Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 833/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILA NR.833/COM
Ședința publică de la 24 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma
JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 3: Mihaela
Grefier -
Pe rol judecarea recursului comercial d eclarat de recurenta pârâtă SC SRL, cu sediul în,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.591/COM din 27.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant - OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI C, cu sediul în-, județul C, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată.
Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea disp. art.87 și urm. din Codul d e procedură civilă.
În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recursul formulat de pârâtă este motivat, timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei conform chitanței nr. -/24.06.2009 și timbru judiciar de 0,50 lei,
Se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 Cod pr. Civilă.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.591/27.01.2009 a Tribunalului Constanțaa fost admisă sesizarea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului și s-a dispus dizolvarea societății comerciale SRL, reținându-se că aceasta nu s-a conformat dispozițiilor art. 34 alin 1 din Legea contabilității nr. 82/1991 care prevăd obligativitatea publicării situațiilor financiare anuale în condițiile prevăzute de lege.
S-a apreciat că, nefiind depuse situațiile financiare aferente anului 2005 până la data de 31 mai 2007, în cauză sunt îndeplinite condițiile art.237 alin 1 lit.b din Legea nr. 31/1990 republicată privind dizolvarea societății.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta SRLcare a arătat că a depus la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța situațiile financiare anuale aferente anului 2005, motiv pentru care nu se mai impune măsura dizolvării.
În recurs recurenta pârâtă a anexat la dosarul cauzei, în copie, dovada depunerii la Oficiul Registrului Comerțului a situațiilor financiare anuale aferente anului 2006, conform facturii chitanță A- din 28.01.2009.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este fondat.
Astfel, art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 prevede că "- tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului".
Având în vedere că scopul instituirii unei astfel de sancțiuni este acela de a constrânge comercianții să respecte anumite dispoziții legale și nu de a se ajunge la desființarea lor, instanța consideră că, prin depunerea situațiilor financiare anuale, chiar și ulterior sesizării instanței de judecată de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, cauza de dizolvare nu mai subzistă. Faptul că dispozițiile legale menționate prevăd doar o facultate pentru tribunal de a pronunța dizolvarea, și nu o obligație în acest sens, conduce la ideea că, în situația în care societatea comercială se conformează dispozițiilor legale, instanța este îndrituită să aprecieze asupra oportunității aplicării sancțiunii.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că recurenta a făcut dovada depunerii la oficiul registrului comerțului a situațiilor financiare anuale, instanța urmează a admite recursul în baza art. 312 alin.1 și art. 304/1 Cod procedură civilă și a modifica în tot sentința atacată în sensul respingerii cererii formulate de Oficiul Național al Registrului Comerțului.
În baza art. 7 din Legea nr.26/1990 privind registrul comerțului, instanța de recurs va dispune radierea mențiunii de dizolvare a societății comerciale și comunicarea hotărârii la oficiul registrului comerțului pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursulcomercial d eclarat de recurenta pârâtă - SC SRL, cu sediul în localitatea,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.591/COM din 27.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant - OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI C, cu sediul în C,-, județul
Modifică în tot hotărârea recurată în sensul că respinge sesizarea ca rămasă fără obiect.
Dispune radierea mențiunilor privind dizolvarea societății din Registrul Comerțului.
Dispune comunicareaprezentei hotărâri către Oficiul Registrului Comerțului,pentru efectuarea mențiunilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 24 iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Jud.fond
Red.dec.jud. -
Tehnored.gref.
4 ex./29.06.2009
Președinte:Elena Carina GheormaJudecători:Elena Carina Gheorma, Nastasia Cuculis, Mihaela