Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 392/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALA NR:392
Sedința publică din 26 martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Decebal Taragan
JUDECĂTOR 2: Minodora Condoiu
JUDECĂTOR 3: Dana Arjoca
GREFIER - - -
****************
Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta pârâtă SC - SRL B, împotriva sentinței comerciale nr.15489/20.12.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NATIONAL AL REGISTRULUI COMERTULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare cu exemplar pentru recurentă.
Recurenta prin apărător, depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în sumă de 20 lei și timbru judiciar mobil de 0.15 lei, acestea fiind anulate de C, după care, depune înscrisuri reprezentând situații financiare pentru anii 2003, 2004 și 2005, cu ștampila Oficiului Registrului Comertului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată dezbaterile închise, în baza art.150 pr.civ. și acordă cuvântul recurentei.
Recurenta prin apărător, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de dizolvare, ca rămasă fără obiect.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința comercială nr. 15489 din 20.12.2007 a Tribunalului București - Secția a VI a Comercială, s-a admis cererea formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B, reprezentat prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, și s-a dispus dizolvarea pârâtei SC - SRL B, în baza articolului 237 litera b din Legea nr.31/1990, republicată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere susținerile părților, probele administrate în cauză și dispozițiile legale în materie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, recurenta pârâtă SC - SRL, considerând-o netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că, sentința recurată este lipsită de temei legal și este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Prin cererea de chemare în judecată, formulată de Oficiul Registrului Comerțului, în calitate de reclamant, s-a solicitat dizolvarea juridică a SC - SRL, deoarece, nu a depus situațiile financiare, anuale, aferente anilor 2003, 2004 și 2005.
De asemenea, recurenta a arătat că, a fost indusă în eroare, de contabila societății, care i-a spus că, a depus toate situațiile financiare, anuale, aferente anilor 2003, 2004 și 2005, fără însă, a verifica, dacă acestea au fost înregistrate; ele de fapt, nefiind depuse la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București. Mai mult decât atât, recurenta nu a fost citată de către Tribunalul București.
În final, recurenta a mai învederat faptul că, până la primul termen de judecată, acordat de C, pentru judecarea recursului, va depune copii de pe situațiile financiare anuale, aferente anilor 2003, 2004 și 2005, înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului.
În susținerea recursului s-a solicitat proba cu înscrisuri, iar cererea a fost timbrată cu o taxă de timbru în sumă de 20 ron și timbru judiciar în valoare de 0,3 ron.
Recursul este fondat.
Analizând actele și lucrările dosarelor, în raport cu probele administrate și dispozițiile legale în materie, Curtea constată că, recurenta a făcut dovada că a depus situațiile financiare, anuale, ale societății comerciale pârâte, la OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, pentru anii 2003, 2004 și 2005, astfel că, au fost satisfăcute cerințele articolului 237 alineat 1 din Legea nr. 31/1990, rep. coroborate cu prevederile Legii contabilității nr. 82/1991, rep. nemaiexistând motive legale pentru dizolvarea societății, care este funcțională.
Față de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că, sentința comercială atacată este netemeinică și nelegală și urmează a fi modificată, în tot, prin admiterea recursului, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, în sensul că, se va respinge cererea de dizolvare a societății comerciale pârâte, ca rămasă fără obiect, și, în consecință, se va dispune radierea mențiunii de dizolvare a acesteia, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în baza sentinței comerciale nr. 15489 din 20.12.2007 a Tribunalului București - Secția a VI a Comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă SC - SRL B, împotriva sentinței comerciale nr.15489 din 20.12.2007 a Tribunalului București Secția a VI-a Comercială, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NATIONAL AL REGISTRULUI COMERTULUI, reprezentant prin OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL, și în consecință:
Modifică, în tot, sentința atacată, menționată mai sus, în sensul că, respinge cererea de dizolvare a SC - SRL B, ca rămasă fără obiect.
Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în Registrul Comerțului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi - 26.03.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
1.04.2008
Președinte:Decebal TaraganJudecători:Decebal Taragan, Minodora Condoiu, Dana Arjoca