Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 491/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL

SECȚIA COMERCIALĂ SI DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR Nr-

DECIZIA Nr. 491

Ședința publică din data de 3 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Alexandrina Urlețeanu

JUDECĂTORI: Alexandrina Urlețeanu, Maria Pohoață Valentin Niță

: - -

Grefier: - -

&&&&&

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat pârâtaSC SRL,-comuna, sat,-, județul împotriva sentinței nr. 73 din 24 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimatele reclamanteOficiul Național al Registrului Comerțului,-, -B, tronson II-III, sector 3 și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova P,-.

Recursul este timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 19,50 lei conform chitanței nr. 62354/13.02.2008 și timbru judiciar de 0,15 lei.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul se află la primul termen de judecată este motivat și timbrat, recurentul depunând odată cu recursul și dovada depunerii la Registrul Comerțului a situațiilor financiare aferente anilor 2003 - 2005 iar intimata Oficiul Registrului Comerțului a depus prin serviciul registratură întâmpinare prin care solicită judecata în lipsă.

Curtea, luând act că în cauză nu se formulează alte cererii și că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare

CURTEA

Prin cererea înregistrată la ribunalul Prahova sub nr- reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului a solicitat dizolvarea societății SC SRL, în baza dispozițiilor art. 237 al.1 lit.b din Legea 31/1990, privind societățile comercială, republicată.

În motivarea cererii reclamanta a susținut că societatea pârâtă nu a depus la ORC situațiile financiare aferente anilor 2003 - 2005, fapt ce determină neopozabilitatea actelor și faptelor comerciantului față de terți, astfel că se dispune dizolvarea acesteia.

În drept cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 237 al.1 lit. b din Legea 31/1990, privind societățile comerciale, republicată.

Pârâta, deși legal citată nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus dovezi din care să rezulte că s-a conformat dispozițiilor legale.

Prin sentința nr. 73 din 24 ianuarie 2008 Tribunalul Prahovaa admis acțiunea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului și a dispus dizolvarea SC SRL.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că acțiunea reclamantului este întemeiată față de dispozițiile art. 237 alin.1 lit.b din Legea 31/1990 întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de lege și a expirat termenul în care aceasta trebuia să depună situațiile financiare.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta SC SRL, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că, și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege și a depus situațiile financiare anuale, așa cum face dovada cu actele noi depuse la dosar.

Intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, a formulat întâmpinare arătând că a procedat la aplicarea prevederilor Legii nr.31/1990 apărând un interes public, iar scopul apărării acestui interes s-a realizat prin depunerea efectivă a situațiilor financiare anuale.

S-a solicitat ca în situația admiterii recursului să se dispună și cu privire la radierea mențiunii dizolvării societății.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prev. de art. 304 Cod pr. civilă, precum și sub toate aspectele conform art. 3041Cod pr. civilă, Curtea reține că recursul este fondat, așa cum se va arăta în continuare:

Intimatul reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului B, și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 237 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății, la cererea oricărei persoane interesate precum și a ONRC în cazurile prevăzute la litera a-d, în cauză solicitându-se dizolvarea potrivit art. 237 lit.b, constând în aceea că societatea nu a depus în cel mult șase luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiar anuale.

În cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul a menționat că în situația în care SC SRL va depune la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova până la soluționarea cauzei situația financiară anuală aferentă anului 2003 - 2005 acțiunea rămâne fără obiect.

Cu actele noi depuse în recurs, societatea a dovedit că și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege și a depus situațiile financiare pentru exercițiul financiar al anului 2003- 2005, astfel că cererea reclamantului a rămas fără obiect potrivit solicitării acestuia.

Având în vedere faptul că societatea și-a îndeplinit obligația întocmirii situațiilor financiare anuale și a depunerii acestora la Oficiul Registrului Comerțului pentru a oferii informațiile relevante, referitoare la activitatea societății, chiar dacă a făcut-o cu întârziere, nu se mai impune aplicarea sancțiunii prev. de art.237 al.1 lit. b din Legea nr.31/1990, aceasta fiind și opinia reclamantului.

Scopul legii constând în asigurarea transparenței în raporturile cu terții a fost satisfăcut prin depunerea situațiilor financiare iar aplicarea sancțiunii nu este în interesul nici uneia din părți.

Față de cele precizate, potrivit disp. art. 312 Cod proced. civilă, Curtea va admite recursul formulat de pârâta SC SRL, va modifica în tot sentința recurată și pe fond va respinge cererea de dizolvarea societății în baza dispozițiilor art. 237 al.1 lit.b din Legea 31/1990, republicată.

În baza art. 6 și 26 din Legea nr. 26/1990 republicată, urmează a se dispune și radierea mențiunii privind dizolvarea societății de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Admite recursul formulat de pârâtaSC SRL,- comuna, sat,-, județul împotriva sentinței nr. 73 din 24 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimatele reclamanteOficiul Național al Registrului Comerțului,-, -B, tronson II-III, sector 3 și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova P,-.

Modifică în tot sentința recurată și pe fond respinge cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului privind dizolvarea societății pârâte SC SRL.

Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni privind radierea măsurii dizolvării societății SC SRL de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință publică, azi, 3 aprilie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Alexandrina Urlețeanu, Maria Pohoață Valentin Niță

- - - - - -

Grefier

- -

Red.UA

Dact./3ex./04.04.2008

Dosar fond - al Tribunalului Prahova

Operator de date cu caracter personal

nr. notificare 3120/2006

Președinte:Alexandrina Urlețeanu
Judecători:Alexandrina Urlețeanu, Maria Pohoață Valentin Niță

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 491/2008. Curtea de Apel Ploiesti