Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 390/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.390/COM
Ședința publică de la 21 aprilie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 2: Revi Moga
JUDECĂTOR 3: Elena Carina Gheorma
Grefier - -
S-a luat în examinare cererea derepunere pe rolformulată de pârâta TRANS - cu sediul în,-, județ C în recursul comercial d eclarat împotriva sentinței civile nr.2614/COM/2007 din 8 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului C, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită, cu respectarea disp. art.87 și urm. din Codul d e procedură civilă.
Recurenta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 10 lei conform chitanței -/15.04.2008, timbru judiciar mobil 1 leu.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, admite cererea de repunere pe rol și dispune reînceperea judecății, conform art.245 pct. 2 Cod procedură civilă. Văzând că nu mai sunt cereri sau alte motive de amânare, și având în vedere că se solicită judecata cauzei în lipsă, conform art.242 pct.2 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față;
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2614/COM din 08.05.2007 a Tribunalului Constanțaa fost admisă sesizarea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului și s-a dispus dizolvarea societății comerciale TRANS, reținându-se că aceasta nu s-a conformat dispozițiilor art. 34 alin 1 din Legea contabilității nr. 82/1991 care prevăd obligativitatea publicării situațiilor financiare anuale în condițiile prevăzute de lege.
S-a apreciat că, nefiind depuse situațiile financiare aferente aniilor 2003 - 2004 până la data de 31 mai 2004, în cauză sunt îndeplinite condițiile art.237 alin 1 lit.b din Legea nr. 31/1990 republicată privind dizolvarea societății.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs pârâta TRANS care a arătat că la data de 15.05.2007 a depus la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța situațiile financiare anuale aferente anilor 2003 - 2004, motiv pentru care nu se mai impune măsura dizolvării.
În recurs, reclamanta a anexat la dosarul cauzei dovada depunerii la Oficiul Registrului Comerțului Cas ituațiilor financiare anuale aferente anilor 2003 - 2004, respectiv copie de pe facturile fiscale-chitanțe nr.- și - din 15.05.2007.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este fondat.
Astfel, art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 prevede că "- tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului".
Având în vedere că scopul instituirii unei astfel de sancțiuni este acela de a constrânge comercianții să respecte anumite dispoziții legale și nu de a se ajunge la desființarea lor, instanța consideră că, prin depunerea situațiilor financiare anuale, chiar și ulterior sesizării instanței de judecată de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, cauza de dizolvare nu mai subzistă. Faptul că dispozițiile legale menționate prevăd doar o facultate pentru tribunal de a pronunța dizolvarea, și nu o obligație în acest sens, conduce la ideea că, în situația în care societatea comercială se conformează dispozițiilor legale, instanța este îndrituită să aprecieze asupra oportunității aplicării sancțiunii.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că recurenta a făcut dovada depunerii la oficiul registrului comerțului a situațiilor financiare anuale, instanța urmează a admite recursul în baza art. 312 alin.1 și art. 304/1 Cod procedură civilă și a modifica în tot sentința atacată în sensul respingerii cererii formulate de Oficiul Național al Registrului Comerțului.
În baza art. 7 din Legea nr.26/1990 privind registrul comerțului, instanța de recurs va dispune radierea mențiunii de dizolvare a societății comerciale și comunicarea hotărârii la oficiul registrului comerțului pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Repune cauza pe rol.
Admite recursul comercial d eclarat de pârâta TRANS - cu sediul în,-, județ C în recursul comercial d eclarat împotriva sentinței civile nr.2614/COM/2007 din 8 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului C, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect dizolvare societate.
Modifică în tot hotărârea recurată în sensul că:
Respinge ca nefondată sesizarea Oficiului Național al Registrului Comerțului.
Dispune radierea mențiunii privind dizolvarea societății și comunicarea prezentei Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 21 aprilie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
20 mai 2008
jud.fond.
red.dec.jud.
4ex/21.05.2008
Președinte:Kamelia VladJudecători:Kamelia Vlad, Revi Moga, Elena Carina Gheorma