Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 417/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 417
Ședința publică de la 23 mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Dorin
JUDECĂTOR 2: Valentina Vrabie
JUDECĂTOR 3: Gina Ignat
Grefier - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către pârâta - SRL, cu sediul social în B,-, -. 3,. 29, județul B, împotriva sentinței nr. 759/com./23.11.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B - PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRĂILA - cu sediul în B,-, - parter, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat și timbrat; din partea recurentei - pârâte a fost depusă la dosar confirmare de depunere a situației financiare a societății pentru perioada 2004-2005.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Galați, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin reprezentant a chemat în judecată pe pârâta - SRL solicitând dizolvarea acesteia, în temeiul disp.art.237 alin.1 lit.b din legea nr.31/1990, privind societățile comerciale, republicate.
Motivând în fapt, a arătat că din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, rezultă că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anilor 2003, 2004 și 2005. Obligația de depunere a situațiilor financiare anuale a fost mediatizată de reclamant printr-o campanie de informare a comercianților, inclusiv prin afișarea pe adresa de internet. Cu toate acestea, pârâta a rămas în pasivitate, reprezentanții acesteia neefectuând demersuri pentru depunerea situațiilor financiare anuale.
În drept, a invocat dispozițiile art.237 alin.1 lit.b din legea nr.31/1990, republicată.
Legal citată, în fața instanței de fond, pârâta nu a fost reprezentată și nu a formulat apărări în cauză.
Prin sentința comercială nr.759/23.11.2007, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată de reclamanta Oficiul Național al Registrului Comerțului, în contradictoriu cu pârâta - SRL cu consecința dizolvării acesteia.
Totodată, s-a dispus comunicarea hotărârii judecătorești către Direcția Generală a Finanțelor Publice și publicarea sa în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe cheltuiala reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele;
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că societatea pârâtă nu a respectat obligația de a depune la Oficiul Registrului Comerțului situațiile financiare anuale aferente anilor 2003, 2004 și 2005.
În atare condiții, în temeiul disp.art.237 alin.1 lit.b din legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată, la cererea Oficiul Național al Registrului Comerțului, Tribunalul poate pronunța dizolvarea societății comerciale, dacă aceasta nu a depus, în cel mult 6 luni, de la expirarea termenelor legale prevăzute de disp.art.35 din legea contabilității nr.82/1991 republicată, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii se depun la Oficiul Registrului Comerțului.
Se mai reține că pârâta nu a respectat dispozițiile legale mai sus-arătate, ceea ce atrage aplicarea sancțiunii dizolvării.
În temeiul disp.art.237 alin.3 din Legea nr.31/1990 a dispus comunicarea hotărârii Direcției Generale a Finanțelor Publice Județene și publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs pârâta - SRL înregistrat sub nr- la Curtea de Apel Galați.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că datorită unor împrejurări obiective de voința sa, a depus cu întârziere situațiile financiare anuale aferente anului 2003,2004 și 2005 la Oficiul Registrului Comerțului.
Deoarece obligația legală a fost executată solicită a se constata că cererea promovată de către intimatul reclamant a rămas fără obiect prin depunerea înscrisurilor prevăzute de la ORC chiar după pronunțarea hotărârii judecătorești.
În dovedirea cererii de recurs s-a folosit de proba cu înscrisuri depunând la dosarul cauzei confirmări emise de ORC de pe lângă Tribunalul Brăila privind depunerea situațiilor financiare anuale aferente anilor 2003,2004,2005,2006.
Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.
Recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare;
Recurenta - SRL a prezentat la dosarul cauzei înscrisuri (filele 3,4,20,21) din care rezultă că după pronunțarea instanței de fond s-a conformat obligației prev. de art.28 și art.34 din Legea nr.82/1991 republicată, constând în întocmirea situațiilor financiare anuale și respectiv publicarea acestora.
Este adevărat că dovezile privind îndeplinirea obligației mai sus arătată nu au fost prezentate în fața instanței de fond până la pronunțarea hotărârii recurate. Însă, având în vedere caracterul permisiv al prevederilor art.237 alin.1 din Legea nr.31/1990, faptul că prin executarea obligației, scopul legii, constând în prezentarea unei imagini fidele a situației financiare, precum și a celorlalte informații relevante referitoare la activitatea societății, a fost atins, va admite recursul.
Pe cale de consecință, va modifica hotărârea recurată, pe baza înscrisurilor noi prezentate în recurs și va respinge acțiunea ca fiind rămasă fără obiect. Reformarea hotărârii recurate nu este de natură a fi imputabilă instanței de fond ci a ținut seama de caracterul normei juridice aplicată în cauză precum și de scopul și finalitatea dispozițiilor legale incidente în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta - SRL, cu sediul social în B,-, -. 3,. 29, județul B, împotriva sentinței nr. 759/com./23.11.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B - PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRĂILA - cu sediul în B,-, - parter.
Modifică în tot sentința comercială nr. 759/23.11.2007 a Tribunalului Brăila în sensul că:
Respinge cererea de dizolvare formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B - PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRĂILA, în contradictoriu cu pârâta - SRL B, ca fiind rămasă fără obiect.
Un exemplar al prezentei decizii se va comunica DGFP B și ORC de pe lângă Tribunalul Brăila în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 mai 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - -
Red.
Tehnored.
4 ex.-16.06.2008
Președinte:Rodica DorinJudecători:Rodica Dorin, Valentina Vrabie, Gina Ignat