Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 716/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 716/COM
Ședința publică de la 23 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 2: Adriana Pintea
JUDECĂTOR 3: Eufrosina Chirica
Grefier - -
Pe rol soluționarea recursului comercial declarat de recurenta pârâtă SC SRL, cu sediul în T, str.-, Clădirea Casa T, 24, județul T, împotriva sentinței civile nr. 1281/COM/12.06.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI T, cu sediul în T,-, județ T, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurenta pârâtă SC SRL T, în baza împuternicirii avocațiale nr.01, lipsind intimatul reclamant Oficiul Registrului Comerțului
Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din Codul d e pr. civilă.
Recursul este declarat și motivat în termen, timbrat cu 0,15 lei timbru judiciar și cu 20 lei taxă judiciară de timbru, prin chitanța nr.- din 30.06.2008.
Avocat pentru recurenta pârâtă SC SRL T, precizează că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat pentru recurenta pârâtă SC SRL T, precizează că situațiile financiare aferente anului 2006 au fost depuse. Instanța de fond a soluționat cauza la primul termen de judecată, și, deși în sentință se reține faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, aceasta în realitate nu s-a realizat. La fila 4 din dosarul de fond se arată că sediul social la data formulării acțiunii era expirat, astfel că dispozițiile art.95 cod pr.civilă trebuiau aplicate. Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr-, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună, în temeiul dispozițiilor art.237 alin.1 lit."b" din Legea nr.31/1990, privind societățile comerciale, republicată, dizolvarea SC SRL.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că, din evidențele Registrului comerțului ținut de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Tulcea, rezultă că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2006, deși a fost inițiată o companie de informare a comercianților cu privire la această obligație.
Prin sentința civilă nr. 1281/COM/012.06.2008, Tribunalul Tulceaa admis sesizarea și a dispus dizolvarea societății comerciale SRL.
S-a dispus comunicarea hotărârii către Oficiul Comerțului de pe lângă Tribunalul Tulcea și Direcției Generale a Finanțelor Publice T, precum și înregistrarea hotărârii în Registrul Comerțului și publicarea în Monitorul Oficial, partea a IV-a pe cheltuiala reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că societatea pârâtă nu a făcut dovada situațiilor financiare anuale aferente anului 2006, fiind incidente dispozițiile art.237 alin.1 lit."b" din Legea nr.31/1990, potrivit cu care tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care aceasta nu a depus, în cel mult 6 luni de la data expirării termenelor legale situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâta SC SRL, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, motivat de faptul că a depus la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Tulcea situațiile financiare anuale aferente anului 2006, motiv pentru care nu se mai impune măsura dizolvării.
În dovedirea cererii a fost depusă la dosar dovada depunerii la Oficiul Registrului Comerțului a situațiilor financiare anuale.
Examinândrecursulprin prisma criticilor aduse, Curtea constată căeste fondat,pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.237 lit."b" din Legea nr.31/1990, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care aceasta nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului.
Având în vedere că scopul instituirii unei astfel de sancțiuni este acela de a constrânge comercianții să respecte anumite dispoziții legale și nu a se ajunge la desființarea lor, instanța consideră că, prin depunerea situațiilor financiare anuale, chiar și ulterior sesizării instanței de judecată de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, cauza de dizolvare nu mai subzistă. Faptul că dispozițiile legale menționate prevăd doar o facultate pentru tribunal de a pronunța dizolvarea și nu o obligație în acest sens, conduce la ideea că, în situația în care societatea comercială se conformează dispozițiilor legale, instanța este îndrituită să aprecieze asupra oportunității aplicării sancțiunii.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că recurenta a făcut dovada depunerii la oficiul registrului comerțului a situațiilor financiare anuale, instanța urmează a admite recursul în baza art.312 alin.1 și art.304/1 Cod procedură civilă și a modifica în tot sentința atacată în sensul respingerii sesizării ca rămasa fără obiect.
În baza art.7 din Legea nr.26/1990 privind registrul comerțului, instanța de recurs va dispune radierea mențiunii de dizolvare a societății comerciale și comunicarea hotărârii la oficiul registrului comerțului pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursuldeclarat de recurenta pârâtă SC SRL, cu sediul în T, str.-, Clădirea Casa T, 24, județul T, împotriva sentinței civile nr. 1281/COM/12.06.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI T, cu sediul în T,-, județ T, având ca obiect dizolvare societate.
Modifică în tot hotărârearecurată în sensul că respinge cererea.
Dispune radierea mențiunilor privind dizolvareasocietății din Registrul Comerțului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond-
Jud.red.--
Tehnored- 28.11.2008
Președinte:Ecaterina GrigoreJudecători:Ecaterina Grigore, Adriana Pintea, Eufrosina Chirica