Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 506/2008. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA COMERCIALA NR:506

Sedința publică din 23 aprilie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Minodora Condoiu

JUDECĂTOR 2: Dana Arjoca

JUDECĂTOR 3: Decebal Taragan

GREFIER - - -

****************

Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurentul pârât-reclamant împotriva sentinței comerciale nr.12963/08.11.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți-pârâți și și intimata pârâtă reclamantă SC SRL

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul prin avocat cu împuternicire avocațială colectivă, la dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Recurentul pârât prin apărător, învederează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat dau probe de administrat, Curtea constată dezbaterile închise, în baza sart.150 pr.civ. și acordă cuvântul recurentului pârât reclamant, pe recurs.

Recurentul pârât-reclamant prin apărător, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii cererii principale și admiterii cererii reconvenționale, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI a Comercială sub nr- reclamanții și au chemat in judecată pârâții SC SRL și solicitând ca prin hotărâre a ce se va pronunța să se dispună dizolvarea societății pârâte.

Ulterior, reclamantul a precizat temeiul de drept al cererii ca fiind art.227 alin.1 lit.c) din Legea nr.31/1990 arătând că la nici una din cele 4 adunări generale nu s-a întrunit cvorumul și majoritatea necesară pentru adoptarea valabilă a hotărârilor, astfel că activitatea societății este blocată. S-a arătat că pârâtul s-a erijat în administrator, a încheiat acte în numele societății, a ridicat actele societății de la contabilul acesteia, a refuzat să le preda, a formulat plângeri penale și administrative împotriva asociaților, a blocat conturile societății comportându-se ca un asociat unic, situație inacceptabilă în raport de prevederile actului constitutiv.

Prin întâmpinare și cerere reconvențională pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și excluderea din societate a celor doi asociați pentru fraudă în dauna societății și pentru că s-a folosit de semnătura societății.

Pârâtul a solicitat excluderea reclamanților pentru fraudă în dauna societății și pentru că s-a folosit de semnătura societății în folosul său sau al altora, și totodată arată că suma de 18.000 Euro a fost sustrasă de administrator pentru acoperirea unor cheltuieli personale sau aparținând SC SRL unde reclamantul era asociat și administrator. S-a susținut că deși a împrumutat societatea cu 70.000 Euro la 28.04.2006 nu s-a întocmit un act scris, înscrisul ce consemnează împrumutul este un fals întocmit de reclamant, a solicitat reclamanților să prezinte societățile în cadrul cărora acesta are calitatea de asociat sau administrator pentru a se stabili dacă s-au efectuat acte sau fapte de concurență neloială însă reclamanții nu au dat curs solicitării.

Prin sentința comercială nr.12963/08.11.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, s-a respins excepția inadmisibilității cererii de excludere a lui ca neîntemeiată; s-a admis acțiunea principală formulată de reclamanții pârâți și, împotriva pârâților reclamanți SC SRL și; s-a respins cererea reconvențională formulată de ca neîntemeiată; s-a dispus dizolvarea societății pârâte SRL; s-a dispus publicarea Hotărârii în Monitorul Oficial al României partea a IV-a, menționarea registrul comerțului și comunicarea către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului Au fost compensate cheltuielile de judecată.

Pentru a se pronunța astfel instanța a avut în vedere dispozițiile legale în materie.

Împotriva sentinței comerciale nr.12963/08.11.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr- a declarat recurs arătând după expunerea situației de fapt că sentința este lipsită de temei legal fiind pronunțată cu încălcarea și greșita aplicare a legii în sensul că: 1. tribunalul a încălcat principiul disponibilității; 2. în mod greșit tribunalul a apreciat că nu a probat susținerile formulate; 3. hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea unor norme procedurale și de drept substanțial; 4. hotărârea se bazează pe greșita interpretare a legii.

De asemenea recurentul menționează că hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și totodată cuprinde motive contradictorii prezentând doar o înșiruire de fapte și argumente fără ca probele administrate în cauză să fie în concordanță cu motivarea și fără să răspundă în fapt și în drept la toate cererile formulate de părți.

Intimatul - prin avocat a formulat întâmpinare însă aceasta nu este semnată nici de intimat și nici de avocat astfel încât Curtea în lipsa semnăturii nu va lua în considerare apărarea invocată prin actul procedural menționat.

Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:

Părțile sunt asociați ai SC SRL înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr.J - conform certificatului de înregistrare (fila 12 din dosarul instanței de fond).

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă că între asociați au intervenit neînțelegeri cu privire la modul de desfășurare a societății (filele 38 - 43 din dosarul instanței de fond).

Este de reținut că la termenul din 24.05.2007 deși s-a solicitat de către recurentul pârât prin avocat încuviințarea probei cu expertiza tehnică să vizeze sursele de finanțare ale societății instanța de fond nu numai că nu a încuviințat-o deși era utilă cauzei, nici nu s-a pronunțat pe cererea respectivă.

Or, asupra probelor propuse de părți instanța trebuie să se pronunțe printr-o încheiere motivată atât în caz de admitere cât și în caz de respingere.

Nepronunțarea instanței asupra unei probe solicitate de către una dintre părți echivalează cu încălcarea principiului dreptului la apărare, principiu fundamental care guvernează procesul civil.

Nerespectarea acestui principiu deosebit de important deoarece asigură stabilirea adevărului este sancționată cu nulitatea hotărârii.

Având în vedere considerentele arătate Curtea în baza articolului 3041coroborat cu articolul 312 alin. 1 Cod procedură civilă Curtea va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Potrivit articolului 315 alin. 3 Cod procedură civilă, după casare, instanța de fond va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurentul pârât-reclamant împotriva sentinței comerciale nr.12963/08.11.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți-pârâți și și intimata pârâtă reclamantă SC SRL

Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 23 aprilie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

GREFIER

- -

Red.Jud.

Tehnored.

Ex. 2

13.05.2008

Președinte:Minodora Condoiu
Judecători:Minodora Condoiu, Dana Arjoca, Decebal Taragan

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 506/2008. Curtea de Apel Bucuresti