Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 43/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosarul nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 43
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
PREȘEDINTE: Ecaterina Moleanu
JUDECĂTOR 2: Carmen Popescu
JUDECĂTOR 3: Nela Ochea
GREFIER - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SRL prin administrator împotriva sentinței nr.243 din 17 octombrie 2007 pronunțate de Tribunalul Gorj - Secția Comercială și de contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant ONRC ORC de pe lângă TRIBUNALUL GORJ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar, prin serviciu arhivă taxa de timbru în cuantum de 20 lei cu chitanța nr.- din 14.01.2008 și 0,15 lei timbru judiciar, solicitând judecarea în lipsă conform art.242 alin.2 Cod pr. Civilă.
De asemenea, se mai învederează că în urma notei telefonice din data de 17 ianuarie 2008, ONRC - ORC de pe lângă Tribunalul Gorja comunicat că la data de 17 octombrie 2007 recurenta a depus situațiile financiare aferente anului 2005.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea formulată la data de 24.09.2007, Oficiul Național al Registrului Comerțului a solicitat dizolvarea SC SRL.
În motivarea cererii s- arătat că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2005 și că, potrivit art. 237(1) lit. din Legea 31/1990, neîndeplinirea acestei obligații este sancționată cu dizolvarea care poate fi solicitată de orice persoană interesată, precum și de ONRC.
Prin sentința nr.243 din 17 octombrie 2007 pronunțate de Tribunalul Gorj - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Gorj împotriva pârâtei SC SRL, s-a dispus dizolvarea societății pârâte, înregistrarea sentinței în Registrul Comerțului și publicarea ei în Monitorul Oficial - partea a IV-a.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Gorja reținut următoarele:
Conform art. 28 din Legea nr. 82/1991 societățile comerciale au obligația de a întocmi situațiile financiare anuale, iar potrivit art. 34 din aceeași lege, aceste situații trebuie publicate.
Publicitatea este asigurată prin depunerea documentelor prevăzute de lege la Oficiul Registrul Comerțului, respectiv publicarea pe site-ul ONRC a indicatorilor.
Cum la expirarea termenului de 150 de zile de la încheierea exercițiului bugetar prev. de art. 35 din Legea nr.82/1991 - termen în care situațiile financiare anuale trebuiau depuse la ORC - au trecut mai mult de 6 luni, tribunalul poate dispune dizolvarea societății pârâte care nu și-a onorat obligația pe anul 2005.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SRL.
Recurenta susține că mai înainte de a se pronunța dizolvarea societății, a depus situațiile financiare anuale, iar societatea își desfășoară în mod normal activitatea.
Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, precum și sentința atacată, prin raportare la motivele de recurs, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Deși este adevărat că recurenta pârâtă nu a depus situațiile financiare aferente anului 2005 la ORC G în termenul prevăzut de lege, trecând mai mult de 6 luni de la data când acestea trebuiau depuse, totuși recurenta pârâtă a depus aceste situații, așa cum reiese din nota telefonică de la ONRC - ORC de pe lângă TRIBUNALUL GORJ, din data de 17 ianuarie 2008. Sancțiunea prevăzută de art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 nu este imperativă, astfel încât, ținând cont de faptul că societatea funcționează în continuare și că situațiile financiare aferente anului 2005 au fost depuse la ORC G, Curtea apreciază că măsura dizolvării societății ar fi cu totul excesivă față de situația de fapt.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea apreciază că recursul este fondat potrivit art. 3041civ.Cod Penal, astfel că, în baza art. 312 alin. 3 civ.Cod Penal, va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea ONRC - ORC de pe lângă Tribunalul Gorj.
Văzând dispozițiile art.6 alin. 1 și art.7 alin. 2 din Legea nr.26/1990, se va dispune radierea mențiunii referitoare la dizolvarea societății recurente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SRL prin administrator cu domiciliul în comuna, sat M, Județul G, împotriva sentinței nr.243 din 17 octombrie 2007 pronunțate de Tribunalul Gorj - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant ONRC ORC de pe lângă TRIBUNALUL GORJ cu sediul în Tg J,-, Județul
Modifică sentința, în sensul că respinge cererea ONRC -ORC de pe lângă TRIBUNALUL GORJ.
Dispune radierea mențiunii de dizolvare a SC SRL din registrul comerțului.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red.CP/4 ex.
Jud.fond
Tehnored.IR/ 21.01.2008
21 Ianuarie 2008
Președinte:Ecaterina MoleanuJudecători:Ecaterina Moleanu, Carmen Popescu, Nela Ochea