Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 358/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILA NR. 358/COM
Ședința publică de la 19 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Eufrosina Chirica
JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea
Grefier - - -
S-au luat în examinare recursurile comerciale declarate de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C, b-dul -.- nr.18, județul C și recurenta pârâtă " 2000" SRL - cu sediul în M, str.1 - 2. -.10, județul C împotriva sentinței civile nr.4351/COM pronunțată de Tribunalul Constanța -Secția comercială în dosarul nr -, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului C, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta pârâtă SC 2000 SRL, administrator, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea disp. art.87 și urm. din Codul d e procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului și stadiul procesual.
Recursul declarat de DGFP C este motivat, scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar în conformitate cu prevederile art.26 alin.2 din nr.760/1999 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii 146/1997 coroborat cu art.197 din OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.
Recursul declarat de recurenta pârâtă SC 2000 SRL este declarat și motivat în termen, timbrat cu 0,30 lei timbru judiciar și cu 20,00 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.- din 04.03.2009.
Administrator, pentru recurenta pârâtă SC 2000 SRL, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și respingerea recursului declarat de recurenta DGFP
CURTEA:
Asupra recursurilor comerciale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Constanța, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului reprezentat prin - director al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta 2000 SRL, ca instanța să dispună în temeiul art.237 al.1 lit."b" din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată, dizolvarea societății.
În subsidiar, în cazul în care societatea pârâtă depune, până la dezbaterea fondului pricinii, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, situațiile financiare anuale aferente anului 2005, reclamantul a solicitat respingerea cererii ca rămasă fără obiect.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că, din evidențele Registrului comerțului ținut de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, rezultă că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2005.
S-a mai precizat că, deși obligația de depunere a situațiilor financiare anuale a fost mediatizată de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, printr-o campanie de informare a comercianților, inițiată în urmă cu un an de zile, societatea pârâtă a rămas în pasivitate, motiv pentru care Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța nu a putut asigura publicitatea cu privire la situațiile financiare anuale.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.112 și urm.Cod pr.civilă, art.237 din Legea nr.31/1990 republicată, Legea contabilității nr.82/1991 republicată și Legea nr.26/1990 privind registrul comerțului republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Prin sentința civilă nr.4351/COM din 25.11.2008, Tribunalul Constanța - Secția comercială, a admis sesizarea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului; a dispus dizolvarea societății comerciale 2000 SRL; a dispus comunicarea hotărârii către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța și Direcției Generale a Finanțelor Publice C, precum și înregistrarea hotărârii în registrul comerțului și publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe cheltuiala Oficiului Național al Registrului Comerțului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art.237 alin.1 lit."b" din Legea nr.31/1990 republicată: " La cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care:
b) societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului."
Potrivit dispozițiilor art.28 alin.1 din Legea contabilității nr.82/1991 republicată, societățile comerciale au obligația să întocmească situațiile financiare anuale, iar conform dispozițiilor art. 34 alin.1, situațiile financiare anuale se publică în condițiile prevăzute de lege.
Referitor la termenele legale prevăzute pentru depunerea situațiilor financiare anuale, art. 35 din Legea nr.82/1991 stipulează termene diferite, cel mai termen fiind de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar (care coincide, de regulă, cu sfârșitul anului calendaristic) - pentru persoanele juridice care aplică reglementări contabile conforme cu Internaționale de Financiare.
Concluzionând asupra celor expuse, s-a constatat că situațiile financiare aferente anului 2005 trebuiau depuse până la data de 31 mai 2006, în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. 1 lit.b din Legea nr.31/1990.
Împotriva acestei sentințe, în termen, au declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice C și 2000 SRL.
1. Direcția Generală a Finanțelor Publice, a invocat ca motive de recurs, dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, constând în aceea că pârâta figurează în evidențele Administrației Finanțelor Publice cu obligații restante în cuantum de 4889 RON, reprezentând debite neachitate la bugetul general consolidat.
Cum în urma dizolvării pârâtei, Administrația Finanțelor Publice nu mai are posibilitatea de a recupera sumele pe care pârâta le datorează statului, se solicită respingerea cererii de dizolvare.
Recursul este nefondat.
Potrivit art.129 alin.6 Cod procedură civilă, în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Pe de altă parte, potrivit art.237 alin.1 lit."b" din Legea nr.31/1990, republicată - ce constituie temeiul de drept al cererii de chemare în judecată - "La cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului."
În cauză prima instanță s-a pronunțat în limitele investirii, în condițiile art.129 alin.6 Cod procedură civilă, reținând corect că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile art. 237 alin.1 lit."b" din Legea nr.31/1990, în sensul că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale în termenul prevăzut de art. 35 din Legea nr.82/1991.
Motivul de recurs susținut de C - că are de recuperat de la pârâtă o sumă de bani - nu are legătură cu cauza, pentru că art. 237 alin.1 lit. b din Legea nr. 31/1990 nu condiționează admiterea cererii de dizolvare a societății de plata debitelor de către societatea comercială care nu a depus la expirarea termenelor situațiile financiare anuale.
Așa fiind, se constată că este nefondat recursul, urmând ca, în baza art. 312 Cod procedură civilă, să fie respins ca atare.
2. 2000 SRL, a invocat ca motiv de nelegalitate încălcarea de către instanță a dispozițiilor art.237 din Legea nr. 31/1990, în sensul că deși a depus situațiile financiare aferente anului 2005, instanța a dispus dizolvarea societății.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 237 alin.1 lit. b din Legea nr. 31/1990, republicată:
" La cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului."
În cauză, nu sunt îndeplinite condițiile legale sus-citate pentru că, pârâta a făcut dovada cu copia de pe factura fiscală, nr.A- din 25.11.2008 că a depus și înregistrat la Oficiul Național al Registrului Comerțului situațiil e financiare anuale pentru 2005 (fila 4 dosar recurs).
Mai mult decât atât, chiar ORC prin sesizarea de dizolvare a arătat că în măsura în care vor fi depuse situațiile financiare anuale aferente anului 2004, acțiunea rămâne fără obiect.
Așa fiind, se constată că este fondat recursul, urmând ca, în baza art.312 Cod procedură civilă, să fie admis, modificată sentința în sensul că se va respinge cererea de dizolvare a societății ca rămasă fără obiect.
Se vor înlătura din Registrul comerțului cuvenitele mențiuni privind dizolvarea societății comerciale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul comercial declarat de recurenta pârâtă " 200" SRL - cu sediul în M, str.1 - 2. -.10, județul C împotriva sentinței civile nr.4351/COM din 25.11.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța -Secția comercială în dosarul nr -, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului C, cu sediul în C,-.
Modifică sentința.
Respinge cererea.
Dispune radierea din Registrul Comerțului a dispoziției privind dizolvarea societății.
Respinge recursul comercial declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, cu sediul în C, str.-.- nr.18, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 19 martie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud. fond:
Red.dec.jud.-
Tehnored.
5 ex/20.03.2009
1 com./_____________
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Eufrosina Chirica, Adriana Pintea