Spete drept de autor si drepturi conexe. Decizia 109/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 109/A/2009.
Ședința publică de la 04 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Ioan Truță
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta Upsom România Ocna M împotriva sentinței civile nr. 327/CA/2004 a Tribunalului Alba - secția comercială și contencios administrativ pronunțată în dosar nr. 1497/2004.
Se constată că în termenul de pronunțare acordat în cauză s-au depus concluzii scrise din partea apelantei pârâte SC România Ocna M, transmise pe fax.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 28 mai 2009, care face poarte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față;
Constată că prin sentința civilă nr. 327/, Tribunalul Alba - Secția comercială și Contencios Administrativ a admis acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâta SC Upsom SA Ocna M, în sensul obligării acesteia la plata a 25.182 USD, convertibili în monedă națională la data plății, cu titlu de drepturi bănești, 20.000 USD cu titlu de daune morale, dobândă legală aferentă acestor sume de la rămânerea definitivă a sentinței și până la data efectivă a plății, precum și la 10 milioane lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 34, art. 40 și <LLNK 11991 64 11 212 47 39>art. 47 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 republicată, pârâta a fost decăzută din dreptul de titular al brevetelor de invenție înregistrate la. sub nr. - din 3 decembrie 1996 și - din 11 noiembrie 1996, ca urmare a neachitării taxelor de menținere în vigoare a celor două brevete.
Apărarea pârâtei potrivit căreia brevetele nu au fost aplicate în activitatea sa este irelevantă cât timp prin definiție și conform prevederilor <LLNK 11991 64 11 211 0 17>Legii nr. 64/1991, invenția presupune aplicabilitate industrială și, deci, obținerea unor beneficii prin aplicarea acesteia.
Din înscrisurile depuse la dosar tribunalul a reținut că SC ROMÂNIA și SC au folosit și comercializat produsul al cărui autori sunt reclamanții, însuși referindu-se în adresa din data de 14 ianuarie 2003 la aplicarea celor două brevete de invenție de către SC.
După manifestarea intenției de renunțare la calitatea de titular de brevet, pârâta i-a informat pe reclamanți despre această intenție încălcând dispozițiile <LLNK 11991 64 11 212 39 39>art. 39 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 republicată și privându-i pe reclamanți de posibilitatea de a deveni titulari ai brevetelor.
Formularea unor cereri pentru revalidarea celor două brevete de invenție înregistrată la 19 martie 2004 la OSIM este irelevantă, deoarece acțiunea a fost introdusă de aceștia anterior la data de 12 martie 2004.
Cum pârâta nu a contestat valorile despăgubirilor solicitate de reclamanți și modul de calcul al acestora, tribunalul a obligat-o la plata sumelor de bani astfel cum au fost solicitate.
Prin decizia civilă nr. 274 din 5 noiembrie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția comercială și contencios administrativ, a admis apelul declarat de pârâtă, a constatat nulă sentința și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Alba - Secția civilă, reținând că în mod nelegal pricina a fost soluționată de secția comercială a acestui tribunal.
Prin decizia nr. 297 din 1 iunie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială, a admis recursurile declarate de reclamant și de pârâtă, a casat decizia curții de apel și a trimis cauza spre rejudecarea pe fond a apelului la aceeași instanță.
Înalta Curtea reținut că nu există nicio normă legală care să prevadă o modalitate de stabilire a competenței pe secții, a tribunalelor și curților de apel, repartizarea cauzelor către secția civilă sau comercială constituind o problemă de administrare a activității jurisdicționale.
Prin decizia civilă nr. 8 din 26 ianuarie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului, a schimbat în parte sentința, în sensul că a stabilit drepturile bănești datorate de pârâtă la suma de 22.278 dolari, convertibili în monedă națională la data efectuării plății, cu dobânda legală aferentă acestei sume de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data efectuării plății, a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale în sumă de 20 000 dolari și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente:
În concluziile scrise depuse de reclamanți, aceștia au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 22.278 dolari SUA, recompense bănești cuvenite ca urmare a invențiilor brevetate, dar cu toate acestea, prima instanță a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 25.182 dolari SUA, acordând astfel un plus petita.
În ceea ce privește solicitarea pârâtei de respingere în totalitate a acțiunii cu motivarea că cele două brevete de invenție nu au fost aplicate, aceasta este nefondată deoarece din cuprinsul interogatoriului luat pârâtei, rezultă că brevetele de invenție au fost aplicate la stația-pilot, care desfășura activitate de microproducție, această secție fiind închiriată ulterior către SC ROMÂNIA.
