Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 403/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-DECIZIENR. 403/R-
Ședința publică din 11 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu
JUDECĂTOR 3: Gina
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat deDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței nr. 85/C/24.01.2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ, cu sediul în Pitești, str. -, nr. 29, județul A și intimata - pârâtă cu sediul în, Județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și reține cauza în vederea deliberării.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința. nr. 85/C/24.01.2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, s-a admis cererea formulată de OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI și s-a constatat dizolvarea cu sediul în, județul, precum și publicarea hotărârii în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, conform disp.art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, instanța a reținut că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.237 alin.1 lit. din Legea nr.31/1990, ca urmare a faptului că societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului.
Întrucât societatea nu a depus situațiile financiare aferente anilor 2003 și 2004,instanța a constatat expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, împrejurare față de care a admis cererea și a dispus dizolvarea societății comerciale.
S-a mai reținut că nedepunerea acestor situații de către comercianți, constituie încălcarea unei obligații legale ce revine acestora potrivit disp.art.28 și 34 din Legea nr.82/1991 republicată.
Împotriva sentinței, în termen legal, a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice A, care a criticat-o sub aspectul greșitei aplicări a prevederilor art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, întrucât, constatându-se dizolvarea societății recurente, se află în imposibilitatea recuperării creanțelor pe care le are împotriva acesteia, pentru care s-a început procedura de executare silită.
A mai susținut că, potrivit prevederilor art. 138(5) din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală "executarea silită se desfășoară până la stingerea creanțelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a dobânzilor, penalităților de întârziere ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare".
Examinându-se sentința, prin prisma criticii formulate încadrată în dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, cât și sub toate aspectele, în temeiul art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată următoarele:
Recursul este nefondat.
Soluția instanței de fond s-a întemeiat pe prevederile art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, republicată, potrivit cărora tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, dacă societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul registrului Comerțului.
Cum societatea nu a depus situațiile financiare aferente anilor 2003 și 2004, în mod temeinic și legal prima instanță a constatat expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, coroborat cu art.28,34 și 35 din Legea nr.82/1991, dispunând dizolvarea societății comerciale.
Norma de sub art. 237 alin.1 lit.b) din Legea nr.31/1990/R instituie sancțiunea dizolvării persoanei juridice care nu s- conformat obligației de a depune situațiile financiare în termenul de 6 luni prevăzut de lege, constatarea acestei situații urmând a se face, conform textului de lege precizat, prin hotărârea tribunalului comercial.
În cauza dedusă judecății, sentința recurată a fost pronunțată la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului pentru societatea comercială care nu a dat curs prevederilor imperative ale actului normativ sus indicat. În mod corect a apreciat instanța de fond că se impune dizolvarea societății comerciale pentru nedepunerea situațiilor financiare anuale la, iar dispozițiile art.138 alin.5 din nr.OG92/2003/R nu au relevanță în cauză, dat fiind faptul că vizează executarea silită a creanțelor bugetare într-o procedură specială.
disp. art. 237 alin.1 lit.b) din Legea nr.31/1990 /R nu este condiționată de situația patrimonială a societății comerciale și nici de raporturile pe care aceasta le are cu diverșii săi creditori, fie ei și bugetari.
De altfel, recurenta nici nu este prejudiciată, întrucât după dizolvare, urmează etapa lichidării, efectuată potrivit art. 237 alin.6 din Legea nr.31/1990, republicată, prilej cu care creanțele societății pot fi stinse.
Sintetizând considerentele de fapt și de drept expuse, Curtea, în baza art. 312 al.1 cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței nr. 85/C/24.01.2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ, cu sediul în Pitești, str. -, nr. 29, județul A și intimata - pârâtă cu sediul în, Județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.
TC/2 ex.
18.04.2008
jud fond.L
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Gina