Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 843/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIE Nr.843/
Ședința publică de la 19 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr. - -
JUDECĂTOR 2: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -
JUDECĂTOR 3: Aurel Burlacu
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta - " ELECTRIC" SRL G, prin reprezentant, în calitate de administrator unic, cu sediul social în G,-, -. 7, județul G, împotriva sentinței comerciale nr. 1547/11.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B prin reprezentant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI, cauza având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde pentru recurenta pârâtă avocat, în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsă fiind intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen de judecată, motivat, iar prin citația emisă către recurentă s-a pus în vedere acesteia să timbreze recursul cu 19,50 lei taxă judiciară de timbru și să aplice timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Apărătorul recurentei pârâte depune chitanța de plată a taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță, timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și precizează că nu are cereri noi de formulat nici alte înscrisuri, față de cele depuse la dosar.
Curtea, după verificarea înscrisurilor aflate la dosar și a celor depuse astăzi în instanță, constată taxa de timbru legal satisfăcută și cauza în stare de judecată.
Apărătorul recurentei pârâte solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în sensul modificării în tot a sentinței recurate iar în rejudecare să se respingă acțiunea promovată de Oficiul Național al Registrului Comerțului, ca rămasă fără obiect.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Galați reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin reprezentanta chemat în judecată pe pârâta - " Electric" SRL G, solicitând dizolvarea acesteia, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, republicată.
Motivând în fapt, a arătat că din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, rezultă că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2006. Obligația de depunere a situațiilor financiare anuale a fost mediatizată de reclamant printr-o campanie de informare a comercianților, inclusiv prin afișare pe adresa de internet. Cu toate acestea, pârâta a rămas în pasivitate, reprezentanții acesteia neefectuând demersuri pentru depunerea situațiilor financiare anuale.
În drept, a invocat dispozițiile art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, republicată.
Legal citată, în fața instanței de fond, pârâta nu a fost reprezentată și nu a formulat apărări în cauză.
Prin sentința comercială nr. 1547/11.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- s-a admis cererea formulată de reclamanta Oficiul Național al Registrului Comerțului, în contradictoriu cu pârâta - " Electric" SRL, cu consecința dizolvării acesteia.
Totodată, s-a dispus comunicarea hotărârii judecătorești către Direcția Generală a Finanțelor Publice și publicarea sa în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că societatea pârâtă nu a respectat obligația de a depune la Oficiul Registrului Comerțului situațiile financiare anuale aferente anului 2006.
În atare condiții, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, republicată, la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului, Tribunalul poate pronunța dizolvarea societății comerciale, dacă aceasta nu a depus, în cel mult 6 luni, de la expirarea termenelor legale prevăzute de dispozițiile art. 35 din Legea contabilității nr. 82/1991 republicată, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii se depun la Oficiul Registrului Comerțului.
Se mai reține că pârâta nu a respectat dispozițiile legale mai sus - arătate, ceea ce atrage aplicarea sancțiunii dizolvării.
În temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 a dispus comunicarea hotărârii Direcției Generale a Finanțelor Publice Județene și publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâta - " Electric" SRL înregistrat sub nr- la Curtea de Apel Galați.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că datorită unor împrejurări obiective de voința sa, a depus cu întârziere situațiile financiare anuale aferente anului 2006 la Oficiul registrului Comerțului.
Deoarece obligația legală a fost executată solicită a se constata că cererea promovată de intimatul reclamant a rămas fără obiect prin depunerea înscrisurilor prevăzute de la ORC chiar dacă după pronunțarea hotărârii judecătorești.
În dovedirea cererii de recurs s-a folosit de proba cu înscrisuri depunând la dosarul cauzei în copie cererea de depunere situații financiare anuale înregistrată sub nr. 40206/06.08.2008 la Oficiul Registrului Comerțului, factura fiscală și chitanța privind plata taxelor aferente.
Legal citat, intimatul ONRC a formulat întâmpinare prin care a confirmat că recurenta a depus la Oficiul Registrului Comerțului situațiile financiare anuale aferente anului 2006, lăsând la aprecierea instanței soluția ce urmează a se pronunța.
Recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Recurenta - " Electric" SRL a prezentat la dosarul cauzei înscrisuri din care rezultă că după pronunțarea instanței de fond s-a conformat obligației prevăzută de art. 28 și 34 din Legea nr. 82/1991 republicată, constând în întocmirea situațiilor financiare anuale și respectiv publicarea acestora.
Este adevărat că dovezile privind îndeplinirea obligației mai sus arătată nu au fost prezentate în fața instanței de fond până la pronunțarea hotărârii recurate. Însă, având în vedere caracterul permisiv al prevederilor art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, faptul că prin executarea obligației, scopul legii, constând în prezentarea unei imagini fidele a situației financiare precum și a celorlalte informații relevante referitoare la activitatea societății, a fost atins, va admite recursul.
Pe cale de consecință, va modifica hotărârea recurată, pe baza înscrisurilor noi prezentate în recurs și va respinge acțiunea ca fiind rămasă fără obiect. Reformarea hotărârii recurate nu este de natură a fi imputabilă instanței de fond, ci a ținut seama de caracterul normei juridice aplicată în cauză precum și de scopul și finalitatea dispozițiilor legale incidente în cauză.
Dispune radierea mențiunii de dizolvare a societății pârâte.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către pârâta - ELECTRIC SRL G, prin reprezentant, în calitate de administrator unic, cu sediul social în G,-, -. 7, județul G, împotriva sentinței comerciale nr. 1547/11.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, și în consecință;
Modifică sentința comercială nr. 1547/11.06.2008 a Tribunalului Galați, în sensul că respinge acțiunea reclamantului Oficiul Național al Registrului Comerțului prin reprezentant Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, ca fiind rămasă fără obiect.
Dispune radierea mențiunii dizolvării recurentei pârâte din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 noiembrie 2008.
Președinte, dr. - - | Judecător, dr. - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. dr.
Tehno: 3 ex./24.11.2008
Fond:
Președinte:Alexandrina ZahariaJudecători:Alexandrina Zaharia, Sarmisegetuza Tulbure, Aurel Burlacu