Cu toate că pârâta faptul că a exploatat brevetele, acest lucru nu are relevanță față de prevederile <LLNK 11991 64 11 212 33 29>art. 33 din Legea nr. 64/1991, potrivit cărora este irelevant dacă titularul de brevet aplică efectiv invenția sau nu, ori dacă cesionează acest drept sub aspectul drepturilor patrimoniale ale inventatorilor.
Daunele morale solicitate de reclamanți nu pot fi acordate, deoarece prin hotărârea nr. 10 din 31 martie 2004, a revalidat brevetul de invenție nr. -, iar brevetul nr. - este în curs de revalidare, astfel încât autorii invențiilor pot să intre în posesia acestor brevete.
În ceea ce privește lipsa calității procesuale active a reclamantului pentru drepturile defunctei, aceasta a fost respinsă ca nefondată, deoarece nu este vorba de o schimbare a titularului brevetului de invenție, cum greșit susține pârâta.
Reclamantul este unicul succesor al soției sale, reclamanta, coautoare a brevetului de invenție.
În legătură cu excepția de neconstituționalitate a art. II alin. (2) din Legea nr. 203/2003 invocată de pârâtă în fața primei instanțe, curtea de apel a arătat că aceasta a fost corect respinsă prin încheierea din 15 aprilie 2005 ca inadmisibilă, câtă vreme pârâta a beneficiat, la rândul său, de scutirea de plata taxei judiciare de timbru, fiind astfel lipsită de interes în susținerea acestei excepții.
Împotriva deciziei au declarat recurs atât reclamantul cât și pârâta.
1. Reclamantul a invocat în motivarea recursului dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurentul-reclamant a susținut următoarele:
1.1. Curtea de apel a redus în mod greșit cuantumul pretențiilor bănești, deoarece menționarea sumei de 22.278 dolari în cuprinsul concluziilor scrise este consecința unei erori materiale și nu constituie o precizare de acțiune în sensul micșorării pretențiilor solicitate inițial.
În atare situație, au fost aplicate greșit dispozițiile art. 132 alin. (2) pct. 2 Cod procedură civilă, cu atât mai mult cu cât o astfel de micșorare a câtimii pretențiilor nu a fot motivată în nici un mod.
1.2. Capătul de cerere privind daunele morale a fost greșit respins, deoarece acțiunea a fost promovată înainte de introducerea cererilor pentru revalidarea celor două brevete.
Numai unul din brevete a fost revalidat dar cele două procedee brevetate nu pot fi utilizate decât împreună în vederea obținerii produsului final.
După cum corect a reținut tribunalul, chiar dacă cererea de revalidare a brevetelor ar fi admisă, aceasta nu poate avea niciun efect asupra conduitei culpabile a pârâtei, care a încălcat prevederile imperative cuprinse în <LLNK 11991 64 11 212 39 29>art. 39 din Legea nr. 64/1991.
Recurentul a mai susținut că a fost grav prejudiciat prin imposibilitatea de a deveni titular al brevetelor de invenție, chiar și pentru căderea în domeniul public pentru o scurtă perioadă de timp a acestora, și de a obține venituri din exploatarea lor.
Recurentul a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
2. Pârâta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă.
2.1. În mod greșit instanța de apel și-a însușit punctul de vedere al tribunalului în sensul că, excepția de neconstituționalitate invocată de pârâtă este lipsită de interes, câtă vreme pârâta a beneficiat de scutirea de plată a taxei de timbru în apel.
Pârâta a susținut că, urmare a invocării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor <LLNK 12002 203 10 202 0 40>art. II alin. (2) din Legea nr. 203/2002, Tribunalul Alba era obligat să sesizeze Curtea Constituțională, fără a avea posibilitatea de a soluționa el însuși această excepție.
Posibilitatea unei instanțe judecătorești de a se pronunța numai asupra admisibilității sau inadmisibilității unei excepții de neconstituționalitate a fost instituită ulterior datei la care excepția a fost invocată, prin <LLNK 12004 232 10 201 0 18>Legea nr. 232/2004.
2.2. În mod greșit curtea de apel a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului deoarece inventatorii procedeelor brevetate, au fost, -, și.
În aceste condiții, cererea de valorificare a drepturilor bănești ar fi trebuit să fie formulată de toți coinventatorii, cotele fiecăruia urmând a fi stabilite fie de aceștia, fie de instanța de judecată.
Recurenta a mai precizat că s-a declanșat un alt litigiu referitor la cotele de contribuție ale coautorilor la realizarea invențiilor, motiv pentru care s-a și solicitat curții de apel suspendarea judecății prezentei cauze.
