Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 52/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 52/2010

Ședința publică de la 20 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioan Cibu

JUDECĂTOR 2: Gilica Popescu

JUDECĂTOR 3: Olimpia Maria

Grefier

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de pârâta SC SRL P împotriva sentinței nr. 2052/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-au înregistrat din partea intimatei ONRC prin ORC de lângă Tribunalul Hunedoara întâmpinare și din partea recurentei pârâte dovada achitării taxei de timbru în sumă de 19,5 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei.

Față de actele și lucrările dosarului instanța a constatat cauza în stare de judecată și văzând că intimata a solicitat judecarea în lipsa reprezentantului său a lăsat- în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față, constată:

Prin sentința nr.2052/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială de contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în baza art.237 lit.b din Legea nr.31/1990, republicată, s-a admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, reprezentat prin Directorul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, împotriva pârâtei SC, " SRL, cu sediul în P, str. -,.42,.2, județul H, înregistrată la ORC sub nr.J- și, în consecință, s-a dispus dizolvarea societății pârâte, înregistrarea hotărârii în registrul comerțului, publicarea hotărârii în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe cheltuiala reclamantei, și comunicarea hotărârii Direcției Generale a Finanțelor Publice

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a motivat că societatea nu și-a îndeplinit obligația legală de a depune situațiile financiare aferente anului 2007, în drept fiind invocate disp. art. 28, 34 și 35 din Legea nr. 82/1991 și art.237 alin.1 lit.b din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei sentințe, SC, " SRL a declarat recurs, în termen, motivat și legal timbrat, prin care a solicitat să fie casată, motivând că a depus la ORC - Filiala P bilanțul contabil aferent anului 2007.

În drept recursul nu a fost motivat.

Prin întâmpinare (6), intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, a solicitat, în principal, respingerea recursului, arătând că recurenta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2007 până la dezbaterea fondului, iar, în subsidiar, în ipoteza admiterii recursului, să se dispună radierea mențiunii de dizolvare din registrul comerțului.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, precum și sub toate aspectele în aplicarea prev. art. 3041.pr.civ. se constată următoarele:

Potrivit art. 28 din Legea nr. 82/1991, republicată, societățile comerciale au obligația să întocmească situații financiare anuale.

În cazul în care aceste societăți nu întocmesc și nu depun situațiile financiare anuale, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, în temeiul art. 237 al. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, tribunalul poate pronunța dizolvarea societății în situațiile în care societatea nu a depus în cel mult 6 luni, de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare menționate sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului.

Prin înscrisul depus în recurs la fila 4 dosar, recurenta a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor prevăzute de lege, respectiv a depunerii la Registrul Comerțului a situațiilor financiare aferente anului 2007, ceea ce denotă voința socială de continuare a activității, astfel că nu se mai impune aplicarea măsurii de dizolvare a societății.

Față de cele expuse, în aplicarea prev. art. 304 pct. 9 corob. cu art. 312 al. 1-3.pr.civ. va fi admis recursul declarat de către societate și se va modifica sentința atacată în sensul respingerii cererii Oficiului Registrului Comerțului de dizolvare a societății.

Totodată, se va dispune radierea mențiunii de dizolvare din registrul comerțului, în baza prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC SRL P împotriva sentinței nr.2052/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr- și, în consecință:

Modifică hotărârea atacată, în sensul că respinge cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului B reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara privind dizolvarea pârâtei.

Dispune radierea din registrul comerțului a mențiunii de dizolvare.

Prezenta decizie se comunică la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20.01.2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red. SO.

Tehnored. SO.

2ex.28.01.2010.

Jud.fond:

Președinte:Ioan Cibu
Judecători:Ioan Cibu, Gilica Popescu, Olimpia Maria

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 52/2010. Curtea de Apel Alba Iulia