Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 32/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.32/COM
Ședința publică de la 28 ianuarie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Erol Geli
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile comerciale declarate de:
1.pârâta, cu sediul în C,-, județul C, J-, -, și
2. recurenta P, cu sediul în Constatnța, B-dul - nr.18, județul C, împotriva sentinței civile nr.5499/com/23.10.2007, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă Oficiul Național al Registrului Comerțului cu sediul în B,-, sector 3, reprezentat prin, Director al OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI,cu sediul în C,-, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-pârâtă prin administrator, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită conform disp. art.87 și urm. din Codul d e procedură civilă.
Recursul declarat de pârâta este declarat și motivat în termen, timbrat judiciar cu 19,50 lei, conform chitanței seria - - - PJ din 28.01.2008și timbru judiciar mobil 0,15 lei.
Recursul declarat de C este motivat, scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar în conformitate cu prevederile art.26 alin.2 din nr.760/1999 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii 146/1997 coroborate cu art.197 din OG 92/2003 privind Codul d e procedură Fiscală.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință după care.
Recurenta pârâtă prin administrator solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Instanța, socotindu-se lămurită în conformitate cu disp. art.150 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și lasă dosarul în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursurilor comerciale de față:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Constanța, Oficiul Național al Registrului Comerțului a chemat în judecată pârâta, solicitând ca, în temeiul art.237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990, să se dispună dizolvarea societății pârâte, întrucât, din evidențele registrului comerțului, rezultă că aceasta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anilor 2004-2005.
In dovedire, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
In drept, invocă disp.art.112 și urm.cod pr.civilă, art.237 din Legea nr. 31/1990, republicată, Legea nr.26/1990, modificată și completată, Ordinul nr.917/2005.
Prin sentința civilă nr.5499/com/23.10.2007, Tribunalul Constanțaa admis cererea formulată de reclamant și, în conf.cu art. 237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990, a dispus dizolvarea, reținând că pârâta nu a depus situațiile financiare aferente anilor 2004-2005 în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale.
Impotriva acestei hotărâri, au declarat recurs C și
Recurenta C solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul menținerii, în evidențele Oficiului Registrului Comerțului, în vederea recuperării debitelor față de bugetul general de stat consolidat al statului intrucit aceasta figureaza în evidențele Administrației Finanțelor Publice C cu obligații fiscale restante în cuantum de 1.311 RON. Totodata, invoca recurenta ca, daca s-ar dispune dizolvarea societatii,ea nu ar mai avea posibilitatea să recupereze datoriile acesteia catre bugetul statului.
Recurenta, solicită admiterea recursului și casarea în totalitate a hotărârii recurate și, pe fond, respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, întrucât a depus la Registrul Comerțului, situația financiară anuală a exercițiului financiar al anilor 2004 și 2005, anexând în copie cererea de depunere și chitanțele.
Cu privire la criticile formulate de recurenta, Curtea reține că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit disp.art.1 din Legea nr.302/2005 de modificare și completare Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, alin.6 al art.236, la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare.
Astfel, conform legii, recurenta are posibilitatea de solicita judecătorului delegat numirea unui lichidator pentru desăvârșirea lichidării.
Doar în situația în care recurenta nu este suficient de diligentă în acest sens, urmează, conform modificării legii, ca persoana juridică dizolvată să fie radiată din oficiu din registrului comerțului.
Faptul că pârâta apare în evidențele recurentei cu datorii bugetare, nu împiedică aplicarea sancțiunii prev.de art. 237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990.
Recurenta are posibilitatea recuperării datoriilor bugetare, întrucât, chiar dacă s-a dispus dizolvarea societății,aceasta poate urma procedura lichidării prev.de art.233 din Legea nr.31/1990, republicată.
De altfel, potrivit disp. art.233 al.4 din Legea societăților comerciale, societatea își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia. Ca atare, societatea va avea în continuare calitatea de subiect de drept distinct de asociații săi, cu consecința separației de patrimonii, patrimoniul societății constituind gajul general al creditorilor.
Verificând criticile aduse de, Curtea reține că acestea sunt fondate, impunându-se admiterea recursului acesteia și modificarea hotărârii pronunțată de prima instanță.
Pronunțarea dizolvării societății, pentru cazul neîndeplnirii în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale a situației lor financiare anuale sau a altor acte care se depun la oficiul registrului comerțului, este un caz de dizolvare judiciară, ca urmare a aprecierii de către instanța de judecată.
In cazul în care se dispune, ea reprezintă o sancțiune pentru nedepunerea în termenul legal actelor stabilite de legiuitor.
Insă, pentru a pronunța dizolvarea societății pentru situația întâlnită în speță, instanța trebuie să verifice dacă societatea se află într-un asemenea caz.
In cauză, s-a făcut dovada depunerii situațiilor financiare pentru anii 2004-2005, cu chitanțele depuse la dosar.
Fiind făcută dovada depunerii la Oficiul Registrului Comerțului a acestor situații și în considerarea faptului că scopul legiuitorului prin instituirea disp.art. 237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990 - acela de a asigura o imagine fidelă a poziției financiare, a performanței financiare a comerciantului, scop ce în cauză a fost atins, instanța va modifica hotărârea recurată în virtutea disp.art.312 cod pr.civilă, în sensul respingerii sesizării Oficiul Registrului Comerțului ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECI D
Admite recursul comercial declarate de pârâta, cu sediul în C,-, județul C, J-, -, împotriva sentinței civile nr.5499/com/23.10.2007, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă Oficiul Național al Registrului Comerțului cu sediul în B,-, sector 3, reprezentat prin, Director al OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI,cu sediul în C,-, având ca obiect dizolvare societate.
Modifică în tot sentința civilă nr.5499/COM/23.10.2007 a Tribunalului Constanța în sensul că respinge sesizarea Oficiului Național al Registrului Comerțului ca nefondată.
Dispune radierea mențiunilor privind dizolvarea societății și comunicarea prezentei hotărâri Oficiului Rregistrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Respinge recursul formulat de P, cu sediul în Constatnța, B-dul - nr.18, județul C, împotriva sentinței civile nr.5499/com/23.10.2007, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția Comercială în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 28 ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
11 februarie 2008
jud.fond.
red.dec.jud.
tehnodact.Gref.
5ex/ 12.02.2008
Președinte:Erol GeliJudecători:Erol Geli, Kamelia Vlad, Adriana Gherasim