2.3. Pe fond, recurenta a susținut că în mod eronat a considerat curtea de apel că o invenție protejată printr-un brevet trebuie să fie în mod obligatoriu aplicată.
Chiar dacă o condiție de fond a obținerii protecției printr-un brevet de invenție este susceptibilitatea de aplicare industrială, din diferite considerente, invenția respectivă poate să nu fie aplicată.
De asemenea, legea nu obligă pe titularul de brevet să aplice invenția, exploatarea acesteia având un caracter facultativ.
Instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile <LLNK 11991 64 11 212 7 28>art. 7 din Legea nr. 64/1991, adăugând pe cale jurisprudențială condiția aplicării obligatorii a invenției.
Pe de altă parte, chiar dacă ar fi aplicat invenția, din proprie inițiativă sau pentru că un eventual text de lege ar fi obligat-o, această aplicare trebuia raportată la o perioadă de timp, în speță la perioada de timp anterioară lunii septembrie 2001.
În continuare, referindu-se la probele avute în vedere de instanțele anterioare, recurenta arătat că, în realitate nu se poate susține că a aplicat respectivele invenții.
Inclusiv SC ROMÂNIA a comunicat pârâtei prin adresa nr. 2 din 17 ianuarie 2006, că cele două procedee de obținere a silicatului de sodiu nu au fost utilizate, adică aplicate.
Recursurile au fost inițial înregistrate pe rolul secției comerciale a Înaltei Curți, care le-a trimis spre soluționare secției civile și de proprietate intelectuală.
Prin decizia civilă nr. 1388/29.02.2008 ICCJ a admis recursurile declarate de reclamantul și pârâta SC SA Ocna M împotriva deciziei civile nr. 8/A/26.01.2006 a Curții de Apel Alba Iulia - Secția civilă, casând decizia recurată și trimițând cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.
S-a stabilit în esență că aspectele critice invocate de reclamantul recurent sunt în parte întemeiate.
Sub un prim aspect s-a reținut în considerente că pentru a se considera că recurentul reclamant și-a micșorat câtimea pretențiilor sale și a se face aplicarea art. 132 alin. 2 punct 2 cod procedură civilă. Se impunea ca instanța să constate anterior închiderii dezbaterilor, că există o manifestare certă a celui în cauză în acest sens. O asemenea exprimare nu a existat nici chiar în ședința publică din 10.06.2004, reclamantul pretinzând suma de 25.182 USD despăgubiri pentru prejudiciul încercat, a conchis instanța de recurs. Faptul că prin concluziile scrise a pretins 22.278,4 USD nu era de natură să se justifice soluția menționată, în contextul în care acest aspect nu s-a pus în discuția contradictorie a părților.
Chiar dacă modificarea câtimii pretențiilor nu reprezintă o modificare de acțiune, fiind un incidente procedural se impunea a fi consemnat în încheierea de ședință, art. 132 alin. 2 cod procedură civilă. Neexistând o atare consemnare, în mod judicios tribunalul s-a pronunțat în limitele investirii prin cererea introductivă de instanță, decizia instanței de apel fiind nelegală sub acest aspect.
2.Cât privește prejudiciul moral s-a conchis că aspectele critice invocate de reclamant sunt nefondate, în contextul în care a susținut constat că prejudiciul s-a datorat pierderii de către societatea pârâtă a protecției celor 2 invenții, conjugate cu imposibilitatea în care au fost puși inventatorii de a deveni ei înșiși titulari de brevet. Or, pentru remedierea acestei situații, reclamantul a uzat de cererea de revalidare a brevetelor, una fiind admisă. Pe de altă parte, deși vorbește de un prejudiciu moral, imposibilitatea de a beneficia de protecția conferită invențiilor prin brevet și de a obține venituri din exploatarea invențiilor chiar și pe o durată limitată, este de natură a crea un prejudiciu material concret și nu unul moral prin apreciere.
3.S-a conchis că și recursul societății pârâte este fondat, dar în limitele ce vor fi expuse.
S-a reținut astfel că deși critică modul de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. II alin. 2 din Legea nr. 203/2002, pârâta recurentă nu arată care este impactul acestei soluții asupra deciziei recurate, respectiv care ar fi interesul și folosul practic urmărit de pârâtă prin invocarea excepției, atâta timp cât discriminarea pretins cauzată prin acel text de lege nu s-a produs, părțile fiind considerate scutite de plata taxei de timbru judiciar.
