Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 639/2008. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 639/COM

Ședința publică din 13 octombrie 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Revi Moga

JUDECĂTOR 2: Ecaterina Grigore

JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea

Grefier ---

Pe rol, judecarea recursului comercial d eclarat de recurenta-pârâtăSC SRL SUD prin administrator- cu sediul în Sud, str.-, nr.FN, jud.C, în contradictoriu cu intimatul-reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI - cu sediul în C,-, jud.C, împotriva sentinței civile nr.5736/20.09.2006, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect dizolvare societate.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă av. G, pentru recurenta-pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind intimatul-reclamant.

Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.85, art.87 și urm.Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare.

Avocat G, pentru recurenta-pârâtă, depune Monitorul Oficial în care a fost publicată hotărârea de dizolvare a societății recurente, certificat constatator și o adresă eliberată de Arată că prin înscrisurile depuse face dovada că nu s-a operat nici o cesiune a părților sociale.

Instanța invocă, din oficiu, excepția tardivității formulării recursului și acordă cuvântul părții prezente cu privire la excepție cât și pe fondul cauzei.

Avocat G, pentru recurenta-pârâtă, arată că sentința de dizolvare s-a pronunțat când administratorul acesteia era arestat, în cursul procesului fiind citată doar societatea la sediul acesteia, iar hotărârea nu i-a fost comunicată. Pe fondul cauzei, solicită, în temeiul art.304 al.1 pct.5 Cod procedură civilă, admiterea recursului, casarea cu trimitere pentru neîndeplinirea procedurii de citare la data soluționării cauzei. In subsidiar, solicită admiterea recursului, în cauză nefiind îndeplinite cerințele legale pentru dizolvarea societății.

In baza art.150 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față:

Prin cererea înregistrată sub nr.5151/COM/2006 la Tribunalul Constanța, Oficiul Național al Registrului Comerțului a chemat în judecată pârâta Rama, solicitând ca, în temeiul art.237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990, să se dispună dizolvarea societății pârâte, întrucât, din evidențele registrului comerțului, rezultă că aceasta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anilor 2003 și 2004.

In dovedire, reclamantul depus la dosar înscrisuri.

In drept, invocă disp.art.112 și urm.cod pr.civilă, art.237 din Legea nr. 31/1990, republicată, Legea nr.82/1991, republicată, Legea nr.26/1990, modificată și completată, Ordinul nr.917/2005.

Prin sentința civilă nr.5736/COM/20.09.2006, Tribunalul Constanțaa admis sesizarea formulată de reclamant și, în conf.cu art. 237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990, a dispus dizolvarea Rama, reținând că pârâta nu a depus situațiile financiare aferente anilor 2003 și 2004, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că pârâta nu a depus situațiile financiare aferente anului 2003 până la 31.05.2004, fiind incidente disp.art.237 lit.b din Legea nr.31/1990.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, susținând că, la data pronunțării acesteia, procedura nu a fost legal îndeplinită, administratorul societății fiind arestat.

În susținerea recursului se depun, în copie: încheierea nr.19041/31.05.2007, sentința penală nr.1380/2005 pronunțată de Tribunalul București, sentința penală nr.262/2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, sentința penală nr.431/2007 pronunțată de Tribunalul Constanța și Monitorul Oficial nr.3348/19.10.2006.

Instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității recursului, în raport cu disp.art.237 pct.4 din Legea nr.31/1990, republicată.

Potrivit art.137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției invocate.

Excepția este întemeiată din următoarele considerente:

Sentința civilă nr.5736/COM/2006 pronunțată de Tribunalul Constanța prin care s-a admis sesizarea de dizolvare a Rama a fost publicată în Monitorul Oficial nr.3348/19.10.2006, partea a IV-

Conform art.237 pct.4 din Legea nr.31/1990, hotărârea tribunalului prin care s-a pronunțat dizolvarea se înregistrează în registrul comerțului, se comunică direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B și se publică în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare, acesta putând să se îndrepte împotriva societății.

Potrivit pct.5 din același act normativ, orice persoană interesată poate face recurs împotriva hotărârii de dizolvare în termen de 30 de zile de la efectuarea publicității, în condițiile alin.3 și 4.

De asemenea, conform alin.6-7, la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare.

În speță, așa cum s-a arătat, hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial nr.3348/19.10.2006, partea a IV-a, iar, potrivit dispozițiilor legale sus-menționate, se putea formula recurs în termen de 30 de zile, începând cu data publicării.

Întrucât hotărârea a fost recurată la 23.03.2008, cu depășirea termenului de 30 de zile prev.de art.237 pct.5, instanța apreciază că recursul este formulat tardiv.

Mai mult decât atât, persoana juridică a intrat în lichidare, conform încheierii nr.19401/31.05.2007, fiind numit lichidator judiciar

Întrucât hotărârea a fost recurată după împlinirea termenului legal prevăzut pentru această cale, instanța va admite excepția tardivității și va respinge recursul ca tardiv formulat, neavând relevanță aspectele invocate în referire la administratorul social (arestarea sa).

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția tardivității.

Respinge recursul comercial, declarat de recurenta-pârâtăSC SRL SUD prin administrator- cu sediul în Sud, str.-, nr.FN, jud.C, în contradictoriu cu intimatul-reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI - cu sediul în C,-, jud.C, împotriva sentinței civile nr.5736/20.09.2006, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 13 octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

---

Jud.fond:

Red.jud.-

Tehnored.-gref.

2ex./13.11.2008

Președinte:Revi Moga
Judecători:Revi Moga, Ecaterina Grigore, Adriana Pintea

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 639/2008. Curtea de Apel Constanta