Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 736/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.736/COM

Ședințapublică de la 27 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Gherasim

JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad

JUDECĂTOR 3: Erol Geli

Grefier - - -

Pe rol, judecarea recursurilor în comercial formulate de:

1. recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice C, cu sediul în C, b-dul -.-, nr.18, județul C și

2. recurenta pârâtă SC COM SRL, cu sediul în C,-, -C4,.G,.1,.131, județul C, împotriva sentinței civile nr.1934/COM din 08.07.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect dizolvare societate.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta pârâtă SC COM SRL avocat în substituire în baza delegației nr.49/27.10.2008 depusă la dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care referă asupra:

- recursului formulat de recurenta DGFP C, ce este motivat, scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar în conformitate cu prevederile art.26 alin.2 din nr.760/1999 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii 146/1997 coroborate cu art.197 din OG 92/2003 privind Codul d e procedură Fiscală;

- recursului declarat de pârâta SC Com SRL este motivat, timbrat cu suma de 39 lei conform chitanței nr.- din 06.08.2008 reprezentând taxa judiciară, aflată la fila 9 dosar și de timbru judiciar în sumă de 1,5 lei.

Avocat pentru recurenta pârâta SC Com SRL precizează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză.

Instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Având cuvântul reprezentantul recurentei pârâte solicită admiterea recursului formulat de societate, modificarea sentinței recurate cu consecința respingerii sesizării ca rămasă fără obiect. La fila 6 dosar există chitanța prin care face dovada depunerii situației financiare pentru anul 2004.

Cu privire la recursul formulat de DGFP solicită respingerea acestuia ca nefondat.

Depune la dosar concluzii scrise. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Asupra recursurilor comerciale de față:

Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Constanța, Oficiul Național al Registrului Comerțului a chemat în judecată pârâta Com, solicitând ca, în temeiul art.237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990, să se dispună dizolvarea societății pârâte, întrucât, din evidențele registrului comerțului, rezultă că aceasta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2004.

In dovedire, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.

In drept, invocă disp.art.112 și următoarele Cod pr.civilă, art.237 din Legea nr. 31/1990, republicată, Legea nr.26/1990, modificată și completată, Ordinul nr.917/2005.

Prin sentința civilă nr.1934/com din 08.07.2008, Tribunalul Constanțaa admis cererea formulată de reclamant și, în conformitate cu art. 237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990, a dispus dizolvarea Com, reținând că pârâta nu a depus situațiile financiare aferente anului 2004 în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs Direcția Generală a Finațelor Publice C și Com

Recurenta C solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul menținerii Com, în evidențele Oficiului Registrului Comerțului, în vederea recuperării debitelor față de bugetul general de stat consolidat al statului întrucât aceasta figurează în evidențele Administrației Finanțelor Publice C cu obligații fiscale restante în cuantum de 498 RON. Totodată, invoca recurenta ca, daca s-ar dispune dizolvarea societății, ea nu ar mai avea posibilitatea să recupereze datoriile acesteia către bugetul statului.

Recurenta Com, solicită admiterea recursului și casarea în totalitate a hotărârii recurate și, pe fond, respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, întrucât a depus la Registrul Comerțului, situația financiară anuală a exercițiului financiar al anului 2004, anexând în chitanță.

Cu privire la criticile formulate de recurenta,Curtea reține că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Potrivit disp.art.1 din Legea nr.302/2005 de modificare și completare Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, alin.6 al art.236, la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare.

Astfel, conform legii, recurenta are posibilitatea de a solicita judecătorului delegat numirea unui lichidator pentru desăvârșirea lichidării.

Doar în situația în care recurenta nu este suficient de diligentă în acest sens, urmează, conform modificării legii, ca persoana juridică dizolvată să fie radiată din oficiu din registrului comerțului.

Faptul că pârâta apare în evidențele recurentei cu datorii bugetare, nu împiedică aplicarea sancțiunii prev.de art. 237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990.

Recurenta are posibilitatea recuperării datoriilor bugetare, întrucât, chiar dacă s-a dispus dizolvarea societății,aceasta poate urma procedura lichidării prev.de art.233 din Legea nr.31/1990, republicată.

De altfel, potrivit disp. art.233 al.4 din Legea societăților comerciale, societatea își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia. Ca atare, societatea va avea în continuare calitatea de subiect de drept distinct de asociații săi, cu consecința separației de patrimonii, patrimoniul societății constituind gajul general al creditorilor.

Verificând criticile aduse de Com,Curtea reține că acestea sunt fondate, impunându-se admiterea recursului acesteia și modificarea hotărârii pronunțată de prima instanță.

Pronunțarea dizolvării societății, pentru cazul neîndeplinirii în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale a situației lor financiare anuale sau a altor acte care se depun la oficiul registrului comerțului, este un caz de dizolvare judiciară, ca urmare a aprecierii de către instanța de judecată.

In cazul în care se dispune, ea reprezintă o sancțiune pentru nedepunerea în termenul legal actelor stabilite de legiuitor.

Insă, pentru a pronunța dizolvarea societății pentru situația întâlnită în speță, instanța trebuie să verifice dacă societatea se află într-un asemenea caz.

In cauză, s-a făcut dovada depunerii situației financiare pentru anul 2004, cu chitanța depusă la dosar.

Fiind făcută dovada depunerii la Oficiul Registrului Comerțului a acestei situați și în considerarea faptului că scopul legiuitorului prin instituirea disp.art. 237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990 - acela de a asigura o imagine fidelă a poziției financiare, a performanței financiare a comerciantului, scop ce în cauză a fost atins, instanța va admite recursul și modifica hotărârea recurată în virtutea disp.art.312 cod pr.civilă, în sensul respingerii sesizării Oficiul Registrului Comerțului ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice C, cu sediul în C, b-dul -.- nr.18, județul C, ca nefondat.

Admite recursul formulat de recurenta pârâtă SC COM SRL, cu sediul în C,-, -C4,.G,.1,.131, județul C, împotriva sentinței civile nr.1934/COM din 08.07.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect dizolvare societate.

Modifică în tot hotărârea recurată în sensul că respinge sesizarea ca rămasă fără obiect.

Dispune radierea mențiunii privind dizolvarea societății din Registrul Comerțului.

Dispune comunicarea prezentei hotărârii către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, pentru efectuarea mențiunilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 27 octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Jud.fond:

Red.dec.jud.-

Tehnored. 5 ex./12.11.2008

Președinte:Adriana Gherasim
Judecători:Adriana Gherasim, Kamelia Vlad, Erol Geli

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 736/2008. Curtea de Apel Constanta