Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 308/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.308/COM
Ședința publică din 31 martie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Adriana Gherasim
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 3: Erol Geli
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul comercial declarat de recurenta pârâtă SC SRL, cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.4555/COM/11.09.2007, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI - reprezentat prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI - cu sediul în C,-, jud.C, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru societatea recurentă avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.48626/27.02.2008 depusă la dosar, lipsind intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită cu respectarea disp. art.87 și urm. din Codul d e procedură civilă.
Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei conform chitanței nr.-/09.01.2008 și timbre judiciare în valoare de 0,50 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Întrebat fiind apărătorul recurentei pârâte, arată că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Curtea, luând act de precizările apărătorului recurentei pârâte, potrivit cu care nu mai are cereri prealabile, în condițiile art.150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Având cuvântul recurenta pârâtă prin apărătorul său, solicită în principal admiterea recursului astfel cum a fost formulat cu consecința desființării hotărârii și radierea mențiuniii privind dizolvarea societății. Iar în subsidiar solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, având în vedere că hotărârea a fost pronunțată fără citarea pârâtei.
Curtea, rămâne în pronunțare.
CURT E
Asupra recursului comercial d e față:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Constanța, Oficiul Național al Registrului Comerțului a chemat în judecată pârâta, solicitând ca, în temeiul art.237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990, să se dispună dizolvarea societății pârâte.
În subsidiar, în cazul în care societatea pârâtă depune până la dezbaterea fondului pricinii, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, dovada majorării capitalului social, reclamantul a solicitat respingerea cererii ca rămasă fără obiect.
În motivarea cererii, reclamantul arătat că din evidențele registrului comerțului ținut de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța rezultă că nu a depus dovada majorării capitalului social la 90.000 lei conform art. 10 alin. 1 din Legea nr.31/1990.
Prin sentința civilă nr.4555/COM/11.09.2007 Tribunalul Constanțaa admis cererea și a dispus dizolvarea societății reținând că aceasta nu a făcut dovada majorării capitalului social la minimul de 90.000 lei prevăzut de lege, sancțiunea prevăzută de art.237 alin.1 lit.d fiind în această situație dizolvarea.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta, care a susținut că societatea a aflat de existența sentinței recurate când a depus cerere la Oficiul Registrului Comerțului pentru transformarea formei societății în aceea cu răspundere limitată.
De asemenea apreciază pârâta că hotărârea este nelegală întrucât judecata a avut loc cu lipsă de procedură, fiind încălcate disp.art.100 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, societatea funcționând în sediul din C,-, unde nu s-a comunicat citația.
În conformitate cu disp.art.105 alin. alin.2 teză finală Cod procedură civilă, apreciază că sentința recurată este nulă.
În drept s-au invocat disp.art.3041cu referire la art.304 pct.5 Cod procedură civilă.
Recurenta a depus la dosarul cauzei, în copie, următoarele înscrisuri:
-registrul de pază 2007/2008, certificat de atestare fiscală pentru persoane juridice, situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, contul de profit și pierdere, balanța de verificare la 30.06.2007 și 31.120.2006, bilanț prescurtat la 31.12.2006, proces verbal încheiat la 13.12.2007 de, hotărârea nr.2/13.12.2007, contracte de cesiune din 13.12.2007, registru de acțiuni, act adițional nr.1 din 13.12.2007, act constitutiv al conform hotărârii nr.1/20.12.2007 a.
Analizând cauza sub aspectul motivelor de recurs invocate recurenta părătă, Curtea constată că recursul este fondat raportat la următoarele considerente:
Potrivit disp.art.10 alin.1 și 2 din Legea nr.31/1990 republicată capitalul social al societății pe acțiuni sau al societății în comandită pe acțiuni nu poate fi mai mic de 90.000 lei. Guvernul va putea modifica, cel mult o dată la 2 ani, valoarea minimă a capitalului social, ținând seama de rata de schimb, astfel încât acest cuantum să reprezinte echivalentul în lei al sumei de 25.000 euro.
Cu excepția cazului în care societatea este transformată într-o societate de altă formă, capitalul social al societăților prevăzute la alin. (1) nu poate fi redus sub minimul legal decât dacă valoarea sa este adusă la un nivel cel puțin egal cu minimul legal prin adoptarea unei hotărâri de majorare de capital în același timp cu hotărârea de reducere a capitalului. În cazul încălcării acestor dispoziții, orice persoană interesată se poate adresa instanței pentru a cere dizolvarea societății. Societatea nu va fi dizolvată dacă, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești de dizolvare, capitalul social este adus la valoarea minimului legal prevăzut de prezenta lege.
Din interpretarea dispozițiilor legale mai sus enunțate rezultă că există posibilitatea reducerii capitalului social al unei societăți pe acțiuni atunci cpănd aceasta își modifică forma transformăndu-se în societate cu răspuzndere limitată.
O astfel de situație o întălnim în speța dedusă judecății, recurenta părătă a făcut dovada cu înscrisurile depuse în cauză că a procedat la schimbarea formei juridice a societății,(fila nr.184 dosar recurs) astfel încăt aceasta se încadrează în situația de excepție prevăzută de Legiuitor.
Pe cale de consecință nu se mai impune dizolvarea acesteia pentru nemajorarea capitalului social pănă la limita minimă legală stipulată respectiv în conformitate cu disp. art. 10 alin. 1 teza 1 din Legea nr. 31/1990,urmare a schimbării formei sale juridice în modalitatea mai sus menționată.
Față de considerentele expuse mai sus și analizate de instanța de control judiciar, urmează a admite recursul formulat și a modifica în tot sentința atacată în sensul respingerii cererii ca nefondată cu consecința radierii mențiunilor efectuate la Registrul Comerțului privind dizolvarea societății părăte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul comercial d eclarat de recurenta pârâtă, cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.4555/COM/11.09.2007, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI - reprezentat prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI - cu sediul în C,-, jud..
Modifică în tot sentința recurată în sensul că, respinge cererea ca nefondată.
Dispune radierea mențiunilor efectuate la Registrului Comerțului C privind dizolvarea societății.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Jud.fond:
Red.jud.-
Dact.gref.-
4ex./03.04.2008
Președinte:Adriana GherasimJudecători:Adriana Gherasim, Kamelia Vlad, Erol Geli