Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 467/2008. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

Dosar nr-

(Nr. în format vechi 527/2008)

CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIAL

Decizia comercial nr.467R

Ședința public de la 15.04.2008

Curtea constituit din:

PREȘEDINTE: Elena Mincu

JUDECTOR - -

JUDECTOR - -

GREFIER - -

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-pârât TOTAL împotriva sentinței comerciale nr.1338/30.01.2008 pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VI-a Comercial în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamant OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERTULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI I DE PE LÂNG TRIBUNALUL BUCURE ȘTI.

La apelul nominal fcut în ședința public a rspuns recurenta-pârât prin reprezentant care depune la dosar împuternicire, lips fiind intimata-reclamant.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier ul de ședinț care învedereaz c prin Serviciul Registratur la data de 31.03.2008 intimata-reclamant a depus la dosar întâmpinare, în 2 exemplare.

Recurenta-pârât, prin reprezentant, depune la dosar dovada achitrii taxei judiciare de timbru în valoare de 19,5 RON, respectiv chitanța nr.-/1 din 15.04.2008 emis de și timbru judiciar în valoare de 0,50 RON.

Curtea, ia act de legala timbrare a cererii de recurs în cuantumul dispus de instanț prin rezoluție, conform dovezilor consemnate la dosar de ctre recurenta-pârât prin reprezentant.

Curtea, acord cuvântul în dezbaterea probatoriului.

Recurenta-pârât, prin reprezentant, solicit proba cu înscrisuri, depunând la dosar, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, declarația pe proprie rspundere depus la Oficiul Național al Registrului Comerțului c societatea nu a avut activitate în anul 2003, precum și dovada depunerii la. a situațiilor financiare aferente anilor fiscali 2004, 2005 și 2006. Totodat depune la dosar cerere de acordare a unui nou termen pentru depunerea dovezii suplimentare de la Registrul Comerțului privind îndeplinirea obligației societții recurente privind depunerea bilanțului contabil aferent anului 2003.

Curtea, deliberând, încuviințeaz proba cu înscrisuri solicitat de ctre recurenta-pârât.

Recurenta-pârât, prin reprezentant, arat c nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecat acord cuvântul pe cererea de recurs.

Recurenta-pârât, prin reprezentant, solicit admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Curtea, reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra cererii de recurs de faț,

Deliberând constat c, prin sentința comercial nr.1338/30.01.2008 pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VI-a Comercial în dosarul nr- a fost admis cererea formulat de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lâng Tribunalul Bucure ști și s-a dispus dizolvarea societți pârâte TOTAL în temeiul art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 pentru nedepunerea situațiilor financiare anuale pe anul 2003.

Împotriva sentinței precitate a formulat recurs societatea pârât dizolvat care susține în esenț c, s-a înființat pe 18.12.2003 și nu a desfșurat activitate pe 12 zile calendaristice fapt rezultat din declarația înregistrat sub nr.649/2004 la Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Național de Administrare Fiscal și depus la Oficiul Național al Registrului Comerțului la 11.01.2008. Totodat s-au depus și celelalte situații financiare aferente anilor 2004, 2005, 2006 și 2007.

Se solicit admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii cererii Oficiului Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului

În drept se invoc art.299, 3041Cod procedur civil și art.237 alin.1 pct.5 din Legea nr.31/1990 actualizat.

Ca probe s-au propus înscrisuri care s-au anexat în xerocopii.

Cererea a fost timbrat cu suma de 20 RON tax judiciar de timbru și cu 0,50 RON timbru judiciar.

Intimata a depus întâmpinare prin care confirm depunerea situațiilor financiare de ctre recurent și las soluția la aprecierea instanței de judecat.

Examinând în ansamblu motivele de recurs în raport de probele noi administrate în cauz Curtea reține c recursul apare fondat pentru considerentele de mai jos.

Potrivit declarației înregistrate sub nr.36491/2003 la Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Național de Administrare Fiscal recurenta nu a avut activitate în anul 2003.

Dar despre aceast împrejurare recurenta nu a informat și pe intimat, înclcând prevederile art.185 (1) din Legea nr.31/1990 republicat, ceea ce a atras sancțiunea dizolvrii acesteia potrivit prevederilor art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 republicat.

Cum recurenta de abia în recurs a probat c a înregistrat declarația precitat la Oficiul Registrului Comerțului I de pe lâng Tribunalul Bucure ști la data de 11.01.2008 sub nr.841, deci, dup pronunțarea soluției, Curtea în raport de probele noi, în baza art.312 (1) Cod procedur civil, va admite recursul, va modifica în tot sentința comercial atacat în sensul c va respinge cererea de dizolvare ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurenta TOTAL B, împotriva sentinței comerciale nr.1338/30.01.2008 pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VI-a Comercial în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului I de pe lâng Tribunalul Bucure ști și în consecinț:

Modific în tot sentința comercial atacat în sensul c respinge cererea de dizolvare ca nefondat.

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public azi, 15.04.2008.

Președinte, Judector, Judector,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.Jud. - 21.04.2008

Tehnored. - 29.04.2008

Nr.ex.: 2

Fond: Tribunalul Bucure ști - Secția a VI-a Comercial

PREȘEDINTE: Elena Mincu

Președinte:Elena Mincu
Judecători:Elena Mincu, Florica Bodnar, Mioara Badea

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 467/2008. Curtea de Apel Bucuresti