Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 46/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 46

Ședința publică din data de 09 ianuarie 2009

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț

JUDECĂTOR: G -

JUDECĂTOR 2: Gheorghe Cotuțiu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC GRUP SRL împotriva Sentinței comerciale nr. 5124 din data de 28 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul Comercial Cluj în contradictoriu cu intimatele ONRC PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C având ca obiect dizolvare societate.

La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă av. în reprezentarea intereselor recurentei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat cu suma de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 0,3 lei reprezentând timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, recursul este legal timbrat iar părțile litigante nu au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Instanța în urma deliberării, apreciază că există suficiente probe la dosar pentru justa soluționare a cauzei, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Apărătorul recurentei solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate în sensul respingerii cererii de dizolvare a societății. În susținere se arată că, societatea a depus actele contabile la Administrația Finanțelor Publice, și-a îndeplinit obligațiile cu privire la acest aspect încă din cursul anului, dintr-o eroare ele nu au ajuns la Oficiu.

La solicitarea instanței de a preciza cine se face vinovat de nedepunerea în termen a situațiilor financiare, apărătorul recurentei arată că culpa aparține Administrației Financiare. Nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.

Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și susținerile părții litigante rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Prin sentința comercială nr. 5124 din 28 noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Comercial Cluja admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, în contradictoriu cu pârâta SC GRUP SRL și a dispus dizolvarea societății în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată precum și comunicarea hotărârii cu Oficiul Registrului Comerțului C - C și publicarea ei în Monitorul Oficial al României, partea a IV-

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că din lista de control emisă de Oficiul Registrului Comerțului rezultă că SC GRUP SRL nu a depus bilanțul aferent anului 2005, în termenul de 6 luni de la expirarea termenelor legale, în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 republicată.

În conformitate cu prev. Legii nr. 26/1990 și a Legii nr. 31/1990, tribunalul a reținut că asigurarea publicității situației reale a societăților viabile este un deziderat care nu poate fi realizat și aplicat decât în condițiile stricte și consecvente a actelor normative menționate, astfel că în conformitate cu prevederile art. 237 alin. 6 din Legea nr. 31/1990 republicată, la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta SC GRUP SRL prin care solicită admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței, cu menținerea existenței societății.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta arată că a depus la Oficiul Registrului Comerțului și Administrația Finanțelor Publice C bilanțul aferent anului 2005.

Analizând recursul formulat, Curtea reține că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează.

Intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Cluj, a comunicat lista de control pentru recurentă și declarațiile pe proprie răspundere, care atestă că recurenta și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de Legea nr. 31/1990.

Dispozițiile art. 237 din Legea nr. 31/1990 statuează că la cererea oricărei persoane interesate, precum si a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului; societatea și-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social sau administratorii societății au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau reședința cunoscuta, societatea nu și-a completat capitalul social, în condițiile legii.

Promovarea acțiunii de către reclamant, sub aspectul interesului, a fost justificată prin invocarea importanței efectuării publicității situațiilor financiare deziderat ce a fost atins prin promovarea demersului judiciar, recurenta procedând la depunerea situațiilor financiare anuale.

Interpretarea dispozițiilor legale enunțate relevă că dizolvarea remediu a societății comerciale, urmare a intervenției terților în viața socială, cu ignorarea voinței sociale trebuie să fie pronunțată de instanța investită de persoana care justifică un interes doar în ipoteza în care lipsește manifestarea voinței societare.

Interesul dizolvării sancțiunea poate fi justificat doar în ipoteza în care împrejurările pentru care legiuitorul a înțeles să îndrituiască terții să solicite dizolvarea se perpetuează.

Manifestarea voinței sociale prin îndeplinirea obligațiilor a depune, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului de către societatea recurentă reflectă voința acesteia de continuare a activității și de asigurare a standardelor de publicitate impuse, astfel că nu mai apare ca justificată aplicarea sancțiunii dizolvării.

Curtea reținând că nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art 237 din Legea nr. 31/1990, demersul judiciar atingându-și scopul, va admite recursul recursul declarat de pârâta SC GRUP SRL, împotriva sentinței comerciale nr. 5124 din 28 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o va modifica în sensul respingerii acțiunii promovată de OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC SRL C împotriva sentinței civile nr.5124 din 28.11. 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o modifică în sensul că respinge cererea de dizolvare formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Cluj.

Dispune radierea mențiunilor din Registrul Comerțului efectuate în baza sentinței recurate.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 09 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - G - - - - -

Red./

4 ex./13.01.2009

Jud.fond.-

Președinte:Mihaela Sărăcuț
Judecători:Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 46/2009. Curtea de Apel Cluj