Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 351/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 351/2009
Ședința publică de la 22 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 2: Eugenia Florescu
JUDECĂTOR 3: Gilica Popescu
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de petenta Direcția Generală a Finanțelor A împotriva Sentinței nr.1648/COM/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Alba.
Instanța față de actele și lucrările dosarului lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Constată că prin Sentința nr. 1648/COM/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- s-a admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B și s-a dispus dizolvarea SC SRL de.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că art. 28 din Legea nr. 82/1991 republicată în 2005 instituie în sarcina societăților comerciale obligația de a întocmi situațiile financiare anuale, iar art. 34 prevede obligativitatea publicării acestora.
Termenele de întocmire și depunere a acestor situații sunt reglementate de art. 35 din același act normativ, fiind între 60 de zile și 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar, funcție de reglementările contabile aplicate de persoana juridică și de durata activității acestora.
În aceste condiții, având în vedere că încheierea exercițiului financiar are loc la data de 31 decembrie a fiecărui an, termenul limită prevăzut de lege pentru depunerea acestor situații aferente anului 2006 este 31 mai 2007.
Din analiza evidenței ORC de pe lângă Tribunalul Albas -a constatat că pârâta nu a depus aceste situații în acest termen, aspect necontestat în nici un fel de aceasta.
Conform art. 237 alin.1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată în 2004 ONRC va putea solicita tribunalului dizolvarea unei societăți comerciale în cazul în care aceasta nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului.
Având în vedere că termenul limită de depunere a situațiilor aferente anului 2006 fost 31 mai 2007, termenul de 6 luni prevăzut de textul legal indicat anterior s-a împlinit la 30 noiembrie și întrucât pârâta nu a îndeplinit obligația ce-i revenea, conform art. 185 din Legea nr. 31/1990 republicată, cererea reclamantei s-a dovedit întemeiată cu consecința dizolvării societății pârâte.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs DGFP A, solicitând anularea (în realitate, modificarea) sentinței, în sensul respingerii cererii ONRC de dizolvare a societății pârâte.
În motivarea cererii arată că pârâta înregistrează obligații la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor sociale de sănătate și bugetul asigurărilor pentru șomaj în sumă totală de 12.542 lei, sumă care, în situația dizolvării societății, ar deveni imposibil de recuperat.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, se constată următoarele:
Potrivit art. 237 alin.1 din Legea nr. 31/1990 republicată, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; b) societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului; c) societatea și-a încetat activitatea, nu are sediu social cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social sau asociații au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau reședința cunoscută; d) societatea nu și-a completat capitalul social, în condițiile legii.
Societatea pârâtă a fost dizolvată în condițiile art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată, pentru nedepunerea, în termen de 6 luni de la expirarea termenelor legale, a situațiilor financiare aferente anului 2006.
Nici acest text de lege și nici cele din aliniatele următoare ale acestui articol ori din alte articole din Legea nr. 31/1990 (ca dovadă că nici recurenta nu a fost în măsură să indice vreun text de lege aplicabil) nu condiționează dizolvarea societăților aflate în situația prevăzută de art. 237 alin.1 lit. a-d de împrejurarea dacă acestea au sau nu datorii și nici de calitatea ori persoana creditorilor săi, singurele condiții fiind cele prevăzute de textul articolului în discuție, care, așa cum în mod corect s-a reținut de către prima instanță, sunt îndeplinite în cauză.
În aceste condiții, în care soluția primei instanțe este justificată în contextul art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată, recursul de față se va respinge ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul formulat de petenta DGFPA împotriva Sentinței nr. 1648/COM/2008 pronunțată de Tribunalul Alba.
Un exemplar din prezenta se comunică la ORC.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.04.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
concediu medical
Semnează, Președintele
Curții de APEL ALBA IULIA
Grefier,
- -
Red.
Dact.3/15.05.2008
Jud.fond
Președinte:Nicolae DurbacăJudecători:Nicolae Durbacă, Eugenia Florescu, Gilica Popescu