Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 3001/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3001/2008
Ședința publică din 12 decembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Rodica Filip
JUDECĂTORI: Rodica Filip, Axente Irinel Andrei Sergiu
-- -
GREFIER: -
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta SC SRL, împotriva Sentinței civile nr. 1719 din 21 iulie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu reclamantul intimat OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI - PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, privind și pe intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M, având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, nu este timbrat, precum și că prin însuși memoriul de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Se constată că recursul este declarat și motivat în cadrul termenului procedural, precum și că a fost comunicat.
La data de 26 noiembrie 2008 s-au înregistrat la dosar note de ședință din partea Administrației Finanțelor Publice S-M, iar la data de 4 decembrie 2008 s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea reclamantului intimat Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, prin care arată că lasă la aprecierea instanței de judecată soluția ce urmează a fi pronunțată și solicită, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2.pr.civ. judecarea în lipsă.
La data de 8 decembrie 2008 pârâta recurentă SC SRL a înregistrat la dosar un înscris prin care solicită respingerea acțiunii reclamantului și judecarea cauzei în lipsă, anexând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei - chitanță în original și timbre judiciare în valoare de 0,30 lei, astfel încât recursul este legal timbrat.
Curtea, în raport de obiectul cauzei și înscrisurile existente la dosar, reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.1719 pronunțată la data de 21.07.2008 în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, a fost admisă cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, în contradictoriu cu pârâta Sonya SRL, iar pe cale de consecință, a fost dispusă dizolvarea SC Sonya SRL, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată întrucât societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale ce trebuiau depuse la Oficiul Registrului Comerțului.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta Sonya solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, respingerea cererii.
În motivare se arată că pârâta a depus situațiile financiare în data de 16.07.2008 cu chitanța nr.A-.
Examinând recursul declarat, în raport cu probele administrate, cu prevederile art. 3041.pr.civ. și cu dispozițiile legale incidente, Curtea reține că acesta este întemeiat.
În acest sens se reține că art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, în cuprinsul său, prevede că la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul "va putea pronunța dizolvare, în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; b) societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situații financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la oficiul comerțului.".
Din norma enunțată rezultă că legea recunoaște legitimarea procesuală activă Oficiului Registrului Comerțului de a sesiza tribunalul cu acțiune în pronunțarea dizolvării juridice pe temeiul prevederilor la lit. b, precum și a oricărei persoane interesate, dizolvarea judiciară fiind facultativă atât pentru partea care are dreptul să o ceară, cât și pentru instanță care apreciază dacă dizolvarea, ca sancțiune a societății, este oportună sau nu.
În cazul în care din acte rezultă că activitatea societății nu a încetat și că dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune, cererea întemeiată pe art. 237 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată poate fi respinsă.
În speță, actele îndeplinite de recurentă prin depunerea la organele financiare, dar și prin depunerea ulterioară la celelalte autorități, în afara termenului, se impun a fi validate, interesul menținerii ființei societare urmând să primeze alături de ocrotirea acestuia, impunându-se și ocrotirea deopotrivă a altor persoane juridice cu care se presupune că a intrat în raporturi juridice, câtă vreme activitatea sa comercială nu a încetat, iar societatea reflectă voința de a continua activitatea și de a îndeplini obligațiile impuse de lege. Ori, în acest context, nu mai apare ca justificată aplicarea sancțiunii dizolvării, de vreme ce publicitatea în registrul comerțului a actelor și faptelor din activitatea recurentei a fost îndeplinită.
Totodată în temeiul art.237 alin.3 din Legea nr.31/1990 corelat cu art.21 lit.h, art.25 și art.6 alin.1 din Legea nr.26/1990, ca efect al prezentei decizii, se va dispune efectuarea mențiunilor corespunzătoare în Registrul Comerțului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SRL împotriva sentinței civile nr. 1719 din 21.07.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o modifică în sensul că respinge cererea de dizolvare formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ.
Dispune radierea mențiunilor din Registrul Comerțului efectuate în baza sentinței recurate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.12.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Rodica Filip, Axente Irinel Andrei Sergiu
- - --- - - -
GREFIER
Red.//4 ex./16.12.2008
Președinte:Rodica FilipJudecători:Rodica Filip, Axente Irinel Andrei Sergiu