Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 420/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIE ȘTI

SECȚIA COMERCIAL SI DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR Nr-

DECIZIA Nr.420

Ședința public din data de 12 martie 2009

PREȘEDINTE: Valentin Niță

Judector - - -

Judector - - -

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat pârâtaSC "- CASA LUI " SRLcu sediul în B,-, județul B-prin administrator, împotriva sentinței nr. 2303 din 26.10.2006 pronunțat de Tribunalul Buz u în contradictoriu cuOficiul Național al Registrului Comerțului,-, -B, tronson II-III, sector 3 șiOficiul Registrului Comerțului de pe lâng Tribunalul Buz, B-dul -,. 10,. Parter, Județul.

La apelul nominal fcut în ședinț public, a rspuns reprezentanta societții recurente, lips fiind intimatele Oficiul Național al Registrului Comerțului B și Oficiul Registrului Comerțului de pe lâng Tribunalul Buz

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, care învedereaz c recursul se afl la primul termen de judecat, este netimbrat și tardiv formulat, iar prin serviciul registratur din cadrul instanței pârâta Oficiul Național al Registrului Comerțului Bad epus întâmpinare prin intermediul creia solicit și judecata cauzei în lips, dup care;

în calitate de reprezentant a societții recurente depune la dosar tax judiciar de timbru în cuantum de 20 lei potrivit chitanței nr. - din 10.03.2009 și timbru judiciar de 0,15 lei, solicitând totodat repunerea în termenul de formulare a recursului, artând c a fost împiedicat s declare recursul în termen legal datorit unor cauze obiective de sntate. Pe fondul cauzei solicit admiterea recursului și înlturarea msurii dizolvrii având în vedere c societatea este viabil prin aportul s

CURTEA

Prin cererea înregistrat la nr. 3234/2006 pe rolul Tribunalului Buz u reclamanta Oficiul Național al registrului Comerțului a solicitat în contradictoriu cu pârâta "- CASA LUI SRL " pronunțarea unei hotrâri judectorești prin care s se dispun dizolvarea societții comerciale pârâte.

În motivarea cererii reclamanta a artat c societatea comercial pârât nu a depus la ORC de pe lâng Tribunalul Buz situațiile financiare aferente anului 2004.

Se arat c societțile comerciale au obligația de a întocmi situații financiare anuale precum si de a le publica, obligație pe care pârâta nu a efectuat-o, fapt ce conduce la dizolvarea acesteia în temeiul dispozițiilor art. 237 din Legea 31/1990 privind societțile comerciale.

Tribunalul Buz u prin sentința 2303/26.10.2006 a admis acțiunea formulata de reclamanta si a dispus dizolvarea paratei " La Casa lui ", retinand c reclamanta ONRC Bas olicitat dizolvarea societții comerciale pârâte, motivat de faptul c aceasta nu a depus situațiile financiare anuale la oficiul registrului comertului, astfel cum avea obligația conform art. 28 din Legea 82/1991 și ale art. 34 din același act normativ.

Pârâta prezent în instanț prin reprezentantul s a artat c într-adev nu depus aceste situații financiare anuale dar c a fost împiedicat s fac acest lucru de diverse alte persoane prin acte de violenț, fiind btut și tâlhrit de câte ori încerca s fac acest lucru, fiind de altfel în litigiu cu aceste persoane.

Susținerile pârâtei nu a fost în nicio modalitate dovedite de ctre aceasta, de altfel activitatea unei societți comerciale nu poate fi împiedicat, în desfșurarea normal, de ctre alte persoane neavând relevanț în cauz faptul c administratorul societții se afl în eventuale alte litigii cu alte persoane.

Este de necontestat c aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile legale impuse de ctre Legea nr. 31/1990 privind societțile comerciale și de Legea 82/1991.

Împotriva sentinței a declarat apel solicitând înlturarea excepției tardivitții si inadmisibilitții apelului declarat peste termenul de 15 zile si admiterea apelului prin stabilirea situației de fapt si de drept.

In esența s-a susținut ca instanța de fond nu a intrat in cercetarea fondului, ca sectia de contencios administrativ nu avea competenta soluționrii cererii, si ca nu a existat o colaborare cu Camera de Comerț si Industrie, neavând relevanta ca cererea de apel a fost formulata tardiv.

A mai artat, de asemenea, ca este creatoare de artizanat, produsele sale fiind exportate si in Germania, unde are comenzi.

Recurenta a susținut ca a fost împiedicata s depun situațiile financiare prin exercitarea de violente asupra sa si amenințri, care i-au creat probleme de sntate.

Solicita admiterea apelului si schimbarea sentinței in sensul respingerii cererii de dizolvare.

Intimatul Oficiul National al Registrului Comerțului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, deoarece nici pana la formularea prezentului recurs nu au fost depuse situațiile financiare.

Calea de atac a fost calificata, inca de la primire, ca fiind recurs in temeiul art.282/1 pr. civ coroborat cu art. 237 alin. 5 din Legea 31/1990, cu modificrile si completarile ulterioare.

Examinând sentința recurata prin prisma criticilor formulate si a dispozițiilor legale incidente in cauza, Curtea retine urmtoarele:

Referitor la cererea de repunere in termen:

In conformitate cu prevederile art. 237 alin 5 din Legea 31/1990, cu modificarile si completarile ulterioare: Orice persoan interesat poate face recurs împotriva hotrârii de dizolvare, în termen de 30 de zile de la efectuarea publicitții, în condițiile alin. (3) și alin. (4). Recurentul va depune o copie a recursului la oficiul registrului comerțului în care este înregistrat societatea a crei dizolvare a fost pronunțat".

De asemenea, potrivit art. 103 pr. civ. "Neexercitarea oricrei ci de atac și neîndeplinirea oricrui alt act de procedur în termenul legal atrage decderea afar de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește c a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În acest din urm caz, actul de procedur se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicrii; în același termen vor fi artate și motivele împiedicrii".

Hotrârea de dizolvare a societarii " La Casa lui " SRL a fost comunicata la sediul societarii din orașul B,-, jud. B înca din data de 23 noiembrie 2006, conform dovezii aflate la fila 24 dosar fond.

Deși a susținut ca fost împiedicata sa depun situațiile financiare si sa declare recurs împotriva sentinței de dizolvare recurenta nu a administrat nici o proba in acest sens, motiv pentru care se va respinge ca nefondata cererea de repunere in termen.

Pe cale de cale de consecința, in temeiul art.312 Cod proc. civ. coroborat cu art. 237 alin 5 din Legea 31/1990, cu modificrile si completrile ulterioare, se va respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta societate.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge cererea de repunere în termenul de recurs formulat de în calitate de reprezentant a societții recurente SC "- CASA LUI " SRL.

Respinge ca tardiv recursul formulat de pârâtaSC "- CASA LUI " SRLcu sediul în B,-, județul B-prin administrator, împotriva sentinței nr. 2303 din 26.10.2006 pronunțat de Tribunalul Buz u în contradictoriu cuOficiul Național al Registrului Comerțului,-, -B, tronson II-III, sector 3 șiOficiul Registrului Comerțului de pe lâng Tribunalul Buz, B-dul -,. 10,. Parter, Județul.

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public, astzi 12 martie 2009.

Președinte Judectori

- - - - - -

Grefier

- -

Red.

Dact../3ex./08.04.2009

Dosar fond - al Tribunalului Buz

Operator de date cu caracter personal

nr. notificare 3120/2006

Președinte:Valentin Niță
Judecători:Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu, Maria Pohoață

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 420/2009. Curtea de Apel Ploiesti