Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 618/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 618/COM

Ședința publică de la 20 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma

JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis

JUDECĂTOR 3: Mihaela

Grefier -

Pe rol judecarea recursului comercial declarat de recurenta - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C, b-dul -.-, nr. 18, împotriva Sentinței civile nr.733/COM/29.01.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - SC SRL, cu sediul în M,-, județ C și intimatul reclamant - OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI C, cu sediul în C,-, având ca obiect dizolvare societate.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimata pârâtă av. în baza împuternicirii avocațiale nr. 34018/2009, depusă la dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din Codul d e pr. civilă.

În referatul oral făcut asupra cauzei, grefierul de ședință învederează că recursul formulat de C este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Pentru intimata pârâtă apărătorul ales depune la dosar întâmpinare și înscrisuri, respectiv chitanța factură nr.A-/14.04.2009, chitanța factură nr. -/7.06.2007, factura chitanță nr. A-/20.05.2008, reprezentând situațiile financiare pentru anului 2005, 2006 și 2007.

Arată că și societatea a declarat recurs împotriva hotărârii de dizolvare însă nu are cunoștință dacă recursul a fost înaintat la Curtea de Apel.

Nu mai are alte cereri de formulat, solicită cuvântul pentru dezbateri.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, probe de administrat constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Având cuvântul pentru intimata pârâtă av. solicită admiterea recursului formulat de DGFP C dar nu pe motivul invocat de aceasta ci pentru motivul că societatea a făcut dovada depunerii situațiilor financiare aferente anului 2005, cu consecința modificării în tot a sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul respingerii sesizării de dizolvare.

CURTEA

Asupra recursurilor de față

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr. 10109/118/17.11.2008, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B prin Oficiul Registrului Comerțului Cas olicitat, în contradictoriu cu pârâta SC SRL, dizolvarea societății în temeiul dispozițiilor art. 237 alin.1 lit."b" din Legea nr. 31/1990, privind societății comerciale, republicată.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că, din evidențele Registrului comerțului ținut de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, rezultă că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2005.

S-a mai precizat că, deși obligația de depunere a situațiilor financiare anuale a fost mediatizată de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, printr-o campanie de informare a comercianților, inițiată în urmă cu un an de zile, societatea pârâtă a rămas în pasivitate, motiv pentru care Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța nu a putut asigura publicitatea cu privire la situațiile financiare anuale.

În subsidiar, în cazul în care societatea pârâtă depune, până la dezbaterea fondului pricinii, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, situațiile financiare anuale aferente anului 2005, reclamantul a solicitat respingerea cererii ca rămasă fără obiect.

Prin sentința civilă nr. 733/com/29.01.2009 a Tribunalului Constanțaa fost admisă sesizarea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului și s-a dispus dizolvarea societății comerciale SRL.

S-a dispus comunicarea hotărârii către Oficiul Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța și Direcției Generale a Finanțelor Publice C și publicarea în Monitorul Oficial, partea a IV-a pe cheltuiala reclamantului.

Pentru a pronunț această hotărâre, tribunalul a reținut că societatea pârâtă nu a făcut dovada depunerii situațiilor financiare aferente anului 2005, fiind incidente dispozițiile 237 alin.1 lit."b" din Legea nr. 31/1990, potrivit cu care tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care aceasta nu a depus, în cel mult 6 luni de la data expirării termenelor legale situațiile financiare anuale sau alte acte, care potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului.

Împotriva sentinței menționate a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice C, care criticat-o ca fiind netemeinică și nelegală, motivat de faptul că pârâta înregistrează debite către bugetul general consolidat ce nu ar mai putea fi recuperată în urma dizolvării.

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr. civilă, art. 60 alin.3 din Legea nr. 31/1990 și art. 31 alin.1 din Legea nr. 359/2004.

Intimata pârâtă legal citată a depus la dosar dovada situațiilor financiare aferente anilor 2005, 2006 și 2007. formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului declarat de DGFP C, modificarea în tot a sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul respingerii sesizării de dizolvare.

Examinând recursul declarat de C, prin prisma criticilor aduse, Curtea constată că estefondat,pentru următoarele considerente:

Recurenta DGFP Caa rătat că, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că societatea figurează în evidențele Administrației Finanțelor Publice C cu obligații financiare restante, astfel că datorită dizolvării societății debitele neachitate nu mai pot fi recuperate.

Recurenta a mai arătat că se impune desființarea hotărârii de dizolvare a SC SRL în vederea continuării procedurilor de realizare a creanțelor bugetare prin măsurile prevăzute de Codul d e procedură fiscală.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.

Recurenta a depus la dosarul cauzei titluri executorii emise împotriva SC SRL.

Faptul că societatea în cauză înregistrează datorii fiscale către recurentă nu prezintă relevanță față de disp. art.237 alin.6 din Legea nr. 31/1990 potrivit cu care "La data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare, potrivit prevederilor prezentei legi."

De asemenea, art. 260 alin.4 din același act normativ prevede că " Lichidarea nu liberează pe asociați și nu împiedică deschiderea procedurii de faliment a societății."

Prin urmare, recurenta are posibilitatea recuperării creanțelor bugetare pe care le are împotriva societății în cadrul procedurii de lichidare, dizolvarea nefiind de natură a închide o astfel de cale. Societatea își păstrează în situația dată personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia, astfel că societatea continuă să ființeze tocmai pentru acoperirea datoriilor.

Constatând că intimata pârâtă SC SRL a făcut dovada depunerii situațiilor financiare aferente anului 2005 conform facturii chitanță nr. A-/14.04.2009, instanța consideră că, prin depunerea situațiilor financiare anuale, chiar și ulterior sesizării instanței de judecată de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, cauza de dizolvare nu mai subzistă. Faptul că dispozițiile legale menționate prevăd doar o facultate pentru tribunal de a pronunța dizolvarea și nu o obligație în acest sens, conduce la ideea că, în situația în care societatea comercială se conformează dispozițiilor legale, instanța este îndrituită să aprecieze asupra oportunității aplicării sancțiunii.

Pentru considerentele expuse, având în vedere că s-a făcut dovada depunerii la oficiul registrului comerțului a situațiilor financiare anuale, instanța urmează a admite recursul în baza art.312 alin.1 și art.304/1 Cod procedură civilă și a modifica în tot sentința atacată în sensul respingerii sesizării ca rămasa fără obiect.

În baza art.7 din Legea nr.26/1990 privind registrul comerțului, instanța de recurs va dispune radierea mențiunii de dizolvare a societății comerciale și comunicarea hotărârii la oficiul registrului comerțului pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta -DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, cu sediul în sediul în C, nr. 18, împotriva sentinței civile nr.733/COM/29.01.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - SC SRL, cu sediul în M,-, județ C și intimatul reclamant - OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI C, cu sediul în C,-.

Modifică în tot hotărârea în sensul că respinge sesizarea ca rămasă fără obiect.

Dispune radierea mențiunii de dizolvare.

Dispune comunicarea prezentei la Oficiul Registrului Comerțului C pentru efectuarea mențiunilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 20 Mai 2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Jud. fond

Red.dec.jud.

Tehnored.gref.

5 ex./28 Mai 2009

Președinte:Elena Carina Gheorma
Judecători:Elena Carina Gheorma, Nastasia Cuculis, Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 618/2009. Curtea de Apel Constanta