Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 397/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIE Nr. 397/
Ședința publică de la 24 Iunie 2009
PREȘEDINTE: Gina Ignat
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Zaharia dr. - -
JUDECĂTOR 3: Veronica Pacurariu
Grefier - - -
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de contestatoarea F, cu sediul ales în F,-,. 4 împotriva sentinței civile nr. 82/ 02.04.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns administratorul recurentei, d-na, care se legitimează cu seria - nr. - și depune la dosar dovada completării taxei judiciare de timbru în valoare de 3 lei, aratând că apărătorul ales al societății se află internat într-un spital din
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentei arată că în momentul de față societatea este în stare de funcționare, comenzi există și solicită ca aceasta să-și continue activitatea. Precizează că este vorba despre o societate mică de proiectări, cu 6 angajați care și-a achitat toate obligațiile către bugetul statului.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 274/07.10.2008, Tribunalul Vrancea - secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios administrativ și fiscal a admis cererea reclamantului Oficiul Național al Registrului Comerțului B - prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vrancea, dispunându-se, pe cale de consecință, dizolvarea Proiect, comunicarea hotărârii Direcției Generale a Finanțelor Publice V și publicarea sa în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe cheltuiala reclamantei.
Împotriva acestei sentințe s-a formulat contestație în anulare de către pârâtă, înregistrată pe rolul aceleiași instanțe sub nr. 646/91/05.03.2009 prin care s-a solicitat anularea sentinței de dizolvare și reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură.
În motivarea contestației în anulare a arătat contestatoarea că sentința este nelegală, procedura de citare la data când s-a judecat pricina nefiind legal îndeplinită.
Astfel, s-a susținut că procedura de citare a fost viciată prin faptul că dovada procedurii de citare a fost completată la rubrica pentru persoană fizică și nu pentru persoană juridică, iar procedura de citare pentru termenele din 23.09.2008 și 07.10.2008 a fost realizată prin afișare, fiind astfel în imposibilitate de a-și realiza apărarea.
În drept, contestația a fost întemeiată pe disp. art. 317.proc. civ.
Prin sentința civilă nr. 82/02.04.2009, Tribunalul Vranceaa respins, ca neîntemeiată, contestația în anulare, reținând în esență, că:
Potrivit art. 317 alin. 1 pct. 1.proc. civ. hotărârea irevocabilă poate fi atacată cu contestația în anulare în cazul în care procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.
Contestația, pe temeiul sus-menționat poate fi primită numai în situația în care contestatorul nu a putut invoca nerespectarea normelor de competență pe calea apelului ori a recursului.
Condiția de mai sus nu a fost respectată în cauză, având în vedere că împotriva sentinței civile nr. 247/07.10.2008 a Tribunalului Vrancea nu s-a formulat recurs.
Aceeași pârâtă, la data de 04.05.2009, a înțeles să formuleze recurs împotriva sentinței pronunțată în contestația în anulare, apreciind că este nelegală sentința în raport de motivele contestației în anulare și solicitând rejudecarea contestației și admiterea acesteia în raport de împrejurarea nelegalei sale citări la judecata în fond și față de împrejurarea, confirmată de ORC de pe lângă Tribunalul Vrancea, că S. Proiect L și-a îndeplinit obligația legală a depunerii situației financiare aferente anului 2006.
Recursul de față este nefondat.
Admisibilitatea contestației în anulare de drept comun, prevăzută de art. 317 pct. 1.proc. civ. este condiționată de cerința ca motivele contestației să fi fost invocate prin cererea de recurs
Cum în cauză nu s-a uzat de calea legală de atac a recursului, hotărârea Tribunalului Vrancea în privința contestației în anulare este una legală și temeinică, urmând a fi menținută ca atare, cu consecința imediată a respingerii recursului de față, dând astfel eficiență disp. art. 312 alin. 1.proc. civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de contestatoarea F, cu sediul ales în F,-,. 4 împotriva sentinței civile nr. 82/ 02.04.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Iunie 2009.
Președinte, Judecător, pt. Judecător,
- - dr. - - -
conf. art. 261. proc. civ.
VICEPREȘEDINTE
IG/ MC/ 13.07.2009/ 2 ex.
Fond:
Președinte:Gina IgnatJudecători:Gina Ignat, Alexandrina Zaharia, Veronica Pacurariu