Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 71/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA NR.71

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Florentina Dinu

JUDECĂTOR 2: Elena Chirica

JUDECĂTOR 3: Florentina Preda

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat pârâta SC SRL prin reprezentant legal cu sediul în Târgoviște,.43,. B,.15 județul împotriva sentinței nr.1599/25.10.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B cu sediul în B,-, tr.I,.5, prin OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA cu sediul în Târgoviște,., nr.1, județul

Cererea de recurs este timbrată cu 19,5 lei taxă judiciară de timbru conform chitanței nr.30209/23 ianuarie 2008 și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei, care au fost anulate și atașate la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se învederează că cererea de recurs este motivată, timbrată, iar prin intermediul serviciului registratură al instanței intimata-reclamantă Oficiul Național al Registrului Comerțului Bad epus la dosarul cauzei întâmpinare.

Curtea constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr-, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC SRL, să se dispună dizolvarea societății pârâte, în temeiul art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 republicată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că potrivit art.35 din Legea contabilității nr. 82/1991, termenul până la care trebuiau depuse la registrul comerțului situațiile financiare este de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar ( care coincide cu încheierea anului calendaristic ), iar potrivit art. 237 lit. b din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, termenul în care se poate solicita dizolvarea societății care nu a îndeplinit această obligație este de 6 luni de la expirarea termenului în care trebuia îndeplinită obligația. În drept cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 237 alin.1 lit. b din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată.

Pârâta deși legal citată nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus dovezi din care să rezulte că s-a conformat dispozițiilor legale.

După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat sentința nr. 1599/25.10.2007, prin care a admis cererea și a dispus dizolvarea societății.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că Oficiul Registrului Comerțului este o instituție publică care trebuie să îndeplinească în primul rând un interes public și anume acela de a asigura opozabilitatea actelor și faptelor comercianților, prin publicitatea acestora, contribuind în acest fel la stabilirea circuitului comercial.

Mai arată instanța de fond că pentru a asigura acest interes public, comercianții trebuie să depună situațiile financiare, obligație ce este prevăzută și de art. 28 și 34 din Legea 82/1991 republicată. Pentru comercianții care nu se conformează acestor dispoziții legale, legiuitorul a prevăzut în art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată și că societatea poate fi dizolvată la cererea oricărei persoane care dovedește un interes.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta SC SRL, criticând-o ca netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:

Arată recurenta că deși procedura de citare fost socotită ca fiind legal îndeplinită, nu a avut cunoștință de acest proces, citațiile emise pe numele societății poartă mențiunea afișat, nefiind semnate și ștampilate de reprezentanții societății. La data de 23.01.2008, intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului a formulat o întâmpinare prin care a învederat că situațiile financiare au fost depuse, interesul public fiind realizat. Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, actelor normative ce au incidență în cauză, precum și sub toate aspectele potrivit art. 3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Recurenta a făcut dovada în recurs, că a depus la data de 28 noiembrie 2007 la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, situațiile financiare pe anul 2005, astfel încât nu mai subzistă măsura dispusă de instanța de fond, de dizolvare a societății, nemaifiind întrunite cerințele art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 republicată.

Scopul publicării situațiilor financiare anuale și a declarațiilor pe proprie răspundere de către constă în stabilirea poziției financiare pe piața de capital, a performanțelor financiare și alte informații relevante referitoare la activitatea societății respective. Cum recurenta a îndeplinit această obligație legală, chiar dacă peste termenele prevăzute de legiuitor, instanța urmează ca în baza art. 3041și 312. pr. civilă, să admită recursul, să modifice în tot sentința și pe fond să respingă acțiunea.

Urmare a admiterii recursului, instanța va dispune și radierea mențiunii dizolvării din registrul comerțului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC SRL prin reprezentant legal cu sediul în Târgoviște,.43,. B,.15 județul împotriva sentinței nr.1599/25.10.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B cu sediul în B,-, tr.I,.5, prin OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA cu sediul în Târgoviște,., nr.1, județul D și în consecință:

Modifică în tot sentința nr.1599/25.10.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în sensul că respinge cererea de dizolvare a societății SC SRL.

Dispune radierea mențiunii de dizolvare de la Oficiul Național al Registrului Comerțului B - prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

-

GREFIER,

Red. FD 3 ex./14.02.2008.

f- Tribunalul Dâmbovița

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120

Președinte:Florentina Dinu
Judecători:Florentina Dinu, Elena Chirica, Florentina Preda

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 71/2008. Curtea de Apel Ploiesti