Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 88/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA NR.88/
Ședința publică de la 11 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -
JUDECĂTOR 2: Simona Gavrila
JUDECĂTOR 3: Alexandrina Zaharia dr. - -
Grefier - - -
-.-.-.-.---.-.-.-.-
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta - SRL, cu sediul in comuna,nr.89,jud.G-prin administrator, împotriva sentinței comerciale nr.1345 din 14.05.2007 pronunțată de tribunalul G in dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Oficiul Național al Registrului Comerțului B- prin Oficiul Registrului Comerțului G, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta - SRL - prin administrator, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei,după care;
Reprezentantul recurentei depune la dosar chitanța seria - B nr.- din 26.01.2009 privind plata taxei judiciare de timbru în sumă de 19,50 lei, timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și susține că a făcut dovada depunerii situațiilor financiare aferente anului 2005.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului, casarea sentinței comerciale nr.1345/2007 a Tribunalului Galați și pe fond respingerea acțiunii ca fiind rămasă fără obiect.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Galați, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin reprezentant a chemat în judecată pe pârâta - SRL solicitând dizolvarea acesteia, în temeiul disp.art.237 alin.1 lit.b din legea nr.31/1990, privind societățile comerciale.
Motivând în fapt, a arătat că din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, rezultă că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2005. Obligația de depunere a situațiilor financiare anuale a fost mediatizată de reclamant printr-o campanie de informare a comercianților, inclusiv prin afișarea pe adresa de internet. Cu toate acestea, pârâta a rămas în pasivitate, reprezentanții acesteia neefectuând demersuri pentru depunerea situațiilor financiare anuale.
În drept, a invocat dispozițiile art.237 alin.1 lit.b din legea nr.31/1990, republicată.
Legal citată, în fața instanței de fond, pârâta nu a fost reprezentată și nu a formulat apărări în cauză.
Prin sentința comercială nr.1345/14.05.2007, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată de reclamanta Oficiul Național al Registrului Comerțului, în contradictoriu cu pârâta - "" SRL cu consecința dizolvării acesteia.
Totodată, s-a dispus comunicarea hotărârii judecătorești către Direcția Generală a Finanțelor Publice și publicarea sa în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe cheltuiala reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele;
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că societatea pârâtă nu a respectat obligația de a depune la Oficiul Registrului Comerțului situațiile financiare anuale aferente anului 2005.
În atare condiții, în temeiul disp.art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată, la cererea Oficiul Național al Registrului Comerțului, Tribunalul poate pronunța dizolvarea societății comerciale, dacă aceasta nu a depus, în cel mult 6 luni, de la expirarea termenelor legale prevăzute de disp.art.35 din legea contabilității nr.82/1991 republicată, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii se depun la Oficiul Registrului Comerțului.
Se mai reține că pârâta nu a respectat dispozițiile legale mai sus-arătate, ceea ce atrage aplicarea sancțiunii dizolvării.
În temeiul disp.art.237 alin.3 din Legea nr.31/1990 a dispus comunicarea hotărârii Direcției Generale a Finanțelor Publice Județene și publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs pârâta - SRL înregistrat sub nr- la Curtea de APEL GALAȚI.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că datorită unor împrejurări obiective de voința sa, a depus cu întârziere situațiile financiare anuale aferente anului 2005, la Oficiul Registrului Comerțului.
Deoarece obligația legală a fost executată solicită a se constata că cererea promovată de către intimatul reclamant a rămas fără obiect prin depunerea înscrisurilor prevăzute de la ORC chiar după pronunțarea hotărârii judecătorești.
În dovedirea cererii de recurs s-a folosit de proba cu înscrisuri depunând la dosarul cauzei în copie cererile de depunere situații financiare anuale la Oficiul Registrului Comerțului, factura fiscală și chitanța privind plata taxelor aferente anului 2005.
Legal citat, intimatul ONRC a formulat întâmpinare prin care a confirmat că recurenta a depus la Oficiul Registrului Comerțului situațiile financiare anuale aferente anului 2005 lăsând la aprecierea instanței soluția ce urmează a se pronunța.
Recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare;
Recurenta - SRL a prezentat la dosarul cauzei înscrisuri din care rezultă că după pronunțarea instanței de fond s-a conformat obligației prev. de art.28 și art.34 din Legea nr.82/1991 republicată, constând în întocmirea situațiilor financiare anuale și respectiv publicarea acestora.
Este adevărat că dovezile privind îndeplinirea obligației mai sus arătată nu au fost prezentate în fața instanței de fond până la pronunțarea hotărârii recurate. Însă, având în vedere caracterul permisiv al prevederilor art.237 alin.1 din Legea nr.31/1990, faptul că prin executarea obligației, scopul legii, constând în prezentarea unei imagini fidele a situației financiare, precum și a celorlalte informații relevante referitoare la activitatea societății, a fost atins, va admite recursul.
Pe cale de consecință, va modifica hotărârea recurată, pe baza înscrisurilor noi prezentate în recurs și va respinge acțiunea ca fiind rămasă fără obiect. Reformarea hotărârii recurate nu este de natură a fi imputabilă instanței de fond ci a ținut seama de caracterul normei juridice aplicată în cauză precum și de scopul și finalitatea dispozițiilor legale incidente în cauză.
Dispune radierea mențiunii de dizolvare a societății pârâte.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta - SRL, cu sediul in comuna,nr.89,jud.G-prin administrator, împotriva sentinței comerciale nr.1345 din 14.05.2007 pronunțată de Tribunalul
Modifică sentința comercială nr.1345/14.05.2007 a Tribunalului Galați în sensul că respinge acțiunea formulată de către reclamanta Oficiul Registrului Comertului B-reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, cu sediul în-, în contradictoriu cu pârâta - SRL, ca fiind rămasă fără obiect.
Dispune radierea mențiunii de dizolvare.
Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2009.
Președinte, dr.- - | Judecător, - - | Judecător, dr.- - |
Grefier, - - |
Red.
Tehno.O/19.02.2009/2 ex.
Fond-
Președinte:Sarmisegetuza TulbureJudecători:Sarmisegetuza Tulbure, Simona Gavrila, Alexandrina Zaharia