Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 913/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 913/

Ședința publică din 04 noiembrie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- - Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de COM, cu sediul în O S,-,.15, județul H, împotriva sentinței nr. 1480/25.06.2008 pronunțată de Tribunalul Harghita.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată faptul că recursul este declarat și motivat în termenele prevăzute de art. 301 și 303 Cod procedură civilă, și este legal timbrat, fiind achitată taxa de timbru de 20,00 lei prin chitanța CEC depusă la fila 3-5 dosar și s-au anulat timbre judiciare de 0,50 lei. De asemenea se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței la data de 31 octombrie 2008, note de ședință din partea recurentei, solicitând judecarea cauzei și în lipsa părților.

Față de actele dosarului și împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța reține cauza pentru pronunțare

CURTEA,

Prin sentința nr. 1480/25 iunie 2008 Tribunalului Harghita, dos. nr-, a dispus admiterea cererii promovate de de pe lângă Tribunalul Harghita în contradictoriu cu pârâta " COM" și, în consecință, în temeiul art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 a dispus dizolvarea pârâtei, înregistrată la Registrul Comerțului de pe lângă

Pentru a pronunța în acest sens, instanța a reținut că de pe lângă Tribunalul Harghitaa solicitat instanței dizolvarea, învederând că din evidențele Registrului Comerțului rezultă că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile legale de a depune situațiile financiare anulare aferente anului 2006, cu toate că, precizează petenta, obligativitatea depunerii respectivelor situații financiare anuale a fost amplu mediatizată printr-o campanie de informare a comercianților inițiată de mai bine de 1 an de zile prin afișarea societăților comerciale aflate sub incidența legii.

În aceeași motivare, arată că în condițiile în care pârâta depune situațiile financiare, chiar peste termen, la Registru, prezenta cerere ar rămâne fără obiect.

Întrucât, în condițiile art. 28 din legea nr. 82/1991 rep. precizează instanța de fond în hotărârea atacată, pârâta avea obligația legală a societăților comerciale de a întocmi situațiile financiare anuale, obligație neîndeplinită în termenele legale, prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 rep. pronunțând în sensul dizolvării societății pârâte, cu consecințele de rigoare.

A formulat recurs " COM" prin administrator față de aceeași hotărâre, solicitând admiterea recursului, motivând că a depus situațiile financiare, chiar dacă cu întârziere, pe anul 2006.

Având în vedere actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs invocate în cauză, cât și în virtutea rolului devolutiv, instanța de recurs reține următoarele:

Într-adevăr, art. 237 alin. 1 lit. b din legea nr. 31/1990 rep. prevede că "la cererea oricărei părți interesate, precum și a Oficiului Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care: societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte, care, potrivit, legii, se depun la oficiul registrului comerțului ".

Acest text de lege coroborat cu dispozițiile legale din Legea nr. 82/1991 modificată și completată, precizate de instanța de fond, relevă obligația societăților comerciale de a depune în termenele legale situațiile financiare anuale. Logica unei astfel de prevederi este tocmai securizarea și sănătatea circuitului comercial, în sensul că publicarea anuală a acestor situații financiare determină crearea unei imagini exacte a situației financiare pentru părțile interesate, mai ales în ideea unor parteneriate comerciale cu societățile în cauză sau pentru executarea unor relații comerciale deja născute.

Tot atât de adevărat este faptul că textul art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 prevede posibilitatea ca instanța să dizolve societatea comercială ce nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lit. b). Cu alte cuvinte, în funcție de datele de la dosar, de interesul public, ca și de interesul societății comerciale în cauză, instanța vaputeapronunța dizolvarea sau, dimpotrivă, să nu o dizolve.

Instanța constată că pe parcursul judecării cererii formulate de, pârâta-recurentă a depus situațiile financiare.

Într-o atare situație, instanța va trebui să aprecieze dacă se impune dizolvarea societății, în funcție de minimele criterii precizate mai sus.

Or, interesul continuării activității de către societatea în cauză prevalează, chiar și din punctul de vedere al interesului public.

Cum dizolvarea societății este o facultate pentru instanță și nu o obligativitate, pe cale de consecință, instanța va dispune admiterea recursului.

De asemenea, va dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul declarat de COM O S, cu sediul în O S,-,.15, județul H, împotriva Sentinței nr. 1480/25.06.2008 a Tribunalului Harghita.

Modifică hotărârea atacată în sensul că respinge sesizarea, de pe lângă Tribunalul Harghita și dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni la.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, la 04 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

Judecător,

-

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 exp./19.11.2008

Jud.fond.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 913/2008. Curtea de Apel Tg Mures