Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 725/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 725/2008
Ședința publică din data de 19 MARTIE 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Simona Szabo
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 683/28.11.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, în contradictoriu cu intimații: OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL BISTRIȚAN și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B, cu obiect dizolvarea societății.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în condițiile art. 242 alin. 2. proc. civ. La data de 17.03.2008 ORC de pe lângă TRIBUNALUL BISTRIȚANa depus întâmpinare și încheierea nr. 1112/13.03.2008 pronunțată de judecătorul delegat la ORC în dosar nr. 4273/2008 al Tribunalului Bistrița N iar la data de 18.03.2008 pârâta a depus înscrisuri, respectiv încheierea judecătorului delegat la ORC de pe lângă TRIBUNALUL BISTRIȚAN în dosarul nr. 4273/2008.
urtea de Apel, după deliberare, apreciază că la dosar există suficiente probe, cauza se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 683 pronunțată la data de 28.11.2007 în dosar nr- al Tribunalului Bistrița -N a fost admisă ca fiind întemeiată cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL BISTRIȚA -N, în contradictoriu cu pârâta SC SA și, în consecință, a fost dispusă dizolvarea pârâtei pentru neîndeplinirea obligației de majorare a capitalului social la limita legală de 90.000 lei; înregistrarea la Registrul comerțului; comunicarea pe cale electronică ANAF, Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului; afișarea pe pagina de internet ONRC și la sediul ORC de pe lângă TRIBUNALUL BISTRIȚA -
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că SC SA este o societate pe acțiuni și că potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 avea obligația de a majora capitalul social la cel puțin 90.000 lei până la data de 31.01.2007, dar cum această completare nu s-a realizat sunt întrunite cerințele de dizolvare prevăzute de art. 237 alin. 1 lit. d din Legea nr. 31/1990.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs pârâta solicitând admiterea, casarea în tot a sentinței recurate și pe fond respingerea acțiunii,
În motivare s-a reținut că s-a majorat capitalul social potrivit dovezii eliberate de bancă și extrasul de cont; că prin hotărârea AGEA a acționarilor s-a hotărât și modificarea formei juridice a societății.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare, intimatul a arătat că nu se opune admiterii acțiunii fiind incidente prevederile art. 10 alin. de teza ultimă din Legea nr. 31/1990, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 441/2006 în contextul în care prin încheierea nr. 1112 judecătorul delegat a admis cererea societății privind majorarea capitalului social la suma de 93.000 lei și respectiv ierarhia formei juridice în societate cu răspundere limitată, conform Actului Adițional nr. 1 din 10.03.2008.
Analizând recursul declarat Curtea reține că acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 cu modificările ulterioare capitalul social al unei societăți pe acțiuni sau al societății în comandită pe acțiuni nu poate fi mai mic de 90.000 lei.
Același articol alin. 2 prevede de asemenea că: "cu excepția cazului în care societatea este transformată într-o societate de altă formă capitalul prevăzut la alin. 1 nu poate fi redus sub minimul legal decât dacă valoarea este adusă la un nivel cel puțin egal cu minimul legal prin adoptarea unei hotărâri de majorare de capital în același timp cu hotărârea de reducere a capitalului. În cazul încălcării acestor dispoziții orice persoană interesată se poate adresa instanței pentru a cere dezvoltarea societății. Societatea nu se va dizolva dacă până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești de dezvoltare capitalul este adus la valoarea minimului legal prevăzut de lege.
Din normele enunțate rezultă că în caz de negociere a capitalului social la limita minimă prevăzută de lege societatea poate fi dizolvată cu excepția situației în care este transformată într-o altă formă juridică, cât și în situația în care până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești de dizolvare capitolul este adus la valoarea minimului legal prevăzut de lege.
În speță se observă din actele dosarului că societatea recurentă se află în situația de excepție, respectiv și-a schimbat forma juridică din SA în SRL și totodată a și majorat capitalul la 93.900 lei în acest sens fiind și încheierea nr. 1112/2008 pronunțată de judecătorul delegat.
Ca atare, fiind incidente dispozițiile art. 10 alin. 2 teza ultimă, Curtea în baza art. 312.pr.civ. va admite recursul și pe cale de consecință va respinge cererea de dizolvare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr.683 din 28.11.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o modifică în sensul că respinge cererea de dizolvare formulată de reclamantul ONRC B prin ORC de pe lângă TRIBUNALUL BISTRIȚAN.
Dispune radierea mențiunilor din Registrul Comerțului efectuate în baza sentinței recurate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.03.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
4 ex./16.04.2008
Jud.fond.-
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu, Simona Szabo