Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 878/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 878/COM
Ședința publică din 08 decembrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Nicolae Stanciu
JUDECĂTOR 2: Revi Moga
JUDECĂTOR 3: Ecaterina Grigore
Grefier ---
Pe rol, judecarea recursului comercial declarat de recurenta-pârâtăSC SRL- cu sediul în M,-, -.B,.4,.39, jud.C, în contradictoriu cu intimatul-reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI - cu sediul în C,-, jud.C, împotriva sentinței civile nr.6048/COM/20.11.2007, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm. cod pr.civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare.
Potrivit art.150 Cod procedură civilă, instanța constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra referatului de perimare întocmit în cauză.
CURTEA
Asupra sesizării de perimare din oficiu, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Constanța, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului reprezentat prin, Director al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC SRL, ca instanța să dispună, în temeiul art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată, dizolvarea societății.
În subsidiar, în cazul în care societatea pârâtă depune, până la dezbaterea fondului pricinii, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, situațiile financiare anuale aferente anilor 2004 - 2005, reclamantul a solicitat respingerea cererii ca rămasă fără obiect.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că din evidențele registrului comerțului ținut de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, rezultă că parata nu a depus situațiile financiare anuale aferente anilor 2004-2005.
S-a mai precizat că, deși obligația de depunere a situațiilor financiare anuale a fost mediatizată de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, printr-o campanie de informare a comercianților, inițiată în urmă cu un an de zile, societatea pârâtă a rămas în pasivitate, motiv pentru care Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța nu a putut asigura publicitatea cu privire la situațiile financiare anuale.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.112 și următoarele Cod procedură civilă, art.237 din Legea nr.31/1990 republicată, Legea contabilității nr.82/1991 republicată și Legea nr.26/1990 privind registrul comerțului republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ordinul Ministrului Finantelor nr. 917/2005.
Prin sentința civilă nr. 6048/COM/20.11.2007, Tribunalul Constanțaa admis cererea formulată de reclamant și, în conf.cu art. 237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990, a dispus dizolvarea, reținând că pârâta nu a depus situațiile financiare aferente anilor 2004-2005 în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale.
Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, apreciind-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Verificând lucrările dosarului, instanța constată că, prin încheierea pronunțată în ședința publică din 19.05.2008, Curtea de APEL CONSTANȚAa suspendat, în temeiul art.242 pct.2 Cod procedură civilă, judecata recursului pentru lipsa nejustificată a părților.
De la acea dată, timp de 6 luni, nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, din vina exclusivă a persoanelor interesate.
Drept urmare, la data de 28.11.2008, în conformitate cu dispozițiile art. 252 alin.1 Cod procedură civilă, s-a întocmit referat în vederea constatării perimării de drept a cererii.
Potrivit art.248. - (1) "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an", iar conform alin. (3) "în materie comercială termenul de perimare este de șase luni". În speță, se constată că, în această perioadă, nu s-a îndeplinit vreun act de procedură care să întrerupă perimarea, potrivit disp.art.249 Cod procedură civilă.
În consecință, în temeiul art.248 al.3 rap.la art.252 Cod procedură civilă, urmează a se constata, din oficiu, perimat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul comercial declarat de recurenta-pârâtăSC SRL- cu sediul în M,-, -.B,.4,.39, jud.C, în contradictoriu cu intimatul-reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI - cu sediul în C,-, jud.C, împotriva sentinței civile nr.6048/COM/20.11.2007.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8.12.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, --- |
jud.fond:
red.dec.-gref.
2ex./7.01.2009
Președinte:Nicolae StanciuJudecători:Nicolae Stanciu, Revi Moga, Ecaterina Grigore