Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 634/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ SI DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR Nr-

DECIZIA Nr. 634

Ședința publică din data de 16 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Maria Pohoață

JUDECĂTORI: Maria Pohoață, Valentin Niță Alexandrina Urlețeanu

: - -

Grefier: - -

&&&&&

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat pârâtaSC - -prin administrator,B, Zona Bazar,. 4A,. 10, județul B, împotriva sentinței nr. 249 din 13.02.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău în contradictoriu cuOficiul Național al Registrului Comerțului, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău, B-dul -,. 10,. Parter, Județul.

Recursul este timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit chitanței nr. - din 04.03.2009 și timbru judiciar de 0,50 lei, ce au fost anulate de către instanță și atașate la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a lipsit pârâta SC - și intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului B prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este timbrat recurentul prin cererea de recurs solicitând și judecata cauzei în lipsă, după care,

Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la ribunalul Buzău sub nr-, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului Bac hemat în judecată pe pârâta SC -, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună dizolvarea pârâtei în baza dispozițiilor art. 237 al. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, republicată.

În motivarea cererii, reclamantul a susținut că societatea pârâtă nu a depus la Oficiul Registrului Comerțului B situațiile financiare aferente anului 2006, fapt ce determină neopozabilitatea actelor și faptelor comerciantului față de terți, astfel că se impune dizolvarea acesteia.

În drept cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, republicată.

Pârâta, deși legal citată nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus dovezi din care să rezulte că s-ar fi conformat dispozițiilor legale.

Prin sentința nr. 249 din 13.02.2009, Tribunalul Buzăua admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului și a dispus dizolvarea pârâtei SC -.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că acțiunea reclamantului este întemeiată față de dispozițiile art. 237 alin. 1 lit. din Legea nr. 31/1990, întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de lege și a expirat termenul în care aceasta trebuia să depună situațiile financiare.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta SC -, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege și a depus situațiile financiare anuale, așa cum face dovada cu actele noi depuse la dosar.

Intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului a formulat întâmpinare, arătând că a procedat la aplicarea prevederilor Legii nr. 31/1990, apărând un interes public, iar scopul apărării acestui interes s-a realizat prin depunerea efectivă a situațiilor financiare anuale.

S- solicitat ca în situația admiterii recursului să se dispună și cu privire la radierea mențiunii dizolvării societății.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 304 Cod pr. civilă, precum și sub toate aspectele conform art. 3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este fondat, astfel cum se va arăta în continuare:

Reclamantul-intimat Oficiul Național al Registrului Comerțului B, și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 237 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății, la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, în cazurile prevăzute la lit. a - d, în cauză solicitându-se dizolvarea potrivit art. 237 lit. b, constând în aceea că societatea nu a depus, în cel mult șase luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale.

În cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul a menționat că în situația în care SC - va depune la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău, până la soluționarea cauzei, situațiile financiare anuale aferente anului 2006, acțiunea rămâne fără obiect.

Cu actele noi depuse în recurs, societatea a dovedit că și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege și a depus situațiile financiare pentru exercițiul financiar al anului 2006, astfel că cererea reclamantului a rămas fără obiect potrivit solicitării acestuia.

Având în vedere faptul că societatea pârâtă SC - și- îndeplinit obligația întocmirii situațiilor financiare anuale și a depunerii acestora la Oficiul Registrului Comerțului, pentru a oferi informațiile relevante referitoare la activitatea societății, chiar dacă a făcut-o cu întârziere, nu se mai impune aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, aceasta fiind și opinia reclamantului.

Scopul legii, constând în asigurarea transparenței în raporturile cu terții, a fost satisfăcut prin depunerea situațiilor financiare iar aplicarea sancțiunii nu este în interesul nici uneia dintre părți.

Față de cele precizate, potrivit dispozițiilor art. 312 Cod pr.civilă, Curtea va admite recursul formulat de pârâta SC -, va modifica în tot sentința recurată și va respinge ca rămasă fără obiect cererea reclamantului, privind dizolvarea societății în baza dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. din Legea nr. 31/1990, republicată.

În baza art. 6 și 26 din Legea nr. 26/1990, republicată, urmează a se dispune și radierea de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzăua mențiunii privind dizolvarea societății.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta pârâta SC - - prin administrator,B, Zona Bazar,. 4A,. 10, județul B, împotriva sentinței nr. 249 din 13.02.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău în contradictoriu cuOficiul Național al Registrului Comerțului, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău, B-dul -,. 10,. Parter, Judetul.

Modifică în tot sentința și pe fond respinge acțiunea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului privind dizolvarea societății pârâte SC -.

Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni la Registrul Comerțului privind radierea mențiunii dizolvării societății. SC -.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Maria Pohoață, Valentin Niță Alexandrina Urlețeanu

- - - - - -

Grefier

- -

Red.

Dact. /3ex./21.04.2009

Dosar fond - al Tribunalului Buzău

Operator de date cu caracter personal

nr. notificare 3120/2006

Președinte:Maria Pohoață
Judecători:Maria Pohoață, Valentin Niță Alexandrina Urlețeanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 634/2009. Curtea de Apel Ploiesti