Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 60/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 60
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Giurgiu Afrodita G -
JUDECĂTORI: Giurgiu Afrodita, Preda Popescu Florentina Nițu
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtaSC SRL, cu sediul în P, -,. 134 D,. B,.1,.24, jud. P, prin reprezentant legal, împotriva sentinței nr. 1577 din data de 14 noiembrie 2007 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, cu sediul în B,-, tronson, -B, sector 3, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str. -, nr.7, jud.
Recursul este timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 19,5 lei, potrivit chitanței nr. 7697/9.01.2008 și timbru judiciar de 0,5 lei, acestea fiind anulate de către instanță și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-pârâtă SC SRL, prin reprezentant legal, lipsind intimatul-reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului B, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și legal timbrat, iar prin serviciul registratură intimatul-reclamant a depus întâmpinare, după care,
Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurenta-pârâtă SC SRL, prin reprezentant legal, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate, respingerea cererii reclamantului și radierea mențiunii de dizolvare a societății, întrucât societatea a depus la registrul comerțului situațiile financiare aferente anilor 2004, 2005.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova, sub nr-, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC SRL, să se dispună dizolvarea societății pârâte, în temeiul art. 237 alin.1 lit. b din Legea nr. 31/1990, republicată.
În motivarea cererii se arată că potrivit evidențelor registrului comerțului, pârâta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anilor 2004, 2005, deși această obligație a fost amplu mediatizată de Oficiul Național al Registrului Comerțului printr-o campanie de informare a comercianților. Cu toate acestea, pârâta a rămas în pasivitate, neefectuând demersurile necesare în vederea îndeplinirii cerințelor legale referitoare la depunerea situațiilor financiare anuale, motiv pentru care reclamantul arată că a fost nevoit să promoveze cererea de chemare în judecată.
Pârâta, deși legal citată nu s-a prezentat în instanță pentru a-și formula eventuale apărări.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Prahovaa pronunțat sentința civilă nr. 1577 din data de 14 noiembrie 2007, prin care a admis cererea și a dispus dizolvarea societății pârâte SC SRL.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în considerente că reclamantul este o instituție publică care are obligația de a asigura opozabilitatea actelor și faptelor comercianților, publicarea acestora contribuind în acest fel la circuitul comercial, obligație pe care nu și-a putut-o îndeplini deoarece pârâta nu a depus situațiile financiare aferente anilor 2004, 2005. Comercianții care nu îndeplinesc această obligație legală sunt sancționați cu dizolvarea societății la cererea oricărei persoane care dovedește un interes, conform dispozițiilor art. 237 alin.1 lit. b din Legea nr. 31/1990, republicată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta SC SRL, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
Societatea a depus declarațiile fiscale aferente anilor 2004, 2005 la datele de 14.09. și 14.11.2007. Sancțiunea dizolvării societății pentru nedepunerea situațiilor financiare la registrul comerțului se bazează pe o prezumție simplă de încetare a activității societăților respective, situație care nu este aplicabilă recurentei.
Societatea pârâtă susține că nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.237 alin.1 lit.b din Legea nr. 31/1990, motiv pentru care solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond, respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.
Intimatul-reclamant a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia solicitat ca în situația admiterii recursului să se dispună și cu privire la radierea mențiunii dizolvării societății.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate în recurs, Curtea reține următoarele:
Recurenta a făcut dovada în recurs, că a depus la Oficiul Registrului de pe lângă Tribunalul Prahova, situațiiile financiare aferente anilor 2004, 2005, astfel încât nu mai subzistă măsura dispusă de instanța de fond, de dizolvare a societății, nemaifiind întrunite condițiile art. 237 alin.1 lit. b din Legea nr. 31/1990, republicată.
Scopul publicării situațiilor financiare anuale de către Oficiul Registrului Comerțului constă în stabilirea poziției financiare pe piața de capital, a performanțelor financiare și alte informații relevante referitoare la activitatea societății respective. Cum recurenta a îndeplinit această obligație legală, chiar dacă peste termenele prevăzute de legiuitor, instanța urmează ca în baza art.304 Cod pr.civilă să admită recursul, să modifice în tot sentința și pe fond să respingă acțiunea.
Urmare a admiterii recursului, instanța va dispune și radierea mențiunii dizolvării din registrul comerțului.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtaSC SRL, cu sediul în P, -,. 134 D,. B,.1,.24, jud. P, prin reprezentant legal, împotriva sentinței nr. 1577 din data de 14 noiembrie 2007 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, cu sediul în B,-, tronson, -B, sector 3, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str. -, nr.7, jud.
Modifică în tot sentința în sensul că respinge cererea de dizolvare a societății pârâte SC SRL.
Dispune radierea mențiunii de dizolvare de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Giurgiu Afrodita, Preda Popescu Florentina Nițu
G - - - - -
Grefier
Red. / - 4ex./25.01.2008
Dosar fond - - Tribunalul Prahova
Jud. fond
Președinte:Giurgiu AfroditaJudecători:Giurgiu Afrodita, Preda Popescu Florentina Nițu