Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 435/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
(Număr în format vechi 434/2008)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.435
Ședința publică de la 08.04.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Florica Bodnar
JUDECĂTOR 2: Mioara Badea
JUDECĂTOR 3: Elena Mincu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă COMERȚ ȘI SERVICII, împotriva sentinței comerciale nr.382/14.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI I DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință a răspuns recurenta-pârâtă prin reprezentant care depune la dosar împuternicire, lipsă fiind intimata-reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că recurenta-pârâtă nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 19,50 RON și timbru judiciar în valoare de 0,15 RON, precum și faptul că prin Serviciul Registratură la data de 12.03.2008 intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, în 2 exemplare.
Curtea, procedează la legitimarea reprezentantului recurentei-pârâte, d-na prezentând seria - nr.- eliberat de comuna la data de 21.01.2004.
Recurenta-pârâtă, prin reprezentant, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 19,50 RON, respectiv chitanța seria - nr.-/07.04.2008 și timbru judiciar în valoare de 0,15 RON.
Curtea, ia act de legala timbrare a cererii de recurs în cuantumul dispus de instanță prin rezoluție, conform dovezilor consemnate la dosar de către recurenta-pârâtă prin reprezentant.
Recurenta-pârâtă, prin reprezentant, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta-pârâtă, prin reprezentant, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Curtea, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.382/14.01.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, a admis cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului prin 0ficiul Registrului Comerțului I de pe lângă Tribunalul București și a dispus dizolvarea pârâtei COMERȚ ȘI SERVICII, înregistrarea hotărârii la registrul comerțului, comunicarea acesteia către instituția financiară prevăzută de lege și publicarea în Monitorul 0ficial.
Pentru a adopta această soluție, tribunalul a reținut că, societatea pârâtă nu a depus, în termen, la oficiul registrului comerțului, situațiile financiare aferente anului 2003, în cauză fiind aplicabile prevederile art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta COMERȚ ȘI SERVICII L, solicitând ca o consecință a admiterii căii de atac, modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivarea căii de atac, recurenta a învederat că a depus situațiile financiare la registrul comerțului la data de 14.01.2008.
Prin întâmpinarea atașată cauzei intimatul 0ficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului I de pe lângă Tribunalul București, a lăsat la aprecierea instanței soluționarea recursului, confirmând faptul că recurenta-pârâtă a îndeplinit obligația depunerii situațiilor financiare.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că societatea recurentă prin înscrisurile noi depuse în calea de atac, a probat realizarea obligației depunerii situațiilor financiare aferente anului 2003, conform mențiunii de înregistrare în evidența oficiului registrului comerțului, a cererii de depunere situații financiare anuale înregistrată sub numărul 1060/14.01.2008 (fila 7 dosar recurs).
Ținând seama de probele administrate în recurs și de faptul că a fost îndeplinit scopul principal al obligației ținerii evidenței registrului comerțului, constând în îndeplinirea interesului public al asigurării opozabilității actelor și faptelor comercianților prin publicitatea acestora, pentru asigurarea stabilității circuitului comercial, Curtea în temeiul prevederilor art.312 alin.1 -3.pr.civ. va admite recursul, va modifica în tot sentința comercială atacată, în sensul că pe fond va dispune respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta COMERȚ ȘI SERVICII, împotriva sentinței comerciale nr.382/14.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI I DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Modifică, în tot, sentința comercială atacată și pe fond, respinge cererea de dizolvare ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08.04.2008.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
GREFIER,
Red.Jud.M/17.04.3008
Tehnored.
2 ex./23.04.2008
Fond - Tribunalul București - Secția VI-a Comercială
Președinte -
Președinte:Florica BodnarJudecători:Florica Bodnar, Mioara Badea, Elena Mincu