Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 472/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

DECIZIA nr. 472/ DOSAR nr-

Ședința publică din 30 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alina Gabriela Stoian judecător

- - - - președinte de secție

- - - JUDECĂTOR 2: Gabriela Comșa

- - grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta COM B împotriva sentinței civile nr. 1896/C din 1 septembrie 2008, pronunțate de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr. -.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru recurenta pârâtă COM, lipsă fiind intimatul reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Procedura legal îndeplinită.

Recursul nu este timbrat.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care arată că rin p. adresa nr. 90685/27.10.2008, aflată la fila 7 din dosar, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov confirmă că pârâta a depus, la data de 4 septembrie 2008, situația financiară aferentă anului 2006.

Avocat depune la dosar timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și face dovada achitării taxei judiciare în sumă de 20 lei. Având cuvântul, precizează că nu are alte cereri de formulat, situație în care instanța constată cauza în stare de judecată și îi acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul convențional al COM solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii formulate de Oficiul Național al Registrului Comerțului pentru dizolvarea societății. Precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Constată că prin sentința civilă nr. 1896/C din 1 septembrie 2008 Tribunalului Brașovs -a admis acțiunea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului în contradictoriu cu pârâta și în consecință s-a dispus dizolvarea societății pârâte, înregistrarea acestei măsuri în registrul comerțului, comunicarea către Direcția Generală a Finanțelor Publice B și publicarea sentinței în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că pârâta nu a făcut dovada depunerii situațiilor financiare aferente anului 2006, încălcând dispozițiile art.35 din Legea nr.82/1991 și termenul prevăzut de art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, fapt ce a împiedicat pe reclamant să își îndeplinească obligația efectuării publicității situațiilor financiare anuale, conform Legii nr.26/1990 republicată, și cerințelor legislației Uniunii Europene.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta COM, arătând că situațiile financiare au fost depuse la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov ulterior pronunțării hotărârii atacate.

Intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului a comunicat, prin adresa nr.90685 din 27 octombrie 2008 aflată la fila 7 din dosar, că pârâta și-a îndeplinit obligația depunerii situațiilor financiare in data de 4 septembrie 2008, cu cererea nr.77682.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursul este fondat.

Potrivit art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care aceasta nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale.

Având în vedere că legiuitorul nu a prevăzut o sancțiune de drept ci doar posibilitatea dizolvării, depunerea situațiilor financiare anuale atrage rămânerea fără obiect a acțiunii.

În recurs pârâta a făcut dovada depunerii situațiilor financiare pentru anul 2006 la Oficiul Registrului Comerțului, astfel că acțiunea a rămas fără obiect.

Față de considerentele mai sus arătate, în baza art.304 pct.9 Cod procedură civilă, curtea va admite recursul declarat de pârâta COM împotriva sentinței Tribunalului Brașov care va fi modificată în tot, în sensul respingerii cererii de dizolvare.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta COM împotriva sentinței civile nr. 1896/1.09.2008 a Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, pe care o modifică în tot, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului în contradictoriu cu pârâta.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.10.2008.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Laura

- - - - - -

Grefier,

Red.: GC/3.11.2008

Dact.: LD /17.11.2008/4 ex.

Judecător fond:

Președinte:Alina Gabriela Stoian
Judecători:Alina Gabriela Stoian, Gabriela Comșa, Laura

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 472/2008. Curtea de Apel Brasov