Criticile s-au considerat a fi nefondate și cu privire la calitatea procesuală activă, în sensul că deși reclamanții ce au declanșat procesul nu sunt singurii autori ai invențiilor, nu înseamnă că aceștia sunt lipsiți de calitate procesuală.
Pentru cota de contribuție a reclamanților la realizarea invențiilor, între dreptul dedus judecății și titularii lor există concordanță, cu atât mai mult că în acest sens a existat și un litigiu separat, soluționat prin sentința civilă nr. 529/10.05.2006 a Tribunalului Alba și respectiv decizia civilă nr. 293/19.10.2006 a Curții de Apel Alba Iulia.
Cât privește critica ce vizează fondul cauzei s-a conchis că este fondată. S-a reținut și argumentat în acest sens că cele două invenții s-au realizat în condițiile art. 5 alin. 1 lit. "a" din Legea nr. 64/1991, respectiv de inventatorii salariați, iar calitatea de titulară de brevet a revenit pârâtei, aspecte necontestate de părți, astfel că inventatorul într-o atare situație beneficiază de o remunerație suplimentară stabilită prin contract.
Tot cu privire la aceste invenții realizate în condițiile art. 5 alin. 1, de această dată cu clauză contrară, art. 37 prevede că inventatorul beneficiază de drepturi patrimoniale stabilite pe bază de contract încheiat cu solicitantul sau după caz cu titularul brevetului. Atari drepturi patrimoniale se stabilesc în raport de efectele economice sau sociale rezultate din exploatarea brevetului sau sporul economic al invenției.
În litigiul de față a arătat instanța de control judiciar, n-au fost stabilite exact raporturile dintre părți reținându-se greșit că nu trebuie determinat dacă invențiile s-au aplicat și respectiv durata de aplicare a acestora, astfel că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 7 din Legea nr. 64/1991. Una din condițiile ce trebuie a fi îndeplinite de o invenție, este aceea ca produsul sau procedeul a cărui brevetare se solicită să fie aplicabil industrial, precizându-se însă că această succeptibilitate nu este sinonimă cu aplicarea industrială efectivă.
În cauza de față M atestă că cele două procedee inventate de reclamanți pot avea aplicabilitate industrială, astfel că dacă cele 2 brevete au fost sau nu exploatate impune a se stabili în raport de cerințele art. 37 din actul normativ menționat, apărările pârâtei sub acest aspect trebuind a fi verificat de instanță.
Ori, acordându-se reclamantului acele sume, calculate prin raportare la perioada de valabilitate a brevetelor de invenție, respectiv până în 2015 inclusiv, fără o preocupare în stabilirea adevăratelor raporturi între părți cu privire la acele drepturi bănești cuvenite autorilor invenției și dacă brevetele au fost exploatate și pe ce durată de timp și care a fost rezultatul unei atari exploatări, instanța de apel a pronunțat o decizie lipsită de temei legal.
În cadrul rejudecării, instanța de apel va analiza care sunt cotele de participare irevocabil stabilite în favoarea reclamantului și a defunctei sale soții, precum și care este stadiul cererilor de revalidare a acelor brevete și care este situația actuală a titularilor de brevet.
Analizând apelul pârâtei SC SA Ocna M, în acest al doilea ciclu procesual, în raport de considerentele deciziei de casare ale căror îndrumări, evident sunt obligatorii pentru instanțele de trimitere, conform art. 315 cod procedură civilă, asupra problemelor de drept dezlegate ca și asupra necesității administrării unor probe se constată a fi fondat în considerarea următoarelor aspecte:
, în fapt, obiectul litigiului dintre părți îl reprezintă acțiunea promovată de reclamantul și soția sa, decedată pe parcursul procesului, dar continuată în temeiul art. 243 punct 1 cod procedură civilă, de moștenitorul acesteia respectiv.
Acțiunea acestora vizează în principal plata de drepturi bănești cuvenite pentru invențiile brevetate sub nr. 114.585 și 114.588 din 1996, invenții realizate în condițiile art. 5 alin. 1 lit. "a" din Legea 64/1991, respectiv de inventatori salariați, calitatea de titulară de brevet revenind pârâtei apelante, aspecte necontestate de altfel de părți.
Potrivit textului invocat, în condițiile arătate și în lipsa unei prevederi contractuale mai avantajoase acestuia, inventatorul beneficiază de o remunerație suplimentară stabilită prin contract. Evident drepturile patrimoniale se stabilesc în funcție de efectele economice și sau sociale rezultate din exploatarea brevetului sau în funcție de aportul economic al invenției.
