Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 317/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 317/R-

Ședința publică din 27 Martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Andreea Tabacu judecător

: - -, JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu

: - -, JUDECĂTOR 3: Gina Achim

: - -, grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței comerciale nr. 1086/C din 2noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI și intimata-pârâtă SC - SRL, cu sediul în str. -,.5,.F,.2,.10, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură, s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatului-reclamant.

Curtea, constatând că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă potrivit dispoz. art. 242 pct. 2 cod.pr.civilă, reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față,

Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 04 iunie 2008, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeșa chemat în judecată pe pârâta - Pitești și a solicitat ca în temeiul art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 să se dispună dizolvarea acesteia, motivat de faptul că nu a depus situațiile financiare anuale aferente anilor 2003, 2004 și 2005.

Tribunalul Comercial Argeș prin sentința comercială nr.1086/C/20 noiembrie 2008 a admis acțiunea și a dispus dizolvarea pârâtei și înregistrarea la Oficiul Național al Registrului Comerțului - Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeșa hotărârii, comunicarea către Direcția Generală a Finanțelor Publice A, precum și publicarea în Monitorul Oficial al României - partea a IV-a, pe cheltuiala reclamantului.

Ca să pronunțe această sentință a reținut următoarele:

Potrivit art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, Oficiul Național al Registrului Comerțului va putea cere tribunalului dizolvarea societății, în cazul în care aceasta nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului.

A reținut de asemenea, că art.28 din Legea nr.82/1991 instituie în sarcina societăților comerciale, obligația de a întocmi situațiile financiare anuale, iar art.34 prevede obligativitatea publicării acestora.

Referitor la termenele legale reglementate pentru depunerea situațiilor financiare anuale, art.35 din Legea nr.82/1991 prevede termene diferite, cel mai de 150 zile de la încheierea exercițiului financiar, ce coincide de regulă cu anul calendaristic.

Față de cele arătate a concluzionat că de la împlinirea termenului de 150 zile evocat începe să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art.327 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, ce constituie temeiul acțiunii de față.

În cauză, ultima zi pentru depunerea situațiilor financiare aferente anului 2003 a fost data de 31 mai 2004, față de care instanța a apreciat expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, situație în care a conchis asupra admiterii acțiunii cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

Direcția Generală a Finanțelor Publice Aad eclarat recurs împotriva sentinței de mai sus, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, antamând dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, în care încadrează din oficiu instanța susținerile făcute, față de omisiunea acesteia.

În dezvoltarea motivelor de recurs a susținut în esență, că prin dizolvarea societății în temeiul art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, instanța a ignorat împrejurarea că recurenta se află în imposibilitatea recuperării creanței în sumă de 120.500 lei, pentru care a fost începută executarea silită.

De asemenea, prin soluția pronunțată a nesocotit dispozițiile art.138 alin.5 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, potrivit cărora executarea silită se desfășoară până la stingerea creanțelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv al dobânzilor, penalităților de întârziere și a altor sume datorate sau acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare.

Recursul este nefondat.

Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeșa solicitat dizolvarea societății pârâte în temeiul art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, potrivit căruia tribunalul se poate pronunța în acest sens, dacă societatea nu a depus situațiile financiare în condițiile legii, susținând că nu și-a îndeplinit această obligație pentru anii 2003, 2004 și 2005.

Analizând susținerile reclamantului din acțiune, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile legale invocate, prin prisma art.35 din Legea nr.82/1991, prin care s-au stabilit termenele pentru depunerea situațiilor financiare, încălcarea acestora atrăgând sancțiunea dizolvării persoanei juridice care nu s-a conformat obligației de a le depune în termen de cel mult 6 luni de la expirarea acestora.

În acest context, a apreciat corect că pârâta nu s-a conformat dispozițiilor legale, ultima zi pentru depunerea situațiilor financiare aferente anului 2003 fiind data de 31 mai 2004, funcție de care termenul de 6 luni prevăzut de art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, este depășit.

Invocarea unei creanțe a statului împotriva pârâtei și a dispozițiilor art.138 alin.5 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală este lipsită de relevanță, dat fiind faptul că vizează executarea silită a creanțelor bugetare potrivit unei proceduri speciale, în timp ce temeiul juridic ce a stat la baza admiterii acțiunii reglementează o sancțiune sui generis, aplicabilă persoanelor juridice aflate în ipoteza avută în vedere de legiuitor.

De altfel, recurenta nici nu este prejudiciată, deoarece după constatarea dizolvării de drept a societății urmează etapa lichidării efectuată potrivit art.237 alin.6 din Legea nr.31/1990, prilej cu care creanțele societății pot fi stinse.

În consecință, rezultă că prin sentința pronunțată tribunalul a aplicat corect legea și a dat o apreciere justă probelor administrate urmând a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței comerciale nr. 1086/C din 2noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI și intimata-pârâtă SC - SRL, cu sediul în str. -,.5,.F,.2,.10, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

,

Grefier,

Red.

/2 ex./03.04.2009

Jud.fond:

Președinte:Andreea Tabacu
Judecători:Andreea Tabacu, Constantina Duțescu, Gina Achim

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 317/2009. Curtea de Apel Pitesti