Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 901/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 901/2009
Ședința publică din data de 09 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-a luat în examinarea recursul declarat de pârâta, împotriva sentinței civile nr. 2140 din 10.10.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu intimații OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ, având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pentru recurentă administratorul societății, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 19,5 lei și timbru judiciar in valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, la data de 06 martie 2009 s-a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri din partea recurentei în susținerea poziției procesuale (6-20).
Reprezentantul recurentei depune la dosar dovezile ce atestă achitarea taxelor de timbru și timbru judiciar pentru recursul promovat în cauză (21 ) și arată că nu mai are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune solicitând cuvântul pe fond.
Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului arătând că, s-au depus situațiile financiare pentru anul 2006 și 2007.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2140 pronunțată la data de 10 octombrie 2008 în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, a fost admisă cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sălaj, în contradictoriu cu pârâta SRL, iar pe cale de consecință, a fost dispusă dizolvarea SC SRL, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată întrucât societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale ce trebuiau depuse la Oficiul Registrului Comerțului.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, respingerea cererii.
În motivare se arată că pârâta a depus situațiile financiare în data de 29.10.2008 cu chitanța nr.A- și nr.A-.
Examinând recursul declarat, în raport cu probele administrate, cu prevederile art. 3041.pr.civ. și cu dispozițiile legale incidente, Curtea reține că acesta este întemeiat.
În acest sens se reține că art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, în cuprinsul său, prevede că la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul "va putea pronunța dizolvare, în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; b) societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situații financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la oficiul comerțului.".
Din norma enunțată rezultă că legea recunoaște legitimarea procesuală activă Oficiului Registrului Comerțului de a sesiza tribunalul cu acțiune în pronunțarea dizolvării juridice pe temeiul prevederilor la lit. b, precum și a oricărei persoane interesate, dizolvarea judiciară fiind facultativă atât pentru partea care are dreptul să o ceară, cât și pentru instanță care apreciază dacă dizolvarea, ca sancțiune a societății, este oportună sau nu.
În cazul în care din acte rezultă că activitatea societății nu a încetat și că dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune, cererea întemeiată pe art. 237 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată poate fi respinsă.
În speță, actele îndeplinite de recurentă prin depunerea la organele financiare, dar și prin depunerea ulterioară la celelalte autorități, în afara termenului, se impun a fi validate, interesul menținerii ființei societare urmând să primeze alături de ocrotirea acestuia, impunându-se și ocrotirea deopotrivă a altor persoane juridice cu care se presupune că a intrat în raporturi juridice, câtă vreme activitatea sa comercială nu a încetat, iar societatea reflectă voința de a continua activitatea și de a îndeplini obligațiile impuse de lege. Ori, în acest context, nu mai apare ca justificată aplicarea sancțiunii dizolvării, de vreme ce publicitatea în registrul comerțului a actelor și faptelor din activitatea recurentei a fost îndeplinită.
Totodată în temeiul art.237 alin.3 din Legea nr.31/1990 corelat cu art.21 lit.h, art.25 și art.6 alin.1 din Legea nr.26/1990, ca efect al prezentei decizii, se va dispune efectuarea mențiunilor corespunzătoare în Registrul Comerțului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SRL Simleu S, împotriva sentinței civile nr. 2140 din 10.10.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o modifică în sensul că respinge cererea de dizolvare formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL SĂLAJ.
Dispune radierea mențiunilor din Registrul Comerțului efectuate în baza sentinței recurate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI - - G - - -
GREFIER
- -
Red./
4 ex./11.03.2009
Jud.fond.
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Gheorghe Cotuțiu, Mihaela Sărăcuț