Pe de altă parte se impune a se preciza că prin conținutul său, art. 7 din Legea nr. 64/1991, prevede condițiile de brevetabilitate pe care trebuie să le întrunească o invenție, una fiind aceea ca produsul sau respectiv procedeul a cărei brevetare se solicită să fie susceptibil de aplicare industrială. A fi însă susceptibil de aplicare industrială nu este similar cu a fi aplicat industrial în mod efectiv. Sub acest aspect, instanța de control judiciar a conchis că prin acordarea celor două brevete din 1996, Maa testat că cele 2 procedee inventate de reclamanți sunt susceptibile de aplicare industrială.
Dacă cele două brevete au fost sau nu exploatate prezintă desigur interes în situația incidenței în cauză a dispozițiile art. 37 din actul normativ menționat.
Prin decizia de casare s-a arătat de asemenea că se impune a se stabili ce raporturi contractuale au existat între părți, dacă s-au stabilit, cu privire la drepturi bănești, cuvenite autorilor invenției și dacă brevetele, au fost efectiv exploatate și pe ce perioadă de timp și în final care sunt rezultatele acelei exploatări.
Din acest punct de vedere trebuie reținut că nu a existat între părți un astfel de contract, așa cum de altfel recunoaște și reclamantul și care a arătat expres că este îndreptățit a obține ca despăgubire un procent de 10% din valoarea producției marfă. În acest sens același reclamant a solicitat să fie avut în vedere faptul că același procent a fost stabilit între societatea pârâtă și autorii invenției cu titlul "Procedeu pentru purificarea soluțiilor de clorură de sodiu" potrivit notei de negociere din 9.11.2001( 21) din dosarul nr. 7254/2005.
Conformându-se așa cum deja s-a menționat deciziei de casare, în rejudecare, s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză în specialitatea chimie prin care să se stabilească perioada de timp cât au fost utilizate acele brevete de pârâta apelantă ca și valoarea lor economică.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză în acest nou ciclu procesual de către expertul, rezultă că la data depunerii cererii de depozit, apelanta producea cantitatea de 257 silicat de sodiu de uz cosmetic, astfel că în intervalul 1996 - 2001 avea dreptul să producă 1400 tone.
A fost produs în acest interval 470,43 tone silicat de sodiu, secția de cercetare înregistrând o pierdere de 2522 USD. Mai mult din răspunsul expertului la obiecțiunile reclamantului rezultă că pentru cantitatea de 215,3 tone silicat de sodiu de uz cosmetic nu s-a utilizat nici unul din cele două brevete.
În intervalul 1991 - 2006 s-au produs 685,72 tone din care 470,43 + după cele 2 procedee, acestea fiind în valoare de 113.750 USD. Diferența dintre valoarea de facturare și prețul fabricat, respectiv profitul a fost de 8557 USD.
Prin urmare, societatea având dreptul la 1400 tone fără a avea obligații față de autorii brevetului ( art. 37 lit. "b" din Legea 64/1991) și că a produs doar 470,43 tone este evident că nu există temei legal pentru pretenții.
De altfel trebuie precizat că reclamantul intimat nu a devenit titular al celor două brevete el neacționând în acest sens pentru a prelua calitatea de titular.
Expertiza a demonstrat că același produs, respectiv silicatul de sodiu de uz cosmetic, se poate produce și în altă metodă decât brevetul de invenție în cauză.
Prin urmare, s-a demonstrat că nu există nici un temei legal care să acorde inventatorilor 10% din valoarea producției marfă, așa cum au solicitat prin acțiunea introductivă de instanță.
În considerarea tuturor acestor împrejurări, apelul pârâtei se privește a fi fondat, urmând a fi admis cu consecința schimbării sentinței
( continuarea deciziei civile nr. 109/A/4.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil nr-)
apelate și a respingerii ca neîntemeiate a acțiunii reclamantului formulată în nume propriu și în calitate de moștenitor al numitei.
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâta SC L România SA Ocna M, împotriva sentinței civile nr. 327/CA/2004 a Tribunalului Alba - Secția comercială și contencios administrativ, în dosar nr. 1497/2004 și în consecință:
Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de în nume propriu și în calitate de moștenitor al reclamantei în contradictoriu cu pârâta apelantă.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 4.06.2009
Președinte, - - - concediu odihnă, semn. Vicepreședintele Curții de Apel | Judecător, - - |
Grefier, - |
.
Tehn.
5 ex/06.07.2009
Jud. fond -
Președinte:Anca NeamțiuJudecători:Anca Neamțiu, Ioan Truță
