Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 52/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA Nr. 52

Ședința publică de la 19 Ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Carmen Popescu

JUDECĂTOR 2: Angela Rădulescu

JUDECĂTOR 3: Radu Mateucă

Grefier: -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC COM SRL împotriva sentinței nr.810/02.11.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant ONRC - ORC DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GORJ, având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta pârâtă prin administrator social, lipsind intimatul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, administrator social pentru recurenta pârâtă, a depus taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei, confirmarea depunerii situațiilor financiare aferente anului 2007, raportul administratorului și procesul verbal al adunării generale a acționarilor.

Constatându-se recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții:

Administrator social, pentru recurenta pârâtă, a solicitat admiterea recursului conform motivelor scrise.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, Oficiul Național al Registrului Comerțului a solicitat ca, în contradictoriu cu SC COM SRL să se dispună dizolvarea acesteia.

În motivarea cererii, s- arătat că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2007 și că, potrivit art. 237(1) lit. b din Legea 31/1990, neîndeplinirea acestei obligații este sancționată cu dizolvarea, care poate fi solicitată de orice persoană interesată, precum și de ONRC.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.237 (1) lit.b din Legea 31/1990, art.28 și art.34 din Legea 82/1991, art.2 din 917/2005.

Prin sentința nr. 810/02.11.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Gorj împotriva pârâtei SC COM SRL, s-a dispus dizolvarea societății pârâte și înregistrarea sentinței în Registrul Comerțului, comunicarea acesteia DGFP G și publicarea ei în Monitorul Oficial - partea a IV-

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Gorja reținut următoarele:

Conform art. 28 din Legea nr. 82/1991 societățile comerciale au obligația de a întocmi situațiile financiare anuale, iar potrivit art. 34 din aceeași lege, aceste situații trebuie publicate. publicitatea este asigurată prin depunerea documentelor prevăzute de lege la Oficiul Registrul Comerțului, respectiv publicarea prin site-ul ONRC a indicatorilor.

Cum la expirarea termenului de 150 de zile de la încheierea exercițiului bugetar prevăzut de art. 35 din Legea nr.82/1991 - termen în care situațiile financiare anuale trebuiau depuse la ORC au trecut mai mult de 6 luni, tribunalul a dispus dizolvarea societății pârâte care nu și-a onorat obligația pe anul 2007.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC COM SRL.

Recurenta susține că a depus situațiile financiare anuale, iar societatea își desfășoară în mod normal activitatea.

În susținerea recursului, recurenta a depus înscrisuri care atestă depunerea la registrul comerțului a situațiilor financiare aferente anului, respectiv confirmarea nr. 11616 din 04.11.2009 eliberată de Oficiul Registrului Comerțului

Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, precum și sentința atacată, prin raportare la motivele de recurs, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Este adevărat că recurenta pârâtă nu a depus situațiile financiare aferente anului 2007 la ORC G în termenul prevăzut de lege, trecând mai mult de 6 luni de la data când acestea trebuiau depuse, însă recurenta pârâtă a depus aceste situații în cursul anului 2009.

Cum sancțiunea prevăzută de art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 nu este imperativă și ținând cont de faptul că societatea funcționează în continuare și că situațiile financiare aferente anului 2007 au fost depuse la ORC G, Curtea apreciază că măsura dizolvării societății ar fi cu totul excesivă față de situația de fapt.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile cerute de art. 3041civ.Cod Penal, astfel că, în baza art. 312 alin. 3 civ.Cod Penal, va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea ONRC - ORC de pe lângă Tribunalul Gorj.

Văzând dispozițiile art. 6 alin. 1 și art. 7 alin. 2 din Legea nr. 26/1990, se va dispune radierea mențiunii referitoare la dizolvarea societății recurente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC COM SRL cu sediul în comuna, sat J, județul G împotriva sentinței nr.810/02.11.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant ONRC - ORC DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GORJ, cu sediul în Tg.J,-, județul G, având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).

Modifică sentința nr. 810/02.11.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-, în sensul că respinge cererea formulată de ONRC - ORC DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GORJ.

Dispune radierea mențiunii privind dizolvarea SC COM SRL.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2010.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

21 Ianuarie 2010

Red.jud./21.01.2010

Tehnored.3 ex./

Președinte:Carmen Popescu
Judecători:Carmen Popescu, Angela Rădulescu, Radu Mateucă

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 52/2010. Curtea de Apel Craiova