Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 562/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 562
Ședința publică din data de 7 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Nițu Teodor
JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Giurgiu Afrodita Tănăsică Elena G -
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC TURISM SRL, cu sediul în com., sat Merei, jud. B împotriva sentinței nr. 182 din data de 10 februarie 2009 pronunțate de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, cu sediul în B,-, tronson, -B, sector 3, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău, cu sediul în B, Bd. -,. 2. parter, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns recurenta-pârâtă SC Turism SRL și intimatul-reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului B, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat, după care,
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Buzău, sub nr-, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău, a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC Turism SRL, să se dispună dizolvarea societății pârâte, în temeiul art. 237 alin.1 lit. b din Legea nr. 31/1990, republicată.
În motivarea cererii se arată că potrivit evidențelor registrului comerțului, pârâta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2006, deși această obligație a fost amplu mediatizată de Oficiul Național al Registrului Comerțului printr-o campanie de informare a comercianților.
Cu toate acestea, pârâta a rămas în pasivitate, neefectuând demersurile necesare în vederea îndeplinirii cerințelor legale referitoare la depunerea situațiilor financiare anuale, motiv pentru care reclamantul arată că a fost nevoit să promoveze cererea de chemare în judecată.
Pârâta, deși legal citată nu s-a prezentat în instanță pentru a-și formula eventuale apărări.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Buzău pronunțat sentința civilă nr. 955 din data de 6 octombrie 2008, prin care a admis cererea și a dispus dizolvarea societății pârâte SC Turism SRL.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în considerente că reclamantul este o instituție publică care are obligația de a asigura opozabilitatea actelor și faptelor comercianților, publicarea acestora contribuind în acest fel la circuitul comercial, obligație pe care nu și-a putut-o îndeplini deoarece pârâta nu a depus situațiile financiare aferente anului 2006. Comercianții care nu îndeplinesc această obligație legală sunt sancționați cu dizolvarea societății la cererea oricărei persoane care dovedește un interes, conform dispozițiilor art. 237 alin.1 lit. b din Legea nr. 31/1990, republicată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta SC Turism SRL, criticând-o ca nelegală și netemeinică menționând că societatea a depus declarațiile fiscale aferente anului 2006 la data de 9 februarie 2009. așa cum rezultă din factura și confirmarea emise în acest sens, motiv pentru care solicită admiterea recursului și pe fond, respingerea acțiunii formulată de ORC
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate în recurs, Curtea reține următoarele:
Recurenta a făcut dovada în recurs, că a depus la Oficiul Registrului de pe lângă Tribunalul Buzău, situațiile financiare aferente anului 2006, astfel încât nu mai subzistă măsura dispusă de instanța de fond, de dizolvare a societății, nemaifiind întrunite condițiile art. 237 alin.1 lit. b din Legea nr. 31/1990, republicată.
Scopul publicării situațiilor financiare anuale de către Oficiul Registrului Comerțului constă în stabilirea poziției financiare pe piața de capital, a performanțelor financiare și alte informații relevante referitoare la activitatea societății respective. Cum recurenta a îndeplinit această obligație legală, chiar dacă peste termenele prevăzute de legiuitor, instanța urmează ca în baza art.304 Cod pr.civilă să admită recursul, să modifice în tot sentința și pe fond să respingă acțiunea.
Urmare a admiterii recursului, instanța va dispune și radierea mențiunii dizolvării din registrul comerțului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC TURISM SRL, cu sediul în com., sat Merei, jud. B împotriva sentinței nr. 182 din data de 10 februarie 2009 pronunțate de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, cu sediul în B,-, tronson, -B, sector 3, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău, cu sediul în B, Bd. -,. 2. parter, jud.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Înlătură măsura radierii și a dizolvării societății SC Turism SRL de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Giurgiu Afrodita Tănăsică Elena
- - G - - -
Grefier
- -
Red. / tehnored.
4ex./ 14.04.2009
Dosar fond -- Tribunalul Buzău
Jud. fond
Președinte:Nițu TeodorJudecători:Nițu Teodor, Giurgiu Afrodita Tănăsică Elena