, și în consecință s-a pronunțat dizolvarea și publicarea hotărârii în Monitorul Oficial, partea a IV-a pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit evidenței Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov pârâta nu a depus situațiile financiare aferente anului 2004, încălcând dispozițiile art.35 din Legea nr.82/1991 și termenul prevăzut de art.237 alin.1, lit. b din Legea nr.31/1990, fapt ce a împiedicat pe reclamantă să își îndeplinească obligația efectuării publicității situațiilor financiare anuale, conform Legii nr.26/1990 republicată și cerințelor legislației Uniunii Europene.

Împotriva sentințe a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului se arată că pârâta și-a îndeplinit obligația depunerii situațiilor financiare anuale la Oficiul Registrului Comerțului așa cum prevede art.28 din Legea nr.82/1991.

Examinând motivele de recurs în raport de înscrisurile noi depuse la dosar, se constată că recursul este întemeiat.

Legiuitorul nu a prevăzut o sancțiune de drept pentru nedepunerea situațiilor financiare în termenele stabilite de lege, ci doar posibilitatea dizolvării judiciare a societății, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, în conformitate cu art.237 alin.3 din Legea nr.31/1990, republicată. Rezultă că acestea nu sunt termene de decădere.

Recurenta a făcut dovada depunerii situațiilor financiare anuale după pronunțarea hotărârii de dizolvare.

Chiar dacă această obligație a fost îndeplinită după pronunțarea hotărârii atacate, având în vedere faptul că art.305 Cod procedură civilă permite depunerea de înscrisuri noi în recurs, se constată că în prezent nu mai subzistă temeiul pentru care instanța de fond a dispus dizolvarea societății pârâte.

Ca urmare, având în vedere și poziția față de recurs a intimatei în baza art.3041Cod procedură civilă, urmează a se admite recursul și a se modifica în tot sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.3259/8.10.2007 a Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, pe care o modifică în tot, în sensul că:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului împotriva pârâtei

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.: / 11.01.2008

Dact.: / 16.01.2008 /- 3 ex -

Judecător fond:

Președinte:Gabriela Comșa
Judecători:Gabriela Comșa, Laura Fețeanu, Doina Grigoraș

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 3/2008. Curtea de Apel Brasov