Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 50/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV
Dosar nr-
DECIZIA NR. 50
Ședința publică din 15 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Alexandrina Urlețeanu
JUDECĂTORI: Alexandrina Urlețeanu, Maria Pohoață Valentin Niță
- -
Grefier - - -
_______
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtaSC SRL,cu sediul în P, Al. nr. 4. 159. 30, județul P, împotriva sentinței nr. 1028 din 15 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții cu sediul în B,- - b tronson II-III, sector 3- prinOficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,- județul
Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei prin anularea chitanței nr. - și anularea timbrului judiciar de 0,15 lei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-pârâtă SC SRL SRL, reprezentat de, lipsind intimatele-reclamante și de pe lângă Tribunalul Prahova.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul legal al recurentei-pârâte, numitul, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de dizolvare a societății, deoarece a făcut dovada depunerii situațiilor financiare anuale.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr- reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului a solicitat dizolvarea societățiiSC SRL, în baza dispozitiilor art. 237 al. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, republicată.
În motivarea cererii, reclamanta a susținut că societatea pârâtă nu a depus laPsituațiile financiare anuale, fapt ce determină neopozabilitatea actelor și faptelor comerciantului față de terți, astfel că se impune dizolvarea acesteia.
În drept, cererea a fost motivată pe dispozitiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, republicată.
Pârâta, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus dovezi din care să rezulte că s-a conformat dispozitiilor legale.
Prin sentința nr. 1028 din 15 noiembrie 2008 a admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B și a dispus dizolvareaSC SRL.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că acțiunea reclamantului este întemeiată față de dispozitiile art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 întrucât
pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de lege, respectiv nu a depus situațiile financiare aferente anului 2006.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtaSC SRLcriticând-o pentru nelegalitate, arătând că și-a îndeplinit obligatia prevăzută de lege și a depus situațiile financiare aferente anului 2006, așa cum face dovada cu actele noi depuse la dosar.
Intimatul a formulat întâmpinare arătând că a procedat la aplicarea prevederilor Legii nr. 31/1990 apărând un interes public, iar scopul apărării acestui interes s-a realizat prin depunerea efectivă a situațiilor financiare anuale.
S-a solicitat ca în situatia admiterii recursului să se dispună si cu privire la radierea mențiunii dizolvării societății.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prev. de art. 304 pr. civilă, precum și sub toate aspectele conform art. 3041pr. civilă, Curtea retine că recursul este fondat, așa cum se va arăta in continuare:
Reclamantul-intimat B, și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozitiile art. 237 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății, la cererea oricărei persoane interesate precum si a în cazurile prev. la lit. a-d, în cauză solicitându-se dizolvarea potrivit art. 237 lit. d, constând în aceea că societatea nu depus în termen legal majorarea capitalului social.
În cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul a mentionat că în situatia în careSC SRLva depune la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, până la soluționarea cauzei, situațiile financiare anuale, acțiunea rămâne fără obiect.
Cu actele noi depuse în recurs, societatea a dovedit că și-a îndeplinit obligatia prevăzută de lege, privind depunerea situațiilor financiare anuale, astfel că cererea reclamantului a rămas fără obiect potrivit solicitării acestuia.
Față de cele precizate, potrivit disp.art. 312 pr. civilă, Curtea va admite recursul formulat de pârâtaSC SRLva modifica în tot sentința recurată și va respinge actiunea reclamantei privind dizolvarea societății în baza disp.art. 237 al. 1 lit. d din Legea nr. 31/1990, republicată, actiunea fiind rămasă fără obiect.
In baza art. 6 și 26 din Legea nr. 26/1990 republicată, urmează a se dispune și radierea mențiunii privind dizolvarea societății de către de pe lângăTribunalul Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtaSC SRL,cu sediul în P, Al. nr. 4. 159. 30, județul P, împotriva sentinței nr. 1028 din 15 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții cu sediul în B,- - b tronson II-III, sector 3- prinOficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,- județul
Modifică în tot sentința și pe fond respinge cererea formulată de
reclamantul Oficiul National al Registrului Comertului privind dizolvarea societății-pârâte, ca neîntemeiată.
Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni privind radierea măsurii dizolvării societății SRL de către C de pe lângă Tribunalul Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Alexandrina Urlețeanu, Maria Pohoață Valentin Niță
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.NV
Dact.
4 ex/ 19.01.2009
f- Trib.
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120
Președinte:Alexandrina UrlețeanuJudecători:Alexandrina Urlețeanu, Maria Pohoață Valentin Niță