Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 795/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 639/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 795
Ședința publică de la 20 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Popa
JUDECĂTOR 2: Viorica Trestianu
JUDECĂTOR 3: Diana Manole
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 împotriva sentinței comerciale nr. 12739 din data de 24.11.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL și PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că intimata ONRC a depus la dosar întâmpinare, precum și faptul că atât recurenta prin cererea de recurs cât și intimata prin întâmpinare au solicitat instanței judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2.
Curtea constatând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială sub nr-, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bucureștia solicitat instanței să dispună dizolvarea judiciară a pârâtei - SRL, întrucât această societate nu și-a îndeplinit obligația legală de a depune la Registrul Comerțului situațiile financiare aferente pentru anii 2004, 2005, 2006.
Prin sentința comercială nr.12739/24.11.2008, pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială s-a admis cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București și s-a dispus dizolvarea - SRL.
În motivarea sentinței instanța a reținut în esență că pârâta - SRL nu a depus un exemplar al situațiilor financiare anuale la Registrul Comerțului pentru a se asigura informarea sistemului instituțional al statului, motiv pentru care se impune aplicarea sancțiunii prevăzute de art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 modificată.
Împotriva sentinței comerciale nr.12739/2008, pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice Sector 6 B, recurs ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială sub număr unic - din 12.03.2009.
În motivarea recursului, recurenta arată că în mod greșit s-a dispus dizolvarea - SRL întrucât această societate are debite la bugetul de stat consolidat în cuantum de 3.845 lei iar măsura dizolvării judiciare face imposibilă recuperarea debitelor.
Intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bucureștia depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința recurată prin prisma motivului de recurs formulat, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a dispus dizolvarea - SRL în raport de dispozițiile art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990.
Potrivit art.237 pct.6 din Legea nr.31/1990, la data rămânerii irevocabile a hotărârii de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare, iar potrivit art.237 pct.7, orice persoană interesată poate solicita numirea unui lichidator.
Recurenta are posibilitatea de a recupera debitele la bugetul de stat în faza lichidării în raport de dispozițiile art.237 alin.6 din Legea nr.31/1990 modificată iar dacă în termen de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești de dizolvare nu s-a procedat la numirea lichidatorului recurenta poate solicita judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului, numirea unui lichidator de pe lista practicienilor în insolvență conform art.237 alin.7 din același act normativ.
Ca urmare recurenta are posibilitatea de a recupera creanța în cuantum de 3.845 lei în faza lichidării în raport de dispozițiile art.237 alin.6 și 7 din Legea nr.31/1990 modificată și republicată, iar invocarea unor creanțe la bugetul de stat care pot fi recuperate în faza de lichidare a societății dizolvate nu constituie un motiv de nelegalitate al hotărârii de dizolvare, instanța de fond aplicând în mod corect sancțiunea prevăzută de art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 modificată.
Pentru considerentele expuse Curtea în baza art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 6, împotriva sentinței comerciale nr.12739/24.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL și Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.05.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.Jud. - 29.05.2009
Tehnored. - 29.05.2009
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Roxana PopaJudecători:Roxana Popa, Viorica Trestianu, Diana Manole