Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 943/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA Nr. 943

Ședința publică de la 01 Iulie 2009

PREȘEDINTE: Nela Ochea

JUDECĂTOR 2: Ecaterina Moleanu Moleanu

JUDECĂTOR 3: Carmen Mladen

Grefier -

Pe rol, judecarea cererii de revizuire formulată de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C privind deciziei nr. 414/12.03.2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC - ITALIA SRL

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că a fost atașat dosarul nr- al Tribunalului O l t, după care:

Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.

CURTEA:

Asupra cererii de revizuire de față constată următoarele:

Prin cererea introdusă la 29.05.2009, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Cas olicitat revizuirea deciziei nr. 414/12.03.2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Comercială, în dosarul nr- în temeiul dispozițiilor art.322 alin.1 pct.2 pr.civ.

În motivare a arătat că, prin sentința 1244/21 octombrie 2008 Tribunalului O l t, s-a admis cererea formulată de C și s-a dispus dizolvarea SC - ITALIA SRL C în temeiul art. 237 alin. 1 lit.c din Legea 31/1990, pentru că pârâtei i-a expirat contractul de închiriere și nu a putut face dovada unui nou sediu.

SC - ITALIA SRL Cad eclarat recurs și a făcut dovada unui nou sediu depunând în acest sens încheierea nr.4236/19.12.2008 pronunțată de judecătorul delegat la ONRC de pe lângă Tribunalul O l

Prin decizia nr. 414/12.03.2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Comercială, în dosarul nr- s-a admis recursul declarat de pârâta SC - ITALIA SRL C prin reprezentant legal, a fost modificată Încheierea nr.4236/19.12.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul O l t, în sensul că s-a respins cererea Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Olt și s-a dispus radierea mențiunii.

Față de cele reținute de instanța de recurs, revizuienta a solicitat anularea deciziei și constatarea corectă și legală a temeiului de drept invocat de SC - ITALIA SRL C, art. 237 alin. 1 lit. c din Legea 31/1990 cererea fiind formulată de C și nu de ONRC și să se pronunțe o hotărâre care să aibă în vedere reactualizare sediului SC - ITALIA SRL C și menținerea încheierii 4236/19.12.2008 a ORC

Curtea va admite cererea de revizuire în temeiul art. 322 alin.1 pct. 2 pr.civ, reținând că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.

Astfel, obiectul pricinii l-a format dizolvarea societății SC - ITALIA SRL C în temeiul art. 237 lit.c din Legea 31/1990 ca urmare a introducerii cererii de C, întrucât societatea nu-și mai avea sediu.

Acesta a fost soluționată prin sentința nr.1244/21.10.2008 în sensul admiterii cererii C și dizolvarea societății.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC - ITALIA SRL C și a arătat că societatea a avut sediul în C,-, jud. O, în baza unui contract de comodat nr. 1889/2007 care a expirat la 16.05.2008, însă societatea și-a continuat activitatea și prin contractul de vânzare cumpărare nr. 584/12.07.l2008 a achiziționat imobilul în discuție și, și-a înregistrat sediul social la adresa din C str. - nr. 85, așa cum rezultă din încheierea nr.4236/ 19.12.2008 a judecătorului delegat la ORC de pe lângă Tribunalul O l

Curtea de Apel prin decizia enunțată deși admis recursul SC - ITALIA SRL C împotriva sentinței din 1244/21.10.2008 pronunțată în dosarul nr- în contradictoriu cu C, a modificat încheierea nr. 4936/19.12.2008 a judecătorului delegat de la ONRC O, a respins cererea ONRC și a dispus radierea mențiunii efectuate în baza acestei încheieri.

Așa cum rezultă de mai sus, încheierea 4236/2008 a fost depusă la dosar pentru a proba faptul că societatea între timp și-a clarificat problema sediului, (aceasta nefăcând obiectul dedus judecății) și că nu mai subzistă temeiul juridic al dizolvării prevăzut de art.237 lit.c din L:31/1990.

Față de cele arătate va fi admisă cererea de revizuire, va fi anulată decizia nr.414/12.03.2009 a Curții de APEL CRAIOVA.

Rejudecând recursul introdus de SC - ITALIA SRL C se reține că recurenta a făcut dovada existenței noului sediu cu încheierea nr.4236/19 decembrie 2008, astfel că, nu mai subzistă temeiul juridic al dizolvării invocat de intimata C și ca atare va fi admis, modificată sentința nr.1244/21.10.2008 a Tribunalului Olt și respinsă cererea C de dizolvare, urmând a se dispune radierea mențiunii privind dizolvarea SC - ITALIA SRL

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D CIDE:

Admite cererea de revizuire formulată de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C având ca obiect revizuirea deciziei nr. 414/12.03.2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC - ITALIA SRL

Anulează Decizia nr. 414 pronunțată la data de 12 martie 2009, de Curtea de APEL CRAIOVA.

Admite recursul formulat de formulat de pârâta SC - ITALIA SRL C prin reprezentant legal împotriva sentinței nr. 1244 din 21 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t-Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE

Modifică sentința nr. 1244 din 12 martie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în sensul că respinge cererea Administrației Finanțelor Publice din Registrul Comerțului mențiunea de dizolvare a SC - ITALIA SRL.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 01 Iulie 2009.

Președinte,

Judecător,

Moleanu

Judecător,

Grefier,

03 Iulie 2009

Red. jud.

Ex.3

Tehnored. /07.07.2009

Președinte:Nela Ochea
Judecători:Nela Ochea, Ecaterina Moleanu, Carmen Mladen

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 943/2009. Curtea de Apel Craiova