Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 384/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 290/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 384

Ședința publică de la 26 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Diana Manole

JUDECĂTOR 2: Roxana Popa

JUDECĂTOR 3: Viorica Trestianu

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - SRL împotriva sentinței comerciale mr. 14492 din 04.12.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI I DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta prin asociat unic, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că intimata a depus la dosar întâmpinare.

Se prezintă pentru recurentă asociatul unic al societății, dl., legitimat cu BI seria - - eliberat de Poliția și depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în cuantumul legal stabilit.

Se comunică recurentei prin asociat, un exemplar al întâmpinării.

Recurenta prin asociat arată că nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de întâmpinare și că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă recurentei cuvântul pe cererea de recurs.

Recurenta prin asociat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

CURTEA

Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 14492/04.12.2007 Tribunalul București Secția a VI-a Comercială a admis acțiunea formulată de reclamanta Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin Oficiul Registrului Comerțului I de pe lângă Tribunalul București în contradictoriu cu pârâta - SRL și a dispus dizolvarea societății pârâte și publicarea hotărârii în Monitorul Oficial.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul a reținut că societatea pârâtă nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale aferente anului 2005, necesare transparenței în exercitarea activității; s-a mai reținut că reclamanta, prin Oficiul Registrului Comerțului are obligația de a asigura opozabilitatea actelor și faptelor comercianților prin publicitatea acestora. În consecință a fost reținută incidența dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b și art. 4 din Legea nr. 31/1990 rep.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta - SRL solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În motivarea cererii, recurenta a arătat că anterior pronunțării sentinței atacate, a îndeplinit obligația de depunere la Registrul comerțului a situației financiare aferente anului 2005, nemajustificându-se măsura dizolvării societății.

Prin întâmpinare, intimata a învederat instanței că legea nu stabilește o sancțiune de drept pentru nedepunerea situațiilor financiare anuale, ci doar posibilitatea dizolvării judiciare, astfel că prin depunerea actelor solicitate motivul avut în vedere la formularea cererii de chemare în judecată a dispărut.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea apreciază că recursul este fondat. Astfel, recurenta și-a îndeplinit obligația de depunere a situațiilor financiare anuale la Oficiul Registrului Comerțului, fiind asigurată astfel publicitatea activității societății. În acest context se apreciază că scopul normei legale, acela de a se asigura o transparență în activitatea societății comerciale, a fost îndeplinit.

Coroborat cu acest aspect, se reține că textul art. 237 din Legea nr. 31/1990 rep. lasă la latitudinea instanței posibilitatea de a dispune sau nu dizolvarea societății. Or, prin înscrisurile depuse la dosar s-a făcut dovada ca recurenta desfășoară o activitate comercială, astfel încât nu se impune aplicarea măsurii de dizolvare, cu consecințe și asupra stabilității circuitului comercial, prin prisma relațiilor comerciale desfășurate de societatea în cauză cu alte persoane juridice.

Având în vedere cele reținute, în temeiul art. 312.pr.civ. Curtea va admite recursul.

Pe cale de consecință, va modifica în tot sentința comercială recurată și va respinge cererea de dizolvare a societății.

În raport de dispozițiile art. 237 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 rep. va dispune radierea din Registrul comerțului a mențiunii de dizolvare a societății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta - SRL în contradictoriu cu intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI I DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva sentinței comerciale nr. 14492/04.12.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-.

Modifică sentința recurată.

Respinge cererea.

Dispune radierea din registrul comerțului a mențiunii privind dizolvarea - SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.03.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red. RP/2ex.

04.04.2008.

Președinte:Diana Manole
Judecători:Diana Manole, Roxana Popa, Viorica Trestianu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 384/2008. Curtea de Apel Bucuresti