Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 662/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.662
Ședința publică din data de 28 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Tănăsică Elena
JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Nițu Teodor Giurgiu Afrodita
- G -
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâta SC SRL, cu sediul în P,-,. 19,. A,.20, jud. P, împotriva sentinței nr.29 din data de 14 ianuarie 2009 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, cu sediul în B,-, tronson, -B, sector 3, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str. -, nr.7, jud.
Recursul fost timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform chitanței fiscale nr.-/2009 și timbru judiciar de 0,15 lei, care au fost anulate și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns recurenta-pârâtă SC SRL și intimatul-reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este motivat, timbrat, aflat la cel de-al doilea termen de judecată și prin Serviciul Registratură al instanței s-a depus întâmpinare din partea ORC de pe lângă Tribunalul Prahova și o cerere de judecarea cauzei în lipsă însoțită de un set de înscrisuri din partea recurentei-pârâte SC SRL, după care,
Curtea ia verificând actele și lucrările dosarului, ia act că părțile au solicitat judecarea cauzei conform dispozițiilor art.242 alin.(2) Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecare și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la ribunalul Prahova sub nr-, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului Bac hemat în judecată pe pârâta SC SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună dizolvarea pârâtei în baza dispozițiilor art. 237 al. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, republicată.
In motivarea cererii, reclamantul a susținut că societatea pârâtă nu a depus la Oficiul Registrului Comerțului P situațiile financiare aferente anului 2006, fapt ce determină neopozabilitatea actelor și faptelor comerciantului față de terți, astfel că se impune dizolvarea acesteia.
În drept cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, republicată.
Pârâta, deși legal citată nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus dovezi din care să rezulte că s-ar fi conformat dispozițiilor legale.
Prin sentința nr. 29 din data de 14 ianuarie 2009, Tribunalul Prahovaa admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului și a dispus dizolvarea pârâtei SC SRL.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că acțiunea reclamantului este întemeiată față de dispozițiile art. 237 alin. 1 lit. din Legea nr. 31/1990, întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de lege și a expirat termenul în care aceasta trebuia să depună situațiile financiare.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta SC SRL, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege și a depus situațiile financiare anuale, așa cum face dovada cu actele noi depuse la dosar.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 304 Cod pr. civilă, precum și sub toate aspectele conform art. 3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este fondat, astfel cum se va arăta în continuare:
Reclamantul-intimat Oficiul Național al Registrului Comerțului B, și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 237 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății, la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, în cazurile prevăzute la lit. a-d, în cauză solicitându-se dizolvarea potrivit art. 237 lit. b, constând în aceea că societatea nu a depus, în cel mult șase luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale.
În cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul a menționat că în situația în care SC SRL va depune la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, până la soluționarea cauzei, situațiile financiare anuale aferente anului 2006, acțiunea rămâne fără obiect.
Cu actele noi depuse în recurs, societatea a dovedit că și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege și a depus situația financiară pentru exercițiul financiar a anului 2006, astfel că cererea reclamantului a rămas fără obiect potrivit solicitării acestuia.
Având în vedere faptul că societatea pârâtă SC SRL și- îndeplinit obligația întocmirii situațiilor financiare anuale și a depunerii acestora la Oficiul Registrului Comerțului, pentru a oferi informațiile relevante referitoare la activitatea societății, chiar dacă a făcut-o cu întârziere, nu se mai impune aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, aceasta fiind și opinia reclamantului.
Scopul legii, constând în asigurarea transparenței în raporturile cu terții, a fost satisfăcut prin depunerea situațiilor financiare iar aplicarea sancțiunii nu este în interesul nici uneia dintre părți.
Față de cele precizate, potrivit dispozițiilor art. 312 Cod pr.civilă, Curtea va admite recursul formulat de pârâta SC SRL, va modifica în tot sentința recurată și va respinge ca rămasă fără obiect cererea reclamantului, privind dizolvarea societății în baza dispozițiilor art. 237 alin.1 lit. din Legea nr. 31/1990, republicată.
În baza art. 6 și 26 din Legea nr. 26/1990, republicată, urmează a se dispune și radierea de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzăua mențiunii privind dizolvarea societății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta SC SRL, cu sediul în P,-,. 19,. A,.20, jud. P, împotriva sentinței nr.29 din data de 14 ianuarie 2009 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, cu sediul în B,-, tronson, -B, sector 3, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str. -, nr.7, jud.
Modifică în tot sentința și pe fond respinge acțiunea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului privind dizolvarea societății pârâte SC SRL.
Dispune radierea mențiunii dizolvării societății SC SRL de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Nițu Teodor Giurgiu Afrodita
- - - - G -
Întrucât s-a pensionat
Prezenta se semnează de către
Președintele instanței, Grefier
- -
Red. / tehnored.
2 ex./08.05.2009
ds. fond nr- Tribunal
jud.fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3120
Președinte:Tănăsică ElenaJudecători:Tănăsică Elena, Nițu Teodor Giurgiu Afrodita