Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 620/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.620
Ședinta publica din data de 07 martie 2008
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 2: Sergiu Leon Rus
JUDECĂTOR 3: Rodica
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC - SRL C N împotriva sentinței comerciale nr.6208 din data de 17 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, ONRC PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal, făcut în cauză, prezintă av. în reprezentarea intereselor recurentei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu suma de 19 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, recursul este legal timbrat iar părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte excepții de invocat, curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea pe fond a recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, desființarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii introductive formulate de către reclamant privind dizolvarea societății recurente, pentru motivele expuse în scris prin motivele de recurs.Solicită cheltuieli de judecată.
Curtea în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și susținerile părților litigante, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.6208 pronunțată la data de 17.12.2007 în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, a fost admisă cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, în contradictoriu cu pârâta - SRL C-N, iar pe cale de consecință, a fost dispusă dizolvarea SC - SRL, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată întrucât societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale ce trebuiau depuse la Oficiul Registrului Comerțului.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta - solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, respingerea cererii.
În motivare se arată că pârâta a depus situațiile financiare în data de 07.02.2008 cu chitanța nr.-.
Examinând recursul declarat, în raport cu probele administrate, cu prevederile art. 3041.pr.civ. și cu dispozițiile legale incidente, Curtea reține că acesta este întemeiat.
În acest sens se reține că art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, în cuprinsul său, prevede că la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul "va putea pronunța dizolvare, în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; b) societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situații financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la oficiul comerțului.".
Din norma enunțată rezultă că legea recunoaște legitimarea procesuală activă Oficiului Registrului Comerțului de a sesiza tribunalul cu acțiune în pronunțarea dizolvării juridice pe temeiul prevederilor la lit. b, precum și a oricărei persoane interesate, dizolvarea judiciară fiind facultativă atât pentru partea care are dreptul să o ceară, cât și pentru instanță care apreciază dacă dizolvarea, ca sancțiune a societății, este oportună sau nu.
În cazul în care din acte rezultă că activitatea societății nu a încetat și că dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune, cererea întemeiată pe art. 237 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată poate fi respinsă.
În speță, actele îndeplinite de recurentă prin depunerea la organele financiare, dar și prin depunerea ulterioară la celelalte autorități, în afara termenului, se impun a fi validate, interesul menținerii ființei societare urmând să primeze alături de ocrotirea acestuia, impunându-se și ocrotirea deopotrivă a altor persoane juridice cu care se presupune că a intrat în raporturi juridice, câtă vreme activitatea sa comercială nu a încetat, iar societatea reflectă voința de a continua activitatea și de a îndeplini obligațiile impuse de lege. Ori, în acest context, nu mai apare ca justificată aplicarea sancțiunii dizolvării, de vreme ce publicitatea în registrul comerțului a actelor și faptelor din activitatea recurentei a fost îndeplinită.
Totodată în temeiul art.237 alin.3 din Legea nr.31/1990 corelat cu art.21 lit.h, art.25 și art.6 alin.1 din Legea nr.26/1990, ca efect al prezentei decizii, se va dispune efectuarea mențiunilor corespunzătoare în Registrul Comerțului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC - SRL C- împotriva sentinței civile nr. 6208/C din 17.12.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o modifică în sensul că respinge cererea de dizolvare formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ.
Dispune radierea mențiunilor din Registrul Comerțului efectuate în baza sentinței recurate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red./
4 ex:18.03.2008
Președinte:Eleonora GhețaJudecători:Eleonora Gheța, Sergiu Leon Rus, Rodica