Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 30/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 30
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Teodor Nițu
JUDECĂTORI: Teodor Nițu, Elena Tănăsică Elena Chirica
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâtul SC SRL cu sediul în P,-,. 117 D,. D,. 1,. 6, Cod poștal -, Județ P împotriva sentinței nr.1137 pronunțată la 12 septembrie 2007 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI cu sediul în B, sector 3,-, -B,. tr. Cod poștal - și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI - PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA cu sediul în P, nr. 7, Cod poștal -, Județ
Recurs timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 19,50 lei, conform chitanței nr.- și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SRL prin avocat din cadrul Baroului P, conform împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsă fiind intimații-reclamanți Oficiul Național al Registrului Comerțului și Oficiul Național al Registrului Comerțului - prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin intermediul Serviciului registratură, s-au depus la dosar întâmpinări din partea intimaților-reclamanți prin care se solicită, printre altele, și judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 pr.civilă.
Apărătorul recurentei declară că nu mai are alte cereri de formulat în cauză, solicitând cuvântul în susținerea recursului.
Curtea ia act de susținerile apărătorului recurentei, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat pentru recurentă solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței pronunțată de instanța de fond, în sensul de a se dispune radierea mențiunii dizolvării societății recurente.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr-, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B - prin Oficiul
- 2 -
Registrului Comertului de pe lângă Tribunalul Prahova, a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC SRL - P, să se dispună dizolvarea societatii pârâte, în temeiul art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 republicată.
In motivarea cererii se arată că, potrivit evidențelor registrului comertului, pârâta nu a depus situatiile financiare anuale aferente anilor 2003,2004 și 2005, deși această obligație a fost amplu mediatizată de printr-o campanie de informare a comercianților. Cu toate acestea pârâta, a rămas în pasivitate, neefectuând demersurile legale referitoare la depunerea situațiilor financiare anuale, motiv pentru care reclamantul arată că a fost nevoit să promoveze cererea de chemare în judecată.
Pârâta deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță.
In urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Prahovaa pronunțat sentinta nr.1137/12.09.2007, prin care a admis cererea și a dispus dizolvarea societății.
Pentru a pronunța această sentință, instanta de fond a reținut în considerente că reclamanta este o instituție publică, care are obligația de a asigura opozabilitatea actelor și faptelor comercianților, prin publicarea acestora, contribuind în acest fel la circuitul comercial, obligație pe care nu și-a putut-o îndeplini, deoarece pârâta nu a depus situatiile financiare aferente anilor 2003,2004 și 2005. Comercianții care nu îndeplinesc această obligație legală, sunt sancționați cu dizolvarea societății la cererea oricărei persoane care dovedește un interes, conform art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 republicată.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta SC SRL, criticând-o ca netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
Motivul nedepunerii în termen a situatiilor financiare de către societate la P, se datorează contabilului societății care nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, societatea nu are nici o datorie la bugetul de stat și nici la alte persoane juridice.
Societatea face dovada îndeplinirii obligației întocmirii situațiilor financiare anuale aferente anilor 2003,2004 și 2005 și a depunerii acestora la Oficiul registrului Comerțuui de pe lângă Tribunalul Prahova, cu cererile de depunere înregistrate sub nr.64871, nr. 64780 și 64779 din 12.09.2007, depuse în copie xerox la filele 7-9 dosar recurs.
Sancțiunea dizolvării societății pentru nedepunerea situatiilor financiare la se bazează pe o prezumtie simplă de încetare a activității societăților respective, situație care nu este aplicabilă recurentei.
Societatea pârâtă, susține că la data pronunțării sentintei de dizolvare nu mai erau îndeplinite condițiile prev. de art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 republicată, motiv pentru care solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect.
Intimații deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță pentru a-și formula eventualele apărări.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate în recurs, Curtea reține următoarele:
Recurenta făcut dovada în recurs, că depus la data de 12.09.2007 cu cererile înregistrate sub nr. 64871, nr.64780 și 64779( filele 7-9 dosar
- 3 -
recurs) la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, situațiile financiare aferente anilor 2003, 2004 și 2005, astfel încât nu mai subzistă măsura dispusă de instanța de fond, de dizolvare a societății, nemaifiind întrunite cerințele art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 republicată.
Scopul publicării situațiilor financiare anuale de constă în stabilirea poziției financiare pe piața de capital, a performanțelor financiare și alte informații relevante referitoare la activitatea societății respective. Cum recurenta a îndeplinit această obligație legală, chiar dacă peste termenele prevăzute de legiuitor, instanța urmează ca în baza art. 304 pr.civila, să admită recursul, să modifice în tot sentința și pe fond să respingă acțiunea.
Urmare a admiterii recursului, instanța va dispune și radierea mențiunii dizolvării din Registrul comerțului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâtul SC SRL cu sediul în P,-,. 117 D,. D,. 1,. 6, Cod poștal -, Județ P, împotriva deciziei nr.1137 pronunțată la 12 septembrie 2007 de Tribunalul Prahova -Secția comercială și de contencios administrativ, în contradictoriu cu intimații-reclamanții OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI cu sediul în B, sector 3,-, -B,. tr. Cod poștal - și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI - PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA, cu sediul în P, nr. 7, Cod poștal -, Județ P și în consecință:
Modifică în tot sentința și pe fond respinge cererea de dizolvare a societății SC SRL
Dispune radierea mențiunii dizolvării societății recurente de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Teodor Nițu, Elena Tănăsică Elena Chirica
- - - - - -
fiind în concediu de odihnă
se semnează de
Președinte instanță.
GREFIER,
- -
red.EC/HV
4 ex./17.01.2008
fd. Trib.P -
fd. -
Președinte:Teodor NițuJudecători:Teodor Nițu, Elena Tănăsică Elena